– continuare de la Necăsătorit, dar ce folos? –
Nu îl cunoşteam de undeva. A fost o întâmplare. Am vrut să ies din lumea mea aseptică şi să privesc viaţa printr-o altă fereastră. El nu a fost o ţintă. Nici măcar o victimă colaterală. A fost, pur şi simplu, o întâmplare. […]
Câştigasem. Obţinusem ceea ce voiam: era făcut din aluat amar, scăldat în lacrimi. Tristă victoria… […]
Singurul „portret reuşit” pe care îl schiţase, al EI era… Cu el în suflet alerga de la una la alta, sperând să o găsească… pe EA. Îşi iroseşte viaţa pentru că nu are curajul să se întoarcă la EA, pentru că îi e teamă să sufere, teamă să o facă să sufere din nou… […]
*
Adevărul ieşit la iveală a îndepărtat orice joc între noi, lăsând loc doar complicităţii. Măştile căzuseră. El nu mai pretindea că este bărbatul puternic pe care nu îl atinge nimeni şi nimic, eu încetasem să mai fiu felina la pândă, mirosul sângelui cald readucându-mă, brusc, cu picioarele pe pământ. Eram faţă în faţă, doi oameni încă tineri, căutându-şi drumul în acest labirint ingenios al vieţii.
Geneza ne învaţă că Eva a comis păcatul originar. Dar, în realitatea mea – s-au schimbat vremurile… – lucrurile sunt răsturnate. Cu atât mai puternic m-a aspirat povestea lui, smulgându-mă fără ştire din rădăcini, într-un vârtej ameţitor de emoţii. El se abătuse de la drumul cel drept, atrăgând mânia divinităţii (lui). În van şi-a căutat apoi iertarea sau uitarea. Era condamnat la caznă perpetuă. I-am ascultat confesiunea văzându-mă, pe rând, în locul lui, în locul ei, rănind şi fiind rănită. Am trăit-o fără niciun filtru, fără nicio marjă de siguranţă şi, la sfârşit, nu îmi doream decât să fac ceva pentru a repara trecutul. Nu mai ştiam exact pe al cui. Dar trebuia să o fac. Le-o datoram lor şi, într-o oarecare măsură, mie.
Joaca de-a demiurgul m-a speriat – cine sunt eu pentru a inflenţa soarta altor oameni? – dar o forţă mai puternică decât voinţa mea mă împingea înainte. Într-un colţ al minţii mele se strecurase ideea că ei încă au timp… M-am zbuciumat o vreme punându-mi întrebări asupra dreptului meu de a interveni şi m-am simţit ca un chirurg pe punctul de a începe o operaţie pe cord deschis. Intenţia era nobilă, dar orice greşeală le putea fi fatală. L-am testat, l-am trecut prin foc şi pară, însă, la sfârşit, am hotărât să îl ajut.
– Nu îmi doresc decât o viaţă cu ea…, mi-a spus, trist. Încearcă. Dar nu cred că se poate face ceva…
Și din momentul acela a început un nou dans. Pe sârmă!
Nu ne ştiam de niciunde… Invitaţiei mele, nu a răspuns.
Aş fi putut renunţa de la acest prim eşec, dar simplul fapt că ea mi-a intuit intenţia, i(le)-a dat o şansă. Remarcând că Cezar este singurul nostru punct comun, l-a întrebat dacă mă cunoaşte. El i-a răspuns cu candoare, spunându-i purul adevăr:
– Ea m-a găsit pe mine. E smart şi un pic ciudată…
Când mi-a povestit, descrierea m-a făcut să râd, deznădejdea lui însă, m-a întristat:
– Nicio şansă să reuşeşti ceva… mi-a spus el pentru a nu ştiu câta oară. Dar încearcă…
M-am gândit, m-am răzgândit, apoi am hotărăt să îmi asum riscul şi să merg pe cont propriu.
Și astfel a intrat în scenă Cyrano de Bergerac.
I-am scris EU EI. Direct. Direct din inimă. Aşa cum aş fi vrut eu să îmi scrie mie cineva, dacă aş fi fost în locul ei. Și am semnat cu numele meu. Doar nu sunt îndrăgostită pe ascuns nici de ea, nici de el. I-am scris un mesaj în care am dat tot ce aveam.
Am apăsat pe buton, dar în clipa următoare au început să curgă ca o avalanşă, îndoielile. Ce va crede ea? Eu cum aş reacţiona în locul ei? Dacă am dat greş? Mă perpelesc. Nu mai am stare. Lui nu i-am spus nimic. Mi-e drag. Nu aş vrea să îl întristez şi mai mult… Îmi jucasem ultima carte.
Dar eu chiar cred în dragoste! Nu e nimic rău în a lupta în numele ei…, îmi repetam întruna, ca o mantră, pentru a mă îmbărbăta.
