Toată lumea a auzit de legile lui Murphy, puţină lume ştie că ele s-au născut în urma unui experiment (eşuat) de stabilire a limitei de decelerare pe care un pilot o poate suporta… la prăbuşire. Iar cum aceste legi s-au răspândit în toate domeniile şi pe tot globul, nu se putea să nu ajungă şi la noi. Iată un studiu de caz ce arată cum se aplică ele concret, în contextul mioritico-european.
Până să fie alungaţi din paradis, eroii zilei au trăit într-o banalitate plină de farmec. Tineri, frumoşi, absolvenţi de şcoli înalte, Mr. & Mrs. Smintescu aveau toate premisele unui viitor strălucit şi nimic nu stătea în calea fericirii lor. Sau poate doar distanţa: din România, el a fost mutat în Germania. Dar ce nu fac două suflete pereche pentru a fi împreună? Niciun sacrificiu nu este prea mare când îl faci în numele dragostei. Păreri de rău? Renunţări? Fleacuri. Dragostea învinge întotdeauna. Spune lumea…
Soluţia la care au recurs a fost la fel de fermecătoare prin banalitatea sa ca şi restul. Doamna S. şi-a urmat soţul şi câţiva ani s-au scurs într-o aparentă linişte şi armonie. Plimbări prin Europa, prietenii noi, succese profesionale… În fine, pentru el. Pentru ea, schimbarea a adus o serie de complexităţi. Să treci de la o viaţă (hiper)activă, la una de casnică nu este întotdeauna un dar. Nu, dacă nu ai vocaţie. Dar totul e bine când se termină cu bine şi eforturile i-au fost recompensate. O slujbă foarte bună, într-o renumită instituție din Belgia, a repus-o pe orbita vieţii profesionale. Distanţa nu a mai fost o problemă. Era mică şi nu afecta cu nimic relația de cuplu. În bonus, un mic cetăţean mioritico-european şi-a făcut apariţia în viaţa lor, aducând ceea ce ar fi trebuit să reprezinte echilibrul perfect.
Legea lui Murphy #1: Zâmbeşte! Mâine va fi mai rău!
Într-un mod total imprevizibil, din acel moment, micul paradis a început să se năruie. Ne-am fi aşteptat ca, la felul în care a decurs povestea până aici, în caz de probleme, banalitatea fermecătoare să se încheie într-un mod civilizat, iar mărul… discordiei să fie protejat de vicisitudinile vieţii. Dar, nu. Mărul a fost pe punctul de a fi tăiat în două! Iar livada… se întinde în trei ţări: România, domiciliul legal al celor trei, Germania, reşedinţa lui, Belgia, reşedinţa ei. Bine aţi venit în Uniunea Aberaţiilor!
„M-am săturat să-l aud plângând! Scoate-l afară!” i-a strigat domnul S. soţiei sale, când mărul a început să-i tulbure paradisul. „Nu ar trebui să ne oprim puţin? Este prea mic pentru a rămâne în aceeaşi poziţie 2.000 de kilometri…” a îndrăznit doamna S. să propună, când au plecat în prima vacanţă, la bunici. „O s-o schimbe la mama!” i-a răspuns el categoric, adăugând mai apoi: „La ai tăi, nu calcă!” Şi alte variaţiuni pe diverse teme, unele mai absurde decât altele. Le voi sări pentru a mă asigura că ajungeţi cu nervii întregi până la deznodământ. De reţinut este că raiul s-a transformat definitiv în iad, culminând cu declaraţia fantasmagorică a domnului S., în faţa celei care l-a născut: „Dacă mi se întâmplă ceva, să ştii că ea a făcut-o! Vrea să mă omoare!” Din senin… Nu a fost o glumă.
Legea lui Murphy #2: Dacă ai fi ştiut ce făceai, probabil că te-ai fi plictisit.
Vi se par fantezii toate acestea? Aveţi dreptate! Şi doamnei S. i s-au părut la început. Doar că doamna S. chiar le-a trăit! Mintea ei nu putea concepe că omul cu care împărţise paradisul era acelaşi cu autorul replicilor de mai sus. Existaseră detalii care, de-a lungul anilor, îi dăduseră o senzaţie de disconfort. Însă dragostea e oarbă. Le-a trecut cu vederea. Când nu a mai avut de ales, a trebuit să admită realitatea, iar divorţul a devenit singura scăpare din infern.
Veniţi trei în vacanţă, s-a întors doar unul. Concediul domnului S. s-a terminat şi a plecat în Germania. Concediul de maternitate al doamnei S. a continuat şi, de comun acord, ea a mai rămas cu merişorul la bunici, în România. Domnul s-a dus la serviciu. Doamna s-a dus la… tribunal.
Legea lui Murphy #3: Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost.
Infamia nu i-a fost tolerată şi domnul S. a hotărât să îi dea o lecţie pe măsură, transformând-o peste noapte în infractor. A denunţat-o în Germania pentru răpire internaţională de minor!
