Chiar şi într-un oraş oricum impresionant din punct de vedere arhitectural precum Dubai este în continuare loc pentru surprize. Muzeul Viitorului, proiectat de firma de arhitectură locală Killa Design în 2015 şi care a fost ridicat în 2018, reprezintă o mostră de măiestrie atât din punct de vedere tehnic, cât şi estetic. Inginerii s-au folosit pentru proiect de Building Information Modelling (Bim), un proces de dezvoltare a parametrilor de design cu ajutorul algoritmilor şi fără de care construcţia nu ar fi fost posibilă.
Iată câteva informaţii despre această clădire din Emiratele Arabe Unite, care va fi deschisă oficial peste un an, pe 20 octombrie, pentru a găzdui Expoziţia Universală.
– Structura muzeului este formată din 2400 de piloni de oţel care se intersectează pe diagonală;
– Potrivit arhitecţilor, partea solidă a clădirii reprezintă cunoştinţele omenirii din prezent, în timp ce golul din interiorul elipsei simbolizează lucrurile pe care încă nu le cunoaştem. Cu alte cuvinte, viitorul;
Comparați cu clădirile proiectate de starhitectul Zaha Hadid.
– Exteriorul clădirii înalte de 78 de metri va fi decorat cu texte în caligrafia arabă, despre care se crede că ar fi citate poetice aparţinând şeicului Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, premier şi vicepreşedinte al Emiratelor Arabe Unite. Literele vor fi de fapt ferestrele muzeului, iar noaptea acestea vor fi luminate de leduri care însumează în total o lungime de 14 km;
– Construirea structurii metalice, numită diagrid datorită poziţionării diagonale a barelor de oţel, a durat 14 luni;
– Exteriorul clădirii va fi acoperit de 1024 de panouri din fibră de sticlă. Datorită complexităţii structurii, nu există două panouri identice pe întreaga construcţie. Acestea au fost lucrate la foc continuu pe întreaga durată a ridicării muzeului, cu un ritm de maximum șase bucăţi produse pe zi. Dezvoltarea compoziţiei şi designului acestora, precum şi cea a procesului de producţie au durat aproximativ un an;
– Până în prezent, aproape 60-70% din exteriorul clădirii a fost finisat, iar inginerii spun că toate panourile s-au potrivit perfect, astfel că nu a fost necesară vreo modificare cât de mică;
Citiţi şi Roma, premieră europeană – pictură murală care purifică aerul
– Clădirea se doreşte a fi una dintre cele mai eficiente energetic din lume, astfel că va beneficia de soluţii de management al clădirii, sisteme de reciclare a apei folosite şi lifturi cu energie regenerabilă, în timp ce necesarul de energie va fi asigurat de panouri fotovoltaice amplasate în apropiere;
– Vor exista şi staţii de încărcare a maşinilor electrice pentru vizitatori, în timp ce numărul de locuri de parcare va fi unul limitat, pentru a încuraja folosirea sistemului de transport public;
– În muzeu va fi impusă o restricţie în privinţa utilizării obiectelor de unică folosinţă din plastic, iar la bufet vor fi servite produse din proteine alternative şi din carne creată în laborator;
– Muzeul va avea etaje întregi dedicate schimbărilor climatice, precum şi spaţiului cosmic sau bunăstării şi îngrijirii fizice;
– Evacuarea în caz de urgenţă, precum şi stingerea incendiilor au fost optimizate cu ajutorul tehnologiei, la fel cum şi dinamica vizitatorilor a fost calculată astfel încât să nu se formeze cozi şi aglomeraţie.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.