Monarhie sau republică? După moartea Reginei

Moartea Reginei Elisabeta a II-a, la nouăzeci și șase de ani, ne-a adus aici: s-a încheiat secolul XX și nu e deloc sigur că urmează ceva mai bun, ba chiar dimpotrivă.

Revărsarea de respect și afecțiune care a însoțit moartea Reginei a deschis, din nou, întrebarea: e monarhia mai bună decât republica?

Care e rostul monarhiei, în definitiv? Au trecut secolele în care monarhii erau socotiți astfel din “grație divină”. Cu toate acestea, Coroana încă are puterea să spună o poveste, poate cea mai cunoscută dintre toate. Basmele cu prințese încă sunt în vigoare.

Monarhia este, așadar, un simbol. Simbolurile există dacă mulțimile se raportează la ele și le acceptă ca atare. Iar în jocul imaginarului, care este istoria noastră, monarhia înseamnă stabilitate, conservarea tradițiilor și, în ultimul secol cel puțin, serviciu public. Iar un om care face serviciu public ar trebui să aibă bunătate, competență, inteligență, generozitate, modestie, cultură, cinste și cumpătare.  Regina Elisabeta a II-a le-a avut pe toate (sau aproape toate), chiar dacă nu s-a pregătit de la naștere să devină regină și a ajuns, pe tron, conjunctural. Întâmplare sau destin? Nu știm.

Așa că acum ne întoarcem la “ai noștri”, pe care totuși îi știm. Nu doar că “ai noștri” n-au nimic din toate acestea, dar sunt exact invers: răi, incompetenți, făcuți grămadă, egoiști, fuduli, inculți, necinstiți și avari, nu cunosc nicio limită nici când e vorba să fie bugetați cu tot neamul, nici când e rost de rapt. Prescurtat, grăbit și greșit, ce înțelegem de aici este că republica e populară și vulgară, trivială, gălăgioasă, dar, în definitiv, logică. De ce să existe privilegii moștenite, dacă suntem egali în drepturi? Constituțiile ne garantează asta. Constituțiile fiind la rândul lor un pact în imaginar în rândul societăților. Alegem să credem în drepturile și libertățile fundamentale ale omului (sau nu). Alegem să avem partide politice, alegeri, parlament, libertate de expresie (sau nu).

Republica? Monarhiștii văd în ea o decădere, așa cum republicanii văd în monarhie un moft și o rămășiță a unui trecut dureros. Republica? Monarhiștii sunt oripilați. Iată, așadar, omul dezbrăcat de ritualuri, de solemnitate, pierdut și fără acces la metafizică. Dar este republica atât de îngrozitoare?

Monarhia stă pe o iluzie, dar și republica stă pe o iluzie (o altă iluzie, dar nu mai puțin iluzie). Nu există o formă de guvernare ideală, dar există popoare care se simt mai bine generând regi și regine, așa cum altele sunt mai confortabile sub președinți și președinte.

În monarhii, măcar atât e limpede, trecutul se simte semnificativ mai bine decât în republici, iar în Europa, la zi, monarhiile (Marea Britanie, Suedia sau Spania) însoțesc societăți mai puțin agitate decât cele din republicanele Italia, Ungaria sau Polonia. Și la noi?

În țările române, nu a existat o tradiție republicană. Republica noastră este de sorginte comunistă, ne-a fost impusă, monarhul a abdicat forțat, iar după deceniile de dictatură și cele de bâlci din tranziție am ajuns astăzi aici, când ne uităm la monarhie înzestrând-o cu toate virtuțile care nouă ne lipsesc.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a avut o domnie lungă, șaptezeci de ani, a traversat un secol întreg, și-a pierdut imperiul, dar și-a păstrat coroana, casa și demnitatea. A murit iubită și regretată. E puțin probabil să mai întâlnim în timpul vieților noastre un monarh ca Elisabeta a II-a.

Republică sau monarhie? Problema rămâne suspendată. Istoria însă nu e pentru totdeauna. Niciodată, nimic nu e pentru totdeauna.

Totul este schimbător în istorie, mișcările ei de pendul ne pot aduce din nou în situația în care să căutăm un rege sau o regină. Nu e deloc exclus ca republicile, noi și revoluționare cândva, să-și arate limitele (poate au și făcut-o deja) și chiar absurdul, iar oamenii să se întoarcă, spăsiți și poate entuziaști, la mai vechea istorie cu tronuri și coroane.

Lecția, cred, e însă în altă parte: indiferent de orânduire, nu te oprește cu adevărat nimeni din a fi rezonabil, decent și dedicat și binelui comun. Toate fac parte din ceva mai important și decât monarhiile, și decât republicile: ele dau un om întreg.

Asta au recunoscut, cred, la urma urmei, mulțimile la moartea Reginei: un om întreg. Se întâmplă destul de rar să întâlnim unul, iar pe tron sau în palatele prezidențiale, cu atât mai rar. Știau mulțimile, deci, ce plângeau și de ce. Și aveau dreptate.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.