Se poate?! Cum să nu! Când e vorba de copii născuţi pe teritoriul Germaniei, se pot multe. Având o natalitate foarte scăzută, Germania ţine cu dinţii de orice pui de neamţ, fie el şi român. Absolvent de şcoli înalte, domnul S. şi-a folosit toate cunoştinţele (înalte) şi toată imaginaţia (bolnavă) pentru a o intimida pe doamna S. şi a o determina să se întoarcă. Între două lovituri de maestru, îşi făcea cu minuţiozitate timp pentru a o congratula cu sadism: „Rezişti mai bine decât mă aşteptam!”
După un an de proceduri juridice şi hărţuiri sistematice, au sosit două veşti: una bună, una proastă. Cea bună este că, până la pronunţarea definitivă a divorţului, România a hotărât să încredinţeze mamei custodia copilului. Vestea proastă este că reşedinţa a fost stabilită în ţara… tatălui! Rezultat: doamna S. s-a regăsit sub acelaşi acoperiş cu duşmanul. Nu putea lăsa copilul singur, cu el…
Legea lui Murphy #4: Lucrurile care merg prost nu se termină niciodată.
Ştiţi cum e să trăieşti cu un pistol încărcat la tâmplă? Eu, nu şi nici nu doresc să aflu. Doamna S., în schimb, poate ţine prelegeri pe această temă. Cum a rezistat? Cu frica în sânge şi credinţa că cineva acolo Sus îi va proteja copilul… Și se pare că ruga i-a fost ascultată întrucât, după un an, România a stabilit reşedinţa copilului la mamă, în Belgia. Definitiv şi executoriu. Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Doar că unii oameni se cred deasupra legilor, chiar şi ale celor …de Sus. Versiunea scurtă a vendetei siciliene, pardon, româneşti, ar fi că domnul S. nu a acceptat decizia judecătorească, iar când doamna S. a încercat să îşi exercite drepturile omului, el a dat-o din nou în urmărire internaţională!
Germania şi Belgia au început operaţiunile de localizare a victimei, târând apoi răpitorul şi mărul discordiei (la vârsta lui!) prin diverse tribunale europene. Dar cireaşa de pe tort abia acum soseşte!
Legea lui Murphy #5: Cu cât este mai mare numărul celor implicaţi într-un eveniment, cu atât mai puţin inteligent devine fiecare dintre participanţi.
După patru ani lungi şi grei de proceduri, instanţa română a dat, în sfârşit verdictul: s-a declarat… incompetentă! Gura păcătosului, adevăr grăieşte… Nu numai că Mr. & Mrs. Smintescu s-au regăsit casătoriţi cu acte în regulă, dar, prin incompetenţa României, conflictul dintre soţi a devenit o răfuială între state! Belgia i-a ordonat mamei să păstreze copilul. Germania i-a ordonat mamei să înapoieze copilul. Concret, doamna S. a fost invitată să îşi aleagă ţara în care să i se deschidă dosar penal! Unde mai pui că, la pachet cu nerespectarea deciziei Germaniei, venea şi o lună de închisoare, cerere expresă a tatălui copilului. Jos pălăria pentru aşa un tată!
Legea lui Murphy #6: Dacă un lucru este făcut prost de destul de multe ori, el devine corect.
Vă mai amintiţi de unde au plecat legile lui Murphy? De la testarea limitei […] pilotului la prăbuşire. Ei bine, doamna S. era să se prăbuşească de tot, mărul discordiei era să fie tăiat în două, iar statele au continuat să se bată între ele.
Dar lucrurile prost făcute trebuiau să devină corecte, iar asta s-a întâmplat datorită unei avocate românce. Mamă la rândul ei, sufletistă şi curajoasă, a fost singura care a plecat în cruciadă împotriva Uniunii Aberaţiilor. Bătând la porţile Raiului şi ale Iadului, a obţinut imposibilul: România şi Germania şi-au recunoscut greşeala, copilul a putut rămâne cu mama, în Belgia, iar tatăl a primit drept de vizită. Pace ţie, pace mie!
Studiul de caz se încheie aici, chiar dacă abia acum ar fi interesant de analizat ce s-a întâmplat de fapt. Dincolo de procedurile juridice, vă veţi întreba probabil cum este posibil ca doi oameni „tineri, frumoşi şi deştepţi” să treacă brusc de la o dragoste profundă, la o ură atât de violentă, în care fructul propriei lor iubiri să fie pus în pericol? Vom mai vorbi despre asta, dar unii dintre voi cunoaşteţi deja răspunsul. Pentru că aţi trăit-o. Poate fără sarea şi piperul european, dar aţi trăit-o… Știţi ce înseamnă. Iar dacă mă citiţi, înseamnă că aţi supravieţuit.
Precum protagoniştii noştri. Azi, sunt bine. Cu ceva sechele, dar sunt (sper) pe drumul cel bun. Vorba ceea, Legea lui Murphy #7: lucrurile merg prost toate deodată. Dar se îndreaptă… treptat.
Pe Victoria o puteți găsi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