Și nu am dat greş! Roxana mi-a răspuns! Spre surprinderea amândurora (a mea şi a ei), ne-am înţeles ca şi cum ne-am fi cunoscut dintotdeauna, fără să ne fi cunoscut vreodată. Ce ne-am spus ţine de o spovedanie imposibil de împărtăşit (fără jocuri de cuvinte). Ce vă pot spune este că intuiţia mea a fost corectă. Ea mi-a promis să reflecteze, eu i-am respectat timpul de gândire. Lui nu i-am zis nimic.
Și, ca să nu vă mai ţin cu sufletul la gură (din când în când, şi mie mi s-a părut că timpul se scurge cu încetinitorul), într-o seară, Cezar s-a prezentat la apel şi mai abătut decât de obicei. Nu ştie ce are… Îi lipseşte ceva… O relaţie… Hotărăsc să îl testez o ultimă dată, înainte de a-i da vestea. Trebuia să mă asigur o dată în plus că fac bine ceea ce fac.
– Dar ai atâtea pretendente…
– Degeaba. Nu e cine trebuie. Mă gândesc numai la ea… Dar ea nu mă vrea…, mi-a spus el.
– Te vrea… Dar îi e frică.
Pauză. Șoc. Incredulitate. Explozie de fericire. Asalt de întrebări. Nu am ce să îi spun mai mult.
– I-aş propune un week-end! s-a entuziasmat el. Dar nu cred că va accepta…, s-a întristat din nou.
– Încearcă! Nu mai ai mare lucru de pierdut. În cel mai rău caz, ajungeţi la aceeaşi concluzie. În cel mai bun, vă spuneţi „da”… Și nu prin telefon!! Faţă în faţă! Te duci pe nepusă masă la ea, la birou, cu un enorm buchet de flori, o rogi să coboare două minute şi…
Z-3
Cezar face invitaţia şi aşteaptă. Orele trec, el îşi pierde curajul. Eu urmăresc în direct, susţinându-l. Îi trimit şi eu un mesaj. Nu-mi răspunde nici mie. Sunt aproape la fel de stresată ca el. Dar o înţeleg. Nici eu nu aş ceda uşor. Și eu mi-aş pune un milion de întrebări existenţiale. Ce vreau de fapt? Aş putea fi fericită cu el? De ce îl vreau? Îl iubesc cu adevărat sau e doar obsesia neîmplinirii…?
Z-2
El mă întreabă dacă am vreo veste. Nu vreau să îl descurajez, încerc să câştig timp. Și-au scris câteva mesaje, dar ea tot nu a confirmat. Ţine de domeniul miracolului. Eu continui să cred. Am vorbit cu ea. Știu. Dar nu pot face nimic. Încerc să-i absorb nerăbdarea. Nu trebuie să o piardă. E atât de aproape…
Miracolul se produce, în sfârşit: ea acceptă să petreacă week-endul cu el. Numai pentru asta şi merită să desfacem şampania. Dar nu avem timp de pierdut. Îl cicălesc ca o mamă:
– Trebuie să o faci să se simtă centrul universului tău! Să o surprinzi! Trebuie să fie de neuitat …
El e ameţit de fericire. Nu înţelege nimic din brieful meu de 10 pagini de instrucţiuni. Îi cer să facă lista lucrurilor care îi plac ei. Acum ori niciodată! Îmi înşiruie o grămadă de banalităţi drăgălaşe… Ah, bărbaţii şi simţul lor de observaţie… Va trebui să mă descurc cu puţinul pe care îl am la dispoziţie.
Z-1
S-a hotărât locaţia. El e încă paralizat de extraordinarul care i se întâmplă. Nu mai raţionează. Îl iau de o aripă şi îl ghidez în găsirea conceptului.
– Cetate medievală… Avem materie. Camera de hotel trebuie să o aştepte cu flori. După sutele de kilometri, trebuie să se relaxeze – spa! Seara, cină romantică la lumânări, obligatoriu! Până aici, clişee. Ne trebuie şi ceva inedit. Cetate medievală… seară de neuitat… ea, regina inimii tale… ţinută pe măsură… Rochie de epocă! Pe cai!
Z
Action!
Aici misiunea mea a luat sfârşit.
Am predat plină de speranţă ştafeta sorţii şi am rămas în aşteptarea veştilor.
M-am gândit mult la ei şi mi-am dorit să îi văd în ţinută de epocă. De epoca noastră. Ea, în rochie albă, el, fericitul ales… (Da, ştiu, sună desuet. Dar rămân o romantică incurabilă şi mi-o asum!)
Apoi mi-am dat seama că dorinţa mea nu are, de fapt, nicio importanţă. Această poveste se va termina exact cum trebuie să se termine. M-am jucat de-a demiurgul, dar nu stă în puterile mele să hotărăsc ce este bine pentