Moartea unui designer și meteahna unor români

30 April 2019

În a doua zi de Paști, a murit Răzvan Ciobanu, un creator de haine cu o viață despre care cu greu ai putea spune că a fost una anostă, liniară ori comună. Talentat a fost, un mare risipitor a fost. A fost. Răzvan se întorcea de la o petrecere de pe litoral şi se pare că nu purta centura de siguranţă. Deşi maşina în care se afla e una sigură, viteza şi neglijenţa s-au dovedit fatale.

Comunicatul poliției sună sec: În jurul orei 7.15 am fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe DJ 226, la intrarea în localitatea Săcele. Se pare că șoferul, în vârstă de 43 de ani, conducea un autoturism de teren dinspre Săcele către Năvodari, iar la un moment dat, din cauza neatenției în conducere, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra autoturismului și a părăsit partea carosabilă după care a rulat aproximativ 1 km și s-a oprit cu autoturismul în mai mulți copaci care aparțineau unei ferme din zonă.”

Poliția n-a putut însă răspunde la întrebarea: cum de a fost posibil ca oamenii din zonă să culeagă de pe unde erau împrăștiate și să-și însușească lucruri din mașina care s-a răsturnat de câteva ori și l-a aruncat pe geam pe șofer? O biblie, sticle de parfum, de băutură… Filmat de altul, unul dintre “hoți” sau “jefuitori” chiar a gustat să se convingă… De ce face lumea astfel de gesturi – să furi de la locul unui accident, cutremur, inundație… e greu de înțeles. Dacă a murit proprietarul, acele lucruri devin ale primului ajuns la fața locului? Ce suflet ai, ca în prezența morții, să buzunărești sau să scotocești după foloase? Cât de credincioși suntem, dacă nici în zi de Paști nu ne înfrânăm de la rău. Asta e greu de înțeles.

În rest, dacă va fi băut ori consumat droguri, dacă a adormit sau a lăsat conștient volanul din mână în plină viteză, se va cerceta. Firul vieții lui Răzvan s-a rupt la 43 de ani. Fără comentarii. E vorba de viața lui și moartea lui și atât.



Citiţi şi

Peste o treime dintre șoferii români depăşesc aproape zilnic viteza legală

Frumoasa iubește bestia doar în poveste?

Furia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro