„Privește-ȚI sincer minunăția, bucuria, puterea, frumusețea pentru că și ele te privesc pe TINE! Dezbracă-te de TINE și pășește gol dincolo de umbre fără să judeci.
Întâmpină-Te!
Tu, cel care intri lasă afară orice îndoială, spaimă, întristare, suferință sau prejudecată! Îndrăznește și pășește !
Eu sunt portarul.
Te aștept DINCOLO! DINCOLO de TINE
Intri?”
Și restul e tăcere… Îmi încetinesc bătăile inimii cu o respirație adâncă deprinsă în Tibet de la un bătrân maestru șarlatan care mirosea a iac, untură de iac, santal și ceva fum șamanic de ciuperci mai speciale. Brusc, aplauzele și uralele mă fac să simt cu talpa goală a piciorului meu stâng mocheta moale de culoare imperială. Mă înclin. Stropi grei de transpirație încărcați cu pasiune, trăiri, emoții și multă muncă îmi cad pe pielea roșcată a pantofului din piciorul meu drept. Mă îndrept de spate și mă încalț nonșalant, omenește, în ropot de aplauze.
Craul, bras, fluture printre oamenii ridicați de pe scaune, îmbrățișări și strângeri de mâini umede, osoase, puternice. Mirosuri amestecate de ojă, parfumuri cam dulci după gustul meu, transpirație discretă de corporatiști flămânzi, umezeală și fum de țigară ascuns molecular în țesăturile de gală. Bag sama că expunerea mea originală despre induction, criza de 50 de ani, încredere, spargerea prejudecăților, vizualizare și public speaking a prins. „Renegotiate your future” se va cumpăra!
Ajung ca un surfer mestecat parțial de rechini mici fără două șiruri de dinți, la geamandura mea mult așteptată: barul! Întind două degete. Barmanul chel, cu tatuaje pe antebrațe, îmi umple complice două pahare mari, parabolice, cu bucăți neregulate de gheață desprinsă din comete, peste care toarnă generos „Maker’s Mark”- burbonul ales de mine pentru seara asta. Le apuc pofticios și o șterg englezește spre bazinul semiolimpic de la subsolul cu Spa al hotelului de unde un ninja aruncă peste plăcuța de la intrare cinci shurikene, cinci stele micșunele, cinci margarete pogonete pentru fete sau cum s-or numi gradele ce arată nivelul serviciilor. Ăsta e un hotel cu centură neagră!
Oglinda apei în care se reflectă arcadele costelive din lemn scandinav ce susțin cutia toracică a tavanului din care curg dâre luminoase ca un dialog de harpă ce zgârie o placă de patefon translucidă ce așteaptă nemuritoare și rece prima notă, primul acord. Două pahare cu burbon de care mă țin, în slip, cu ochelarii mei de înot pe cap. Așez un pahar pe marginea din travertin a piscinei. Parcurg desculț, relaxat, mulțumit și, mai presus de toate, împăcat cei 25 metri după care aliniez matematic, astronomic celălalt pahar. Îmi trag ochelarii pe ochi, inspir adânc și profit perfid de solitudinea înotătorului de cursă lungă, plonjând aproape fără bule în conștiința mea subterană, maternă, universală.
Ca un rechin Ciocan aflat în detectarea prăzii ascunse-n nisip, aproape că mătur cu nasul dunga neagră de pe fundul bazinului. Mă mișc amplu, lent, coordonat, ca un leviatan care alunecă enorm prin prezentul deja trecut, în perfectă armonie cu liniștea abisului, fără scop sau direcție, fără motivație sau dorințe, fără gând sau întrebare. Ies la capătul bazinului. Apuc paharul aburit și-l sorb vicios, pasional, coborându-l în terebentina ființei mele. Simt căldura care-mi pogoară spiritul umed prin vene, capilare și meridiane, într-o stare pură, primară, viscerală, pleistocenă, care-mi pierde în uitare conștiința de sine. Mă scufund și o iau subacvatic înapoi pe drumul pierzaniei tuturor relelor lumii. Repet fazele.
