Când strănuta… începea să latre câinele meu din fundul curţii!
Au trecut 30 – 40 ani, dar încă mi-amintesc cum clocotea de bucuria de a trăi, singur şi simplu.
Văduv, fără copii, mereu cu o pisică neagră în preajmă.
Nu ştiu unde le găsea şi de unde le scotea, dar toate pisicile lui au fost negre şi toate aveau acelaşi nume: “Ţigănelu'”.
Traversam strada, deschideam zăvorul porţii de lemn văruit şi-i băteam la uşă. Uneori dormea, nu ţineam cont de oră, mă duceam la el când îmi trăsnea! Sărea în sus, bietul de el! I se părea necuviincios să fie găsit astfel, deşi necuviinţa era a mea. Aveam doar 8 – 9 ani, dar mă trata ca pe un oaspete de soi! Acum ştiu asta!
Rareori avea biscuiţi de oferit, dar îmi dăruia sufletul lui. Uneori îi pieptănam părul alb şi rar şi-i ceream să-mi spună despre război.
Din oraşul nostru plecaseră vreo 6.000 de soldaţi şi se întorseseră vreo 400. Îmi spunea că nu mai aveau ciorapi, că-şi înveleau picioarele în zdrenţe, că-şi târau cu greu bocancii rupţi. Îşi amintea de Foame. În ultima parte, războiul lor fusese o foame continuă. Erau mereu în căutarea trupelor ruseşti; nu pentru a le ataca, ci pentru a căuta resturile de mâncare ale taberei lor. Stăteau pitiţi toată noaptea şi dimineaţa căutau în cenuşa rusă.
Povestea că odată au curăţat şi fript un cal mort de ceva timp.
Îmi spunea că unii adunau verighetele de la mâinile soldaţilor căzuţi, apoi, cu o astfel de punguţă, obţineau o permisie acasă. Uneori fără întoarcere.
El nu avusese pe nimeni şi nimic.
Supravieţuitor al unui război devastator al marilor puteri şi al marilor orgolii.
Avea doar o pensie micuţă şi un pisic negru.
Îmi spunea des: “S-aprinzi o lumânare pentru mine când n-oi mai fi, că n-am pe nimeni!”.
Râdea şi când vorbea despre asta; supravieţuitorii nu se mai tem de nimic! Poate doar de singurătate.
Acum ştiu că eram un oaspete de seamă pentru el, poate singura ce-i călcam pragul.
De la el mi-a rămas dragoste. Bucuria de a dărui un pic din timpul meu. Şi plăcerea de a vorbi cu martorii unui timp pe care eu nu l-am trăit. Dacă mai e şi-o pisică în preajmă, totul devine poveste!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
