Când diminețile lui Homer își dau cu rozaliu în obrăjori și-i cântă în strună lui Ulise dorul de ducă, eu încă dorm. Dorm ca să le fac în ciudă viselor, niște dihănii care mă fugăresc deși am primit, de la cea mai înaltă instanță, ordin de suprimare a apropierilor indecente. Și pe tărâmul ăsta, și pe celălalt există legi care trebuie respectate, gravitația nu e până la urmă dintre cele mai grave.
Pe vremea când încă mai puteam purta cireșe la urechi și nu știam să deosebesc graurul de potârniche, m-am dus la mama să-mi descâlcească un vis. A ieșit tărăboi. „Visele-s de la dracu’, numa’ ăla își bagă coada când îi îngheață țurloaiele. Să nu mai aud de așa ceva în casa mea!”
Am pus imediat semn de deviere de trafic, am anulat parcările, am desființat până și ideea de aeroport. Visele-s ca românii scoși din comunism. Fură la cântare. Afoni, neafoni se laudă cu scripca până când urechile le emigrează în ochelari de cal.
Șirete, visele se lăsau să cadă odată cu particulele de praf, dând vina pe aer că nu se ia în serios, că nu ține la tăvăleală. În vis veneau hoți să ceară viză diplomatică. Și bani. Pentru asistență financiară m-am adresat bunică-mii, fugeau banii de ea ca simfonia de clopotniță. Bunică-mea mai dădea în cafea, zațul era bun de tipar și în sanscrită. Bunica pronunța scrântită pentru că semnele de punctuație erau colectate de romani și folosite să pună virgule pe Turnul din Pisa. Pur și simplu l-au cocoșat.
Bunică-mea mi-a interzis participarea la activități de relaxare în Noaptea de Sânziene și purtarea busuiocului, pe sub agrafe, în păr. Până la urmă a trebuit să-mi spună verde-n față că nu-s de măritat. Mi-a recomandat să las jaluzelele pe geamuri încă de la lăsarea serii și să nu mă încred în spâni și chei. Bărbații încă mai cred în povești nemuritoare. Bietul Ispirescu a fost primul care a rămas cu piciorul suspendat de desecretizarea culturii. Creangă s-a luat după Păsări-Lăți-Lungilă. Amândoi, cucurigu.
Tot bunică-mea mi-a sugerat ca în caz de hărțuire să trimit delincvenții la ea în audiență. O vreme, am avut liniște. La noi, în Moldova, doamnele în vârstă obișnuiau să trimită golanii înapoi la țesătorie, fără drept de întoarcere dacă nu-și făceau zestre din cel puțin două-trei imitații de covoare persane și niște baclavale turcești. Și chiar și atunci nu apucau să dea mâna decât cu Sfântul Așteaptă.
Dacă e ceva ce nu le lipsește delincvenților onirici e curajul. Umblă cu săbii și cuțite la ei în caz că-i atacă vreun țânțar. Vara. Iarna stau cu caloriferul în brațe. Visele rămân la potcovit.
Unul dintre aceia de-și zic prințișori mă hărțuia pe Cefacimâine. “Aruncă mărul”, îmi tot zicea, “aruncă mărul!”. Cât pe ce am fost să dau cu telefonul de patent, ca să nu mai vadă și alte servicii ce emailuri primeam de la ambasadă. Mărul era mușcat, după o rețetă de doamna vrăjitoare. Dacă aș fi fost Albă ca Zăpada, ar fi existat posibilitatea ca un pitic să ignore legile lui Newton, iar altul să pice otrăvit. La urma urmei, io dădusem bani pe telefonul i. Nu am datorii la nimeni. “Mă auziți, mă? Eu am muncit banii, eu îi administrez.”
Cum or putea trăi alții în concubinaj cu visele nu știu.
Ca să nu pară că nu apreciez și eforturile tehnologiei, am urmat recomandarea unei detoxicoloage de pe Youtube. Am băut un litru de apă înainte de a merge la culcare. Visele n-au mai apucat nici măcar o dușcă de premoniție.
Azi, un vecin m-a avertizat că azi-noapte am uitat lumina aprinsă la baie. “Paza bună trece primejdia rea.” De ce m-o fi privind așa stupefiat?
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Când Kristen Stewart salvează un scenariu plat – Seberg
Muma Pădurii, Nemesis-ul lui Ștefan cel Mare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