Ies dezbrăcat de adâncuri și apuc paharul cu ultima gură de burbon. Când îl duc la gură, ochii mi se lipesc de geamul imens al sălii de sport situate deasupra bazinului, unde o femeie cyborg plină de ceasuri, fire, cadrane și ecrane lipite pe cap și corp aleargă impetuoasă, gravă, absentă, pe bandă, parcă alimentând cu energie mișcarea de rotație a Pământului, a sistemului solar. Mă vede. Ridic paharul și o salut. Răspunde. Parcă undeva, ascuns după picăturile de apă prelinse pe ochelari, întrezăresc un zâmbet metalic. Golesc paharul și îmi scufund, oarecum teatral Nautilusul gata alimentat.
Apa rece a dușului din vestiar îmi micșorează carcasa încălzită de efort și alcool. Îmi înfășor un prosop peste mijloc și pășesc pe tărâmul nordic, sufocant și misterios al saunei. Mă așez pe tronul de lemn al băncuței ca un ultim rege viking și mă alătur marii încălziri globale cu toate calotele topite, stoarse sau crăpate de ignoranța cretină, ridicolă, a oamenilor. Stau cuceritor și privesc ușa prin aburi, peste aburi, aburit și aburind. N-am ceas ca să știu ca nu mai pot suporta aerul apăsător. Urăsc sauna. Mă sufoc mândru doar pentru că așa se face, așa fac unii oameni… Simt cum ies din mine și trec prin ușa explodată dincolo. Dincolo de mine.
Ca o premoniție, ușa se deschide. O fantomă albă plutește amenințător spre mine, o comoție care-mi șoptește simpatic și parasimpatic leșinul fatal. Mâna ridicată îmi înfige, sincronizată cu accentele muzicii horror, cuțitul imens de trei ori între ochii mei mirați care apucă să o vadă. E femeia cyborg!
„Se poate?”
„It’s aliveeee!”
O privesc mut. Dau din cap și-mi închid cu un scârțâit ruginos falca deschisă nepoliticos. Se așază aproape de mine. Are un prosop nu foarte lung înfășurat peste corpul subțirel. Ochii negri ca de rechin mă mușcă de piept. Începe să vorbească. Aflu că e mare sculă în multinațională, încă de la începuturi, că e foarte serioasă, perfecționistă, eficientă și responsabilă, că nu-și permite să dea greș cu proiectele, că face și desface, drege și multe alte chestii perfecte despre un om perfect: cyborg! Vorbește doar ea. Nu schițează niciun zâmbet, nicio grimasă. Totul e controlat.
Mă simt ca un morcov bio în compania aburindă a unui broccoli vorbitor, perfect, crescut cu steroizi, ambii așezați pe o sită deasupra unei oale de inox de la Ikea în care fierbe apa. Mă topesc și simt cum răbdarea mea firavă de mascul mă trage afară, la aer! Încep să mă agit și găsesc o fisură în armura ei perfectă – o pauză! Profit, mă ridic în picioare în fața ei, îi cuprind cu mâinile mâna ei dreaptă :
„Să ne cunoaștem totuși.”
Se prezintă ușor surprinsă, mă prezint la rându-mi ușurat ca pot folosi prilejul cu ridicatul în picioare pentru marea evadare. Îi sărut mâna și râd în limbajul ei – fals, protocolar, moment în care tragedia se petrece. Simt cum implacabil și impetuos, ca o dezvelire de statuie antică, prosopul nu destul de mare, îmi aluneca de pe trupu-mi aburit și transpirat. Rămân gol ca un atlant încins de soarele Eladei, încremenit în penibilul euclidian și pitagoreic al posturii. Femeia mă privește impasibil direct în ochi. O secundă. Încă o secundă, după care instinctiv își coboară privirea de judecător spre mândria și prejudecata mea, aburită și transpirată ca un escargot servit în cochilie pe malul Adriaticei, într-o cârciumă ieftină, da’ bună, în care miroase a alge și a sirene.
Citiți și seria Mr. B și vrăjitoarele
Stă un secol cu privirea fixă. Ridică apoi ochii negri și mă absoarbe interstelar în cele doua găuri negre. Zâmbet. Zâmbet larg. Râs în hohote. Ridic cu demnitate prosopul. Înainte să mă acopăr îl flutur cu un gest demn de un toreador, ca pe o muletă în fața taurului amenințător. Femeia râde și mai tare. Cu dragonul înapoi în cușcă, mă scuz și mă retrag ținând strâns prosopul pe talie.
„Ne vedem la party!” Zice „M” printre suspine.
Închid ușa. Așa ceva nu s-a întâmplat!
– to be continued-
Pe Bogdan îl găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
