Să tot fie vreo 3-4 oameni pe care îi ştiu bine şi sunt cu adevărat senzaţionali. Deştepţi, charismatici, talentaţi, generoşi, sinceri, creativi, amuzanţi, cu un tablou al calităţilor care umple de ruşine la capitolul număr de poziţii şi tabelul lui Mendeleev. La orice oră. Indiferent de vreme. Şi, aproape inexplicabil, sunt singuri. Bine, mulţi zic că e uşor de înţeles. Cu aşa “povară” în spate sunt tare greu de mulţumit. Văd lumea ca şi când ar locui permanent în penthouse-ul cu vedere la Atlantic şi n-au cum să accepte că viaţa mai înseamnă şi compromis, şi apartamentul de la 3 care stă lipit de ghenă şi are balconul spre blocul de vis-à-vis.
Totuşi, Eugen locuieşte într-un bloc comunist, cu vedere la balcoanele vecinilor, face piaţa cel puţin o dată pe săptămână, înţelege perfect cum e cu lumea reală. Se bat firmele de head hunting pe el. E cel mai bun în domeniu şi pricepe într-o fracţiune de secundă de la o metaforă complicată până la o formulă chimică ce scoate pe piaţă un parfum-senzaţie. A câştigat deja cât alţii într-o viaţă şi şi-a aşezat surorile la casa lor. Are partener luat cu semnătură la starea civilă şi copil. E singur. Vorbeşte cu soţia, dar nu discută. Dacă îl asculţi pe el, n-a mai simţit că trăieşte în doi de cel puţin vreo trei ani şi jumătate. A renunţat după ce a simţit că urlă în deşert, că are un ton mai jos sau mai sus faţă de muzica din familie. Au încercat să ajusteze partitura, dar muzica adevărată se simte, nu se face, notele se leagă sau rup portativul când se aşază nepotrivit.
Mai e Corina. Carieristă, zic cunoscuţii. Facultate, licenţă, master, poziţia de vârf în firmă. Le-a bifat pe toate. Avea cu ce. La prima vedere e drăguţă, la a doua îţi dai seama că-i deşteaptă şi că nu s-a mulţumit să şteargă cărţile de praf din bibliotecă. Zâmbeşte mereu şi n-a spus NU niciodată unui om pe care putea să-l ajute. E singură. Ea zice că toţi foştii i-au reproşat că e prea calculată. Dar a făcut şi ea la vremea ei gesturi nebuneşti, şi-a asumat până şi cea mai mică eroare, a întors pe toate feţele şi cea mai mică nereuşită. Şi îţi aşază în doar 30 de secunde în faţă o listă lungă de compromisuri pe care spune că le-a făcut.
Şi mai sunt alţii. Şterşi, anonimi, fără sclipire, dar cu agenda încărcată de prieteni, iubiţi, iubite, soţi, soţii. O fi până la urmă doar o chestiune de noroc? Un cromozom în plus la ADN?
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
