Moartea unui polițist

23 October 2015

Constantin CucuO să părăsesc, preț de un articol, tonul sarcasticoumoristic pentru a comenta moartea inutilă şi revoltătoare a tânarului polițist silit să deschidă calea ministrului Gabriel Oprea.

Aş spune mai întâi, ca să fie clar, că domnul Oprea nu reprezintă, de fapt, nimic. Nu a făcut nimic folositor pentru nimeni, poate fi oricând înlocuit de oricine, probabil mai deştept decât el şi, dacă s-ar fi putut alege, probabil că 95% dintre noi am fi preferat să crape el în locul tânărului polițist. În fapt, domnul Oprea este doar unul din mulții, prea mulții politicieni care ne parazitează spațiul public, bugetele şi perspectivele, fără să ştim vreunul din noi exact de ce.

Dacă s-ar deschide pământul sub domnul Oprea, viața ar continua netulburată, poate, de fapt, ar fi mai bună.

În al doilea rând, politiştii ar trebui să prindă hoți, poate chiar politicieni, să fluidizeze traficul, să protejeze babele de violatori şi pe copii de golani, dar nu să ajute ciocoii dezgustători ai zilelor noastre să meargă cu 80 la oră prin oraş de la locul de băut.

politist-mort-groapa-465x390sursă foto: evz.ro

Dacă politicienii noştri penieni doresc să circule mai bine, să facă bine să se ocupe ca să fie pasaje, să se lărgească străzile şi să se repare, în așa fel încât să mergem cu toții repede și fără nervi. Că ei nu sunt nici mai importanți, deloc mai buni ca marea majoritate a cetățenilor, ba chiar sunt extrem de dispensabili pentru că nu au, de fapt, o meserie şi nu ştiu să facă nimic în afara legilor strâmbe, neprofesioniste şi adesea neaplicabile, a zavistiei continue, scandalului şi moțăielii la locul de muncă.

Prin contrast, poliţiştii fac ani de şcoală, stau în frig când noi, restul, stăm în casă, îşi iau riscuri când noi, ceilalți, ne uităm, şi au dreptul seara să se uite fără să le fie rușine în oglindă.

Dacă stau să mă gândesc mai bine, decât un polițist mort, mai bine un întreg grup parlamentar.

În fine, ce este porcăria asta cu gropile lăsate cu nesimțire în mijlocul drumului? Înțeleg faptul că neghiobia e mare şi durerea în c*r și mai mare, dar cum să laşi capcane nesemnalizate în buricul târgului să își rupă gâtul oamenii în ele?

Prin străinătate dacă apare o denivelare pe stradă se pun indicatoare şi semnale luminoase ca la intrarea în Las Vegas, să le vadă și șoferii cu cataractă. Pentru că la ei, dacă moare vreunul, cineva plăteşte penal, pecuniar şi moral.

La noi este ca la balamuc, deşi eu nu văd de ce câțiva ani de puşcărie şi o viață de plătit despăgubiri şi compensații victimelor nu i-ar determina pe creatorii de şanțuri şi gropi pe carosabil, de la „specialistul” care gândeşte lucrarea la doreii care îşi beau peturile sprijiniți în lopeți la marginile ei, să îşi schimbe modul de abordare, măcar pe viitor.

Câteodată moare un tânăr nevinovat.
Ar fi mare păcat ca din moartea lui să nu se obţină niciun progres.
Demiterea și acuzarea lui Oprea.
Anchetarea la sânge a situației.
Despăgubirea record a familiei victimei.
Interzicerea completă a coloanelor oficiale.
Reglementarea strictă a lucrărilor.
Pedepsirea celor vinovați de plantarea găurii și nesemnalizarea gropii.

Toate astea nu ar fi doar pentru cei implicați.
Ar fi și pentru noi toţi, „pu*imea”, cum ne zic ei, ciocoii, şi pentru dreptul nostru că, dacă bogății nu avem, măcar la respect, demintate şi dreptate să îi silim pe nesimțiți.



Citiţi şi

Am divorțat. Așa, și?

41

Un bărbat sincer

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro