Dacă în toate textele CATCHY de până acum m-am prezentat mai mult sau mai puţin voalat (în postura de soţ, tată, fiu şi, în general, observator a ceea ce se întâmplă în jurul meu), astăzi, dintr-o crasă lipsă de inspiraţie, voi scrie (numai) despre mine. Pur şi simplu, sută la sută şi total asumat. Voi scrie despre mine făcându-mi meseria, de unde şi pastişa de titlu după un episod din Sex and the City (My Motherboard, My Self). Carrie avea un laptop. Eu am un clipboard. Asemănările şi alăturările se opresc aici. Rimăm doar în titlu.
Clipboard-ul meu este negru, de plastic, cumpărat de la o librărie de cartier cu destui ani în urmă. Are un colţ uşor desprins, ceea ce îmi convine de minune, pentru că pot să-l explorez discret cu degetele şi să le dau o ocupaţie… intelectuală. De când am verighetă, a mai pierdut, totuşi, ceva teren.
Clipboard-ul meu este entitatea de pe Pământ care ştie cel mai bine, dar MAI BINE CA ORICINE ALTCINEVA, cine sunt eu la serviciu. E, dacă vreţi, best friend, personal Big Brother sau perechea de ochi imaginari cu numarul 7miliarde1 care mă urmăreşte căutând, încercând, evoluând (J), stagnând (K) şi eşuând (L). Tace cuminte şi adună hârtii albe cu litere negre, mici, Garamond, în care îmi exersez profesia.
Sunt jurnalist. Lucrez în televiziune, fac, produc, imaginez emisiuni. Toate, însă, se bazează pe acel unic ceva pentru care iubesc meseria asta mai mult decât pe oricare alta: interviul. Fac şi îmi place la nebunie să iau interviuri. E jocul pe care l-aş juca ani buni de-aici înainte, e abilitatea pe care doresc să mi-o rafinez şi mai mult, e rutina (!) unor gesturi şi a unor momente care nu seamănă niciodată între ele, deşi le-am făcut de o mie de ori, e una dintre căile cele mai frumoase pe care le cunosc de a a-ţi cizela eu-l şi de a-l îmbogăţi cu noi faţete.
Am făcut, în timp, multe interviuri. „Multe” înseamnă că numărul lor e format din trei cifre. Un interviu, pentru mine, înseamnă, în primul rând, cucerirea primei redute: acceptul subiectului de a mi-l da. E victoria iniţială şi, totodată, obligaţia de a mă prezentă cum pot eu mai bine. De cele mai multe ori, e literă de lege. Când nu e, se vede de la o poştă. Urmează, apoi, pregătirea lui. Despre valoarea documentării poate să vă povestească orice coleg de breaslă responsabil. Eu v-aş spune două vorbe despre turnarea ei într-o formă personală, jalonată de preferinţele şi informaţiile mele. Din experienţa mea, oamenii (vedetele, asta e, cei mai mulţi care ajung în faţa camerelor şi a… clipboard-ului meu chiar sunt) se îmblânzesc frumos şi înfloresc dacă simt că îi ştii nemijlocit şi că ai avut experienţa lor directă.
Un interviu este şi tatonarea interlocutorului, punerea tacită de acord a fiecăruia cu ritmul celuilalt, intuirea disponibilităţii pentru confesiune, pe de-o parte şi a gradului de informare, pe de alta, succesul unui zâmbet sau al unui moment de reflecţie, replierea după un pas ezitant, suflul dinaintea unei întrebări bune, căldura simţită pe dinăuntru la un răspuns frumos şi nescontat, mulţumirea surprizei şi seninătatea finalului. Un interviu este emoţia în valuri atunci când te aşezi pe scaun, intri în starea aceea şi eşti ca un arc, pentru că nu ai habar de cum ţi se va deschide cel din faţă, şi uşurarea plăcută a primei întrebări (niciodată banală, niciodată de încălzire, nu ai timp să cucereşti treptat pe cineva!). Ador relativitatea minutelor, care aleargă altfel atunci când personajul din faţă este frumos pe afară şi pe la interior, când poveştile lui îi prind şi pe cei din echipă, când stelele se aliniază în momente de graţie după care îmi vine să zâmbesc tâmp şi să-mi zic în barbă că am mai câştigat o zi. Închid clipboard-ul, unde se adună, palimpsestic, alte coli albe cu litere negre, întrebări şi frânturi de idei, câteodată semne de recunoaştere şi recunoştinţă, dedicaţii, caricaturi…
Mi-amintesc că am făcut prin 2005 un interviu cu un foarte mare dirijor. Conversaţia a mers minunat, am avut amândoi vorbele la noi. La sfârşit, obişnuitul schimb de amabilităţi. Simţeam, însă, că mai doreşte ceva. Într-un final, mi-a luat clipboard-ul din mână, hodoronc tronc, şi mi-a scris un mare „Thank You” pe foaia cu întrebări. Foaia e şi astăzi acolo.
Citiţi şi
Ce să scriu în CV la competențe și abilități sociale
Vrei să te angajezi? Citește despre importanța unui CV bine făcut
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
