Cele 8℃ din termometru se asortează perfect cu lalelele care și-au deschis cu atâta hotărâre petalele catifelate, într-o minunată dimineață de februarie. De ce minunată? Pentru că soneria telefonului a fost înlocuită de o rază jucăușă care mi-a mângâiat obrazul, pentru că am pregătit micul dejun pe tihnă împreună cu fiul meu și pentru că am savurat cafeaua în cana preferată, urmărind emisiunea preferată, cuibărită în pat, alături de bărbatul preferat. E vacanță!
Se conturează o zi perfectă pentru orice îmi propun. Îmi trec prin minte atât de multe lucruri, încât am impresia că cele 24 de ore vor fi mult prea puține pentru câte vreau să fac. Cu ce să încep? Cu maldărul de rufe care așteaptă de ceva timp să fie călcate, cu lista de obiective ușor cam încărcată pentru următoarea perioadă la serviciu sau cu aspiratorul care îmi face cu ochiul din colțul în care a fost pedepsit. Grea decizie!
Atunci, am simțit că e momentul să spun… Gata, astăzi va fi ziua mea, ziua în care voi fi în centrul atenției… mele! Nu mă credeți? Nu se poate? Dacă e să mă iau după vecina din blocul de vis-a-vis, cea care dimineață de dimineață întinde rufe și când nu face asta, șterge geamurile sau scutură pături supradimensionate, aș spune și eu că nu se poate. Dacă pun la socoteală Facebook-ul plin de plăcinte rumene, prăjituri apetisante și torturi care dau impresia că sunt mult prea colorate ca să fie comestibile, deja mă simt prost. Ce să mai spun despre repetatele sfaturi date cu bună intenție de toate mamele, eventual bunicile care își îndeasă firele albe sub basmaua înflorată. Mamă, dacă nu eram eu de ispravă și nu le făceam pe toate așa cum trebuie, nu știu unde eram acum!
Și totuși, se poate! Se poate să fii de ispravă și fără să devii sclava celor 24 de ore. Se poate să fii o bună gospodină și fără să știi toate rețetele de ciorbe și tocănițe lăsate cu titlu de zestre de mamele atotștiutoare. Se poate să fii o mamă bună și fără să stai ca un vultur deasupra copilului, urmărindu-i fiecare mișcare, corectându-i fiecare pas și criticându-i fiecare decizie greșită, argumentând frenetic. Se poate să fii o soție perfectă și fără să faci flic-flacuri prin bucătărie, sărituri peste obstacole prin supermarketuri, eventual cu sacoșele pline de cumpărături și economii la sânge pentru bunul mers al casei.
Ok! Așa cum ar spune GPS-ul, reconfigurarea traseului. Rufele pot fi călcate în ziua următoare, asta pentru că, în cele două ore de opinteală cu bietele haine și așa zdruncinate de mașina de spălat, aș putea foarte bine să citesc. Am trei cărți nerăbdătoare pe noptieră.
Cu aspiratorul, e clar, îmi dau întâlnire sâmbătă. Ce-i prea des strică și, iau de bună observația unei prietene, Dragă, tu inventezi praful, că prin casă la tine eu nu prea îl văd! Nu detest zgomotul aspiratorului, dar e clar că îmi place mult mai mult să ascult o muzică bună. Așa că, play!
Cât despre lista lungă cu sarcini de la serviciu, cred că poate să mai aștepte câteva zile. Asta pentru că sunt destul de eficientă și de fiecare dată îmi iau o marjă de timp generoasă. Nu se știe niciodată ce poate interveni. Urăsc hârtiile, urăsc dosarele pline cu procese verbale inutile, planificări întinse pe sute și sute de pagini care nu fac altceva decât să dea bine pe un raft prăfuit. Le iubește oare cineva? Nu cred. Acum, recunosc, le-am făcut pe toate la timp și cine nu mă cunoaște ar putea spune că sunt o obsedată în a planifica totul. Aparențele înșală. Îmi place de mor jobul meu, e locul în care simt că prind aripi, locul unde inima mea e veșnic tânără, dar, când vine vorba de făcut hârtii, e momentul să spun… Gata!
Așa că deschid laptopul și mă afund în miile de fotografii făcute în ultimii… 13 ani. De ce 13? Pentru că atunci a început viața noastră în trei. De fiecare dată încep această incursiune cu prima fotografie a lui Mihnea. E făcută în brațele medicului neonatolog chiar în momentul în care a făcut cunoștință cu lumea cea mare. Mereu zâmbesc și mă cuprind nostalgiile când privesc această imagine. Urmează zeci de minute de delectare. Câteodată stau cu orele și privesc fotografiile familiei. Câte amintiri frumoase! Câte povești! Mă încarc, fără doar și poate, cu o energie unică, o energie care mă ajută să îmi mențin un vibe frumos, pozitiv, să fiu iubibilă, cum ar spune o minunăție de fată rătăcită printre fotografiile mele. Ce-ar fi să vă faceți un obicei din a răscoli albumele cu fotografii ale familiei? E o adevărată relaxare!
Mă apucă o poftă de clătite cu brânză, aurite în cuptor. Nu mă aventurez eu în chestii sofisticate, nu atentez la premiul de bucătăreasa anului, dar fac niște clătite super. Cât timp tava se perpelește după ușa de sticlă eu îmi mut biroul pe masa din bucătărie. Dacă vreau să scriu, o fac oriunde. Nu mă deranjează locul, atâta timp cât am lângă mine o cafea bună, o prăjitură delicată, o melodie care să îmi miște picioarele involuntar și multă iubire.
E momentul să scriu pe blog. Poate sună banal, poate de neînțeles pentru cele care au ales astăzi să calce sau să dea cu aspiratorul. De ce o fac? O fac pentru că mă simt bine, pentru că mă face fericită, pentru că pot să împărtășesc din experiențele mele și altora, pentru că am cunoscut oameni frumoși și pentru că după un an de blogging sunt mai puternică.
Trag linie după o zi în care eu am fost în centrul atenției mele. Cine spune că nu se poate? Deja parcă aud comentarii. Ce știe ea! O femeie trebuie să fie mereu în prima linie, mereu pregătită să facă și să dreagă, mereu… mereu…
În final, fericirea mea molipsește întreaga familie. Nu despre asta este vorba? Depinde doar de tine să găsești un echilibru între ceea ce crezi tu că trebuie să faci, ce este necesar să faci și ce simți să faci. Nu e greu, e doar puțin derutant dacă ești obișnuită să ții totul sub control. E cazul să te relaxezi! E momentul să spui… Gata! Acordă-ți viața!
Guest post by Sabina. Pe autoare o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
