Mulțumiri domnului Bolintineanu, care a venit cu ideea.
Motto ditto: Muma s-ar putea să-i caute pe la conturi bancare pe cei ce-au despădurit munții Moldovei și să le trimită documentația în judecată.
Încă de la începutul poeziei aflăm de-o soțioară gingașă ca o lăcrămioară care-și așteaptă soțul la fereastră, gata să meargă la cumpărături. Ștefan e decis să trimită hoții de lemn la ocnă și să limiteze aria de negociere a companiilor de mobilier. I-au zis mare nu c-ar fi fost „înalt la stat”, dar avusese inspirația să fie „mare la sfat”.
„Ochii săi albaștri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele și crinii pe față-i se-ngân.”
Nu știu câte filme cu Ștefan cel Mare ați văzut voi, dar din ce-mi aduc eu aminte toate nevestele lui Ștefan au fost brunete. Da’ vrabia mălai visează, o fi fost și blonde pe undeva pe la Hârlău, dar nu pe sub nasul coanei Oltea, doamna Nemesis. Domnu’ Bolintineanu o fi avut și dumnealui vreo drăguță căreia să-i facă un pic de loc în literatura română. “Doamna soacră” sună atât de aspru și de măreț, de parcă ar fi fost mama lui Vadim Tudor. Că își ogoia nora, nici nu mă îndoiesc, poezia nu știe să facă diferența între miere și vitriol, de multe ori depinde de rimă. De ritm se mai poate debarasa, dar de vorbă, ba.
Stânca neagră însă complică lucrurile. O fi fost ea despădurită, dar cine a vărsat ligheanul cu smoală? Ambiguitatea îmi aduce aminte de un set de stampe din cele 1001 de nopți arăbești și anume de a treia poveste a dervișilor cerșetori. Prințului Ajib îi e scris să ajungă la Muntele Magnet și să doboare călărețul de alamă ce patrula nici el știind de ce, apoi să înjunghie din greșeală, cu propriu-i cuțitaș, un al prințișor poftitor de lubeniță, după care să intre în societatea rafinată a celor cu un ochi. Cu Manole zece. Monocularii l-ar fi putut salva de soarta-i amară, dar curiozitatea i-a dat, după cât se vede, peste ochi câinelui și nu pisicii. Ca-ntr-o poveste cu Barbă Albastră, Ajib ajunge la un palat cu 40 de prințese, același număr ca al hoților lui Alibaba sau al mucenicilor cu păhărele. Desfrâu peste desfrâu, că la atât visează bărbații, până când fetele anunță că au de mers la o pomenire și îl previn pe înfumurat să deschidă toate ușile boschiene (Hieronimo iar pictează cu penelul pe dos!) ale plăcerilor locale dar nu și pe cea de-a 40-a. Ajib deschide și ușa aceea, apare Pegas mâncătorul de jăratec, îl zboară cât să admire priveliștea de dincolo de nori dar la primul brânci de fericire îi face vânt, zdrobind cu copita ochiul stâng al nefericitului. Prințului nu-i rămâne decât să se radă în cap și să se alăture tibetanilor. Cei 10 șmecheri care l-au prostit rămân să-și caute cenușă de pus pe față, rămânând în poveste sub refrenul: „Ora zece a venit, omul negru n-a sosit.”
Nu știu cum se face, dar toate istorioarele ajung la înțelepciunea ochiului: ochi de apă, găleată plină ochi, ochi sărit de pe andrea, ochiul boului, ochiul lui Polifem la fel de viral ca ochiul soacrei cu trei nurori (Evdochia, Maria de Mangop, Maria Voichița, nu v-am spus eu că v-am spus?). Ulise ar fi ajuns demult acasă, dacă nu ar fi încercat să scoată niște draci din iad, camuflați pe sub burți de oi. Vorbele rele spun că încă mai stă legat departe de susurul sirenelor, de-l trec toate apele.
Vladimir Propp, un folclorist rus, a identificat 31 de formule de poveste în jurul cărora se învârt toate scenariile lumii. Atunci nu e de mirare că dăm ochii unii cu alții încă de la intrigă.
Ochii domniței sunt însă albaștri, nepoluați, cu ceva aduceri aminte de la Elizabeth Taylor.
Despre ochiul soacrei Bolintineanu nu suflă un cuvințel.
Ștefan nici nu apucă să bată la poartă că mamițica deja îi face semn să rămână pe loc. Mașina trebuia dusă la spălat. Ștefan nu răzbise să trimită în judecată pre toți hoții de lemne, mulți se numărau chiar printre propriii boieri. Soacra, încă verde și ecologistă, îl trimite înapoi, să scape țara de corupție.
Ăl Mare a făcut școala cu mai puține teme acasă și mai multă propagandă, în loc să citească Eminescu și Creangă a vizionat Stăpânul Inelelor. Cătușe să fi fost și tot n-ar fi fost mai nimerite. A început să se lamenteze că plouă, că nu știe legea, că i-a adus domniței un cadou. Coana Oltea a fost cât pe ce să-i spună că era înfiat, s-a milostivit însă și i-a spus doar „Marș la spovedanie!”, după care s-a făcut luntre și punte și a adunat toți calicii care cereau de pomană pe la biserici și supermarket-uri. Mațele le făcuseră PTSD de la atâta chiorăială. A curățat țara de corupție și pădurea de uscături. Și pentru că trebuia să poarte un nume, iar Vlad Țepeș fusese deja luat, i-au spus Muma Pădurii, ajutor în caz de încălcare a legii. Știu că vă gândiți la Codruța, dar ea a emigrat de la răspundere la adnotări pentru Păunașul Codrilor – unul plin de ochi care nu numai că a năpârlit dar i s-a luat și piuitul.
Eminescu a îmbătrânit și el și în ultimii ani s-a tot împiedicat de cioturile pădurilor copilăriei, Luceafărul ar sorbi-o din ochi pe Cătălina dar nu știe în ce țară s-a mutat cu serviciul. Discret, domnu’ Bolintineanu conchide beethovenian, la vremea secerișului.
Să trăiți, să înfloriți, dar vă sfătuiesc să nu încălecați pe șa, că ați văzut ce a pățit dervișul milog.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
