Fără a ne hazarda cu afirmația că 50 de ani ar reprezenta noii 20, trebuie să recunoaștem că Monica Bellucci arată splendid. Nu e de mirare că a devenit în 2015 cea mai în vârstă „Bond girl” din toate timpurile. Prin scurta, dar memorabila apariție în rolul Luciei Sciarra care are o fierbinte aventură cu însuși James Bond, interpretat de charismaticul Daniel Craig.
Monica Bellucci și Daniel Craig
În 2013, actrița a divorțat după 14 ani de actorul Vincent Cassel. La 52 de ani, echilibrată, asumată, stăpână pe sine și înfloritoare, Monica a stat deschis de vorbă cu jurnaliștii de la The Telegraph despre viața sa după divorț. Acum este mamă singură, ceea ce o obligă să fie „mai organizată, mai cu picioarele pe pământ”.
Stilată, parcă mai frumoasă în realitate decât în filme – după cum apreciază jurnaliștii The Telegraph -, Monica se simte bine în fața aparatelor de fotografiat și asta pentru că s-a lansat ca model înainte să devină actriță în 1990, odată cu rolul din filmul „Vita coi figli” (Viața cu copii) al regizorului italian Dino Risi (care a remarcat-o într-un pictorial dintr-o revistă).
„Cea mai grea perioadă din viața mea a fost atunci când am trecut de la modelling la actorie”, mărturisește deschis Bellucci. Poate și de aceea a acceptat provocări deloc ușoare, așa cum au fost multe dintre rolurile sale (victima unui viol în controversatul thriller „Irreversible”, Maria Magdalena în filmul lui Mel Gibson „The Passion of the Christ” și Regina Oglindă în filmul lui Terry Gilliam „The Brothers Grimm”).
„Când o actriță frumoasă acceptă un rol puternic, se spune că este curajoasă, dar nu bună. Acum sunt suficient de în vârstă ca oamenii să spună că sunt, într-adevăr, bună”.
Bellucci este optimistă în ceea ce privește îmbătrânirea, deși despre ea nu prea se poate zice că „îmbătrânește”. Secretele? Simple, la îndemână, deloc excentrice – acupunctură, masaj facial, Pilates și înot, dar și un optimism pe care îl rezumă excelent atunci când spune că „Nu este vorba de vârstă, ci de energie. Trupul îmbătrânește, dar sufletul întinerește.”
Monica și Lea Seydoux (2015)
„Azi femeile se privesc pe sine diferit și de aceea societatea le privește, la rândul său, diferit.(…) La 25 de ani habar nu aveam că la 50 voi continua să lucrez. Este o mare descoperire pentru mine.”
Cu o copilărie fericită, singură la părinți, Monica mărturisește că a dus mereu dorul unui frate sau al unei surori. De aceea a și făcut doi copii, pentru că este de preferat să te cerți uneori, decât să fii singur.
Cu o personalitate deschisă, curioasă, pe care micul orășel natal nu o putea satisface, și-a dorit întotdeauna să cunoască lumea, ceea ce s-a și întâmplat prin intermediul modelling-ului început la 16 ani cu ajutorul unui prieten de familie. La 18 ani, era deja profesionistă. S-a bucurat de sprijinul părinților – tineri și ei -, dar mai ales de cel al mamei care, în secret, își dorea pentru fiica sa mai mult decât viața pe care ea a avut-o. Așa se face că în jurul vârstei de 20 de ani, Monica a locuit la Paris, Milano și New York, unde a lucrat cu agenția Elite Model Management. La 25 de ani s-a căsătorit cu fotograful Carlos Basso de care a divorțat 18 luni mai târziu și cu care n-a mai ținut de atunci vreo legătură.
„Părinții mi-au lăsat incredibil de multă libertate, poate chiar prea multă, dar a fost minunat”.
În 1992, primește un rol în filmul Dracula, de Francis Ford Coppola, la rugămintea fiului acestuia, Roman Coppola, care avea însă s-o cunoască personal de-abia 25 de ani mai târziu.
La 28 de ani se afla încă în căutarea propriului drum, precum mii de modele. Luase lecții de teatru pentru a scăpa de artificialitatea pe care meseria de model ți-o impune fără să vrei, alterând modul în care mergi, în care gesticulezi sau în care vorbești.
Cunoaște însă succesul curând după aceea, în 1996, cu filmul franțuzesc „Apartamentul”. Este nominalizată la César Award pentru tinere talente și îl cunoaște pe viitorul său soț, Cassel, alături de care joacă în alte opt filme. Perechea este supranumită „Les Glamours”. Deși în prezent sunt divorțați, locuind pe continente diferite – Cassel stă în Brazilia -, relațiile dintre cei doi sunt amiabile, aspect important într-un cuplu divorțat, cu copii. Despre fostul soț, Monica vorbește frumos, apreciind că este un tată bun, dar foarte ocupat – „muncește și călătorește mult” – de aceea fetele stau cu ea.
Viața Monicăi Bellucci se construiește acum în jurul copiilor. Pentru că i-a făcut târziu – în jurul vârstei de 40 de ani – acum face doar un film pe an, iar restul timpului și-l dedică lor.
Cu o casă în Roma și una la Lisabona, cu o relație amoroasă despre care refuză să dea detalii, Monica Bellucci este o femei împlinită, simțind că deține 100% controlul asupra propriei vieți.
Citiţi şi
Bare is Beautiful (Fără fard e minunat)
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.