Un scenarist indian a scris în prefaţa unui film cutremurător (”În numele mamei” a fost tradus la National TV) ”o societate este aşa cum îşi tratează femeile”. Un filozof islamic scria: ”Deşi ne creştem fetele ca pe nişte gingaşe flori, pentru a deveni educatoare blânde şi iubitoare ale copiilor, la fel de important e să le încurajăm să devină apărătoare curajoase ale adevărului. Altfel, de dragul blândeţii şi gingăşiei le transformăm în biete fiinţe neputincioase. Să nu uităm că leoaica nu este mai puţin de temut decât leul!” (M. Fethullah Gulen: ”Perle de înţelepciune”)
(Pe domnul Fethullah Gulen mi-aş permite să-l corectez după 20 de ani de privit lei pe Animal Planet: leoaicele sunt infinit mai de temut decât leii, fiindcă doar extrem de rar atacă de unele singure, preferând să atace în grupuri familiale, remarcabil de bine coordonate şi în familiile de lei, leoaicele sunt cele care vânează, leii sunt utili pentru apărarea teritoriului, reproducere şi cam atât.)
Am dat aceste două exemple din două universuri culturale atât de îndepărtate de al nostru şi faţă de care suntem educaţi din faşă să strâmbăm din nas cu dispreţ pentru înapoierea de care dau dovadă pe plan material, educaţional şi al libertăţilor individuale. Cu toate acestea cred că aceste două idei ar trebui să stea la baza educaţiei fiecărui copil şi fiecărei femei, în special.
Fiindcă azi societatea ne învaţă încă din faşă că o femeie trebuie să fie picioare lungi şi sâni mari, ochi fremătători de căprioară şi inteligenţă ioc. Nu mă credeţi? Priviţi mai îndeaproape păpuşile (mai ales cele tip Barbie), desenele animate cu Droopy master detective, Dexter, Insula dramei totale, Scooby Doo, Josie and the Pussy cats. Asta ca să nu mai caut prin programul tv al Cartoon Network sau Doamne feri, Disney. Însă despre desene animate într-un alt episod. Copiii n-au discernământ şi până la o vârstă nu sunt capabili să judece ceea ce văd. Mi-aduc aminte cât de intens trăiam eu aventurile familiei Flintstone pe la 4 ani. În mintea mea, existenţa acestei familii şi baza reală a aventurilor de pe sticlă erau de necontestat. Ba chiar îmi aduc aminte că nu puteam să pricep de ce ei aveau spălător de vase, maşini pentru fiecare membru al familiei, televizoare şi alte gadgeturi care câteva milenii după momentul redat în scenariu nu erau accesibile nici măcar la oraş, darămite la ţară. Tratează femeile de pe ecran ca pe nişte tembele totale al căror unic rol în economia naraţiunii e de a intra în belele ca să aibă din ce să le scoată eroul civilizator şi vei obţine în realitate femei care vor da vioi în toate gropile neasfaltate de către onor dom’ primarele fără să stea o fracţiune de secundă spre a judeca ce rută alternativă de acces ar fi mai lesnicioasă şi mai puţin primejdioasă.
Ceva mai apoi, expunem copiii reclamelor. Sincer, nici o mie de reclame la Dry Cooker nu mă pot convinge că Bahmuţeanca e în stare să deosebească ochiurile aragazului între ele şi că ştie în ce reţete se pune pătrunjel, în care mărar şi în care leuştean. Din reclama de la Effes Pilsen încă-mi aduc aminte că, dacă văd un bărbat bând berea aceea, trebuie imediat să mă schimb în costum de baie şi să îl asaltez.
Cât despre ”gingăşia” şi modestia islamică… regret, dar de acestea s-a ales praful în ultimul mileniu. Ne educăm, agresiv cred eu, fetele că nu pot să reuşească în viaţă fără frumuşală sintetizată cu farduri aplicate la modul obsesiv şi fără silicoane, că e ok să se păruiască pentru atenţia unui băiat cu bani, că e ok să îşi vândă trupul şi sufletul pentru un portofel plin. Le consolăm spunându-le că şi în veacurile trecute bărbaţii cu bani erau vânat de soi şi încununarea fiecărei femei ce se respecta, dar uităm să le spunem că în veacurile trecute doar bărbaţii burlaci erau luaţi în cătare în Sezoanele mondene, nu toţi, indiferent de statut. Uităm strategic să le spunem că da, s-au auzit cazuri în care un chip frumos, dar plebeu, a ajuns sus, dar s-a menţinut acolo doar datorită inteligenţei şi eforturilor şi că absenţa inteligenţei care să compenseze deprecierea cărnii în timp înseamnă înlocuire. Fiindcă acesta e reversul consumerismului: aşa cum aruncăm obiectul dorinţelor trecute imediat ce pe piaţă a apărut ceva cu două zbenghiuri mai nou şi presupus mai performant, la fel ne descotorosim şi de omul care nu mai corespunde cerinţelor mofturilor actuale. Fără resentimente, fără suferinţe personale, fără efort sentimental. Doar raţionament de economie de piaţă rece.
Din ecuaţie au dispărut cu desăvârşire blândeţea şi perspectiva copiilor proprii care trebuie educaţi. Ceea ce e tragic, fiindcă tarele unei generaţii se accentuează exponenţial la următoarea.
Însă cel mai îngrijorător e dispreţul cu care tratăm adevărul. Cea mai bună imagine a acestui dispreţ suveran sunt răspunsurile de la BAC-ul de anul acesta când catindaţilor li s-a cerut să-şi descrie modelul în viaţă. Modelele sunt de un tragi-comic total, minciuni aduse prin repetare la stadiul de adevăr semi-fundamental. Tatăl devine model fiindcă e popă la biserica din centru şi are un job bănos şi mult timp liber. Justin Bieber, pe când autorul era mai tânăr, acum fiind probabil om matur, copt de dogoarea problemelor arzătoare. Botezatu, fiindcă duce femeile în Europa. Mazăre, fiindcă e şmecher şi are o cohortă de fotomodele care să-l apere de ignorare de către ziarele de scandal. Zăvoranca, fiindcă urinează pe sistem. Niciun răspuns nu ar trebui să stârnească zâmbete, ci o creştere a consumului de cucută printre cei care au lansat în lume astfel de minţi incapabile să treacă de strălucirea orbitoare a găunosului.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
