Mister O

30 November 2013

Ana-Maria ConstantinDe mult vreau să vă povestesc despre francezi, uite că acum am ocazia. Până nu demult, nu știam prea multe despre ei. Deși aveam colegi, hai să le spunem amici, eram într-o relație formală. Nu le cunoșteam viețile, nu intrasem în casele lor, nu știam ce mănâncă, ce muzică ascultă, cum se distrează.

Însă de vreo două luni, pot să spun că am câțiva prieteni francezi și sunt plăcut impresionată de cultura lor, de educația lor, de pragmatismul de care dau dovadă. O să vă povestesc mai multe pe viitor. Azi vorbim de Mister O. Până la dumnealui, am fost ferm convinsă că bărbații au pierdut definitiv lupta cu femeile, pentru că femeile mi-au părut mereu mai emancipate, mai deschise, mai deștepte, independente în comparație cu mulți bărbați. Pe lângă unele femei, bărbații par muieri în pantaloni… Să mă scuze domnii remarcabili și multilateral dezvoltați care citesc Catchy. Vorbesc, raportându-mă la experiența mea, ce-i drept, limitată.

Mister O 2

Și-acum cred că vă întrebați ce are Mister O așa deosebit de merită un articol?

E ceva ieșit din tipare, nici nu știu în ce categorie să-l pun. E artist. Ce fel?

Aici am o dilemă. Nu mă pot hotărî în care domeniu e mai performant: cu telul în bucătarie sau cu chitara și pianul?

Dificil de spus….

Omul gătește, și nu oricum. Gătește la un nivel ce întrece toate femeile experte într-ale bucătăriei pe care le cunosc. Știu că se spune că barbații sunt cei mai buni bucătari, însă eu n-am cunoscut nici un Gordon Ramsay până astăzi și maximum de creație culinară masculină la care am asistat au fost cartofi prăjiți și un grătar la iarbă verde. Dacă acesta e nivelul la care mă raportez, înțelegeți de ce rămân fără glas când văd cum mi se pregătesc în față tot felul de specialități franțuzești, care mai de care mai complicate.

Pian

Iar dumnealui face de toate, face ce-i trece prin cap. Din câteva îngrediente simple face minuni. Iar dacă are tot ce își dorește la îndemână… ne duce papilele gustative la extaz. Nu face chestii banale. De fapt, cunoscătorii știu că bucataria franțuzească poate fi numită oricum, numai banală nu. Iar Mister O e la nivel de Masterchef, pentru că nu gătește după rețete. Improvizează, combină gusturi, texturi, culori. Bucătăria e pentru el un loc unde limitele nu există, e un joc în care totul e permis.

Să nu credeți că mă pripesc cu judecățile. Dacă ați avea ocazia să asistați la reprezentațiile dumnealui din bucătărie, v-ați întreba și voi de pe ce planetă vine.

Mai mult, e un fel de Don Juan, care în loc de spadă își poartă peste tot chitara roșie, convins că poate impresiona orice demoazelă cu acordurile lui bine țintite… dar nu de asta s-a apucat de muzică. Muzica îl provoacă, îl relaxează, îi pune mintea la treabă, îi colorează lumea. Reține și reproduce aproape orice melodie și uneori compune. Se joacă cu notele pe grif și pe claviatura pianului, așa cum se joacă mereu cu aromele în bucătărie.

Chitara

Nu se poate hotărî pe care dintre cele trei chitare o preferă mai tare… Eu știu deja, e cea bass. Pentru că l-am ascultat cu câtă admirație vorbește despre estetica ei, despre cum sună și despre cum linia bass susține, asemenea unei coloane vertebrale, orice melodie. Și tot spre bass îi fuge mâna prima oară cînd vrea să cânte. Apoi le ia pe fiecare, la rând, ca pe iubite la dans, să nu se supere niciuna.

La fel se poartă cu femeile. E prietenul tuturor, ascultătorul și sfătuitorul fiecăreia. E genul de bărbat care încă deschide portiera unei femei, are un simț estetic ieșit din comun și se hazardează în a evalua o femeie, începând de la machiaj, continuând cu stilul vestimentar, cu postura, cu felul în care merge, vorbește, gesticulează. E atent la detalii și extrem de critic cu tot ceea ce-l înconjoară și cu sine însuși. Are o cultură generală impresionantă și-ți poate ține la orice oră lecții de economie, de matematică, de filozofie sau politică.

E bărbatul-copil, publicitarul creativ, artistul sensibil, bucătarul perfect, sportivul neobosit, prietenul devotat, veșnicul cuceritor, burlacul convins și economistul diplomat. Fiecare și toate deopotrivă. Mister O e Catchy. Voi ce ziceți, doamnelor?



Citiţi şi

Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă

Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!

Soacră-mea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Anca / 10 December 2013 20:11

    Sorry, carcotasa din mine nu se poate intreba: ce ascunde Mister O? E prea-prea si foarte-foarte. 😉

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro