Băăăăăăă, cretino, ăsta e sos tartar? Cine dracu’ te-a făcut aşa proastă,făăăăăăăă, retardato ? Până să te prinzi că e retorică, ai scăpat prostia: mama. Un castronaş cu sos face o boltă delicată în aer înainte să-ţi aterizeze pe blugi şi să ţi se spargă pe pantofii din piele întoarsă! Te uiţi la domnul din faţa ta, căruia i-a ţâşnit sângele din urechi şi zbiară că un smintit, agitându-şi bezmetic mâinile deasupra capului. Înjură cu aşa patos castronul cu sos, de eşti aproape sigură că în copilărie l-a hrănit mă-sa cu forța numai cu sos tartar, că altfel nu înţelegi de unde atâta ranchiună.
Încrucişezi degetele, îţi scuipi în sân, palmezi doi-trei căţei de usturoi şi bagi scurt un ” înger, îngeraşul meu”, doar-doar se potoleşte arătarea.
Ridici ochii spre cer şi trânteşti o rugă, gen: mamaie, dacă mă veghezi de pe undeva, acum e momentul, că aurolacu’ ăsta a trecut de partea întunecată a lucrurilor şi mă sperie. Din păcate, în ceruri, e tăcere generală.
Îţi recuperezi privirea vitelină din văzduh şi priveşti din nou către apucatul din faţă ta, care nu s-a oprit din zbierat nicio clipă. Te întrebi cam de câte soboruri de preoţi ar fi nevoie să scoată dracii din tembel.
Până una alta, omu’ şterge cu tine pe jos. S-a convins, sos tartar nu faci, ce faci mai exact?
Te prinzi din prima, de data asta, că e retorică, şi comuţi pe mode mucles.
Te-am întrebat ce faaaaci, imbeciloooo? Ouă ştii să faci? Fă-mi o omletă!
Te repezi ca descreierata să vezi dacă ai ouă sau tre’ să spargi o găină-n bătaie până face. Habar nu ai la ce să te mai aştepţi .
Zăreşti, victorioasă, trei ouă. Te înfigi în ele, şi de febrilitate, pe primul îl faci afiş pe jos.
Toată lumea pufneşte şi dă ochii peste cap de parcă le-ai compromis cel mai scump covor persan de pe planetă.
Lasă, că şi două sunt bune, oricum domnul din faţa ta are ceva probleme cu greutatea, care sunt oricum o bagatelă pe lângă problemele pe care pare să le aibă cu capul.
Ce bine era dacă aveai puţin valium, să stropeşti omleta asta. Nu ai, aşa că te întorci sârguincioasă la treabă.
Tai, dozezi, amesteci ca o nebună, de zici că viaţa ta depinde de omleta asta amărâtă.
Îţi trec şuierând pe lângă urechi cuţite, oale, farfurii şi replici înfiorătoare.
Când o să pleci de aici, dacă o să mai apuci, o să crezi că te cheamă fă, idioato.
Dar tu ai o misiune. Ai venit să-ţi valideze cineva omleta, aşa că taci şi înghite!
Termini. O aşezi frumos pe farfurie, o asezonezi cu nişte rămurele fragede de pătrunjel şi feliuţe proaspete de roşii, tăiate în forme complicate, care să bucure ochii.
Nimic nu bucură pe nimeni!
Oamenii care trebuiau să-ţi recunoască talentul au atins apogeul isteriei.
Scormonesc toţi cu furculiţele în omleta ta, comentând forma, culoarea, gustul, viața şi, în treacăt, persoana ta. Se zbiară mult şi într-un final farfuria ia drumul castronaşului cu sos tartar de mai devreme. Face, deasemenea, o boltă în aer înainte să-ţi aterizeze jumătate pe bluză şi jumătate pe pantaloni.
Nu te-ar minuna dacă însuşi Aghiuţă ar veni acum să te împungă cu o furcă şi să-ţi toarne nişte smoală încinsă în cap.
Te uiţi de jur-împrejur. Pe unii îi ştii, i-ai mai văzut la televizor, pe alţii nu i-ai mai văzut în viaţa ta. Toţi se smiorcăie înspăimântaţi, cu rimelul prelingânduli-se pe obraji (bărbaţi şi femei deopotrivă).
Nu mai înţelegi nimic. Până să ajungi aici, tuturor le plăcea mâncarea ta, numai pacienţilor ăstora de la Obregia nu le place nimic.
Îţi aduci aminte vag că doar maică-ta a mai ţipat aşa la tine când aveai vreo cinci ani şi-l împungeai pe copilul vecinilor cu nişte cuie ruginite, pretextând că exersezi pediatria.
Încerci să pari demnă cu o broşă de omletă în piept şi frunze de pătrunjel proaspăt în buclele blonde.
Faci stânga împrejur şi te îndrepţi spre ieşire, calculând în minte de câte ore de terapie vei avea nevoie ca să uiţi acest episod.
Acasă, iubitul tău, bucuros că te vede, îţi strigă: ce bine că ai venit, scumpo, mi-e foame de mor!
Privirea pe care i-o arunci îi îngheaţă cuvintele pe buze şi sângele în vene. Nu ştii dacă ai zis cu voce tare sau doar ai gândit să-ţi gătească mă-ta de-acum înainte şi te îndrepţi spre baie. Vei avea nevoie de muuuulți metri cubi de apă să spele urmele de omletă de pe tine şi ruşinea trăită.
Citiţi şi
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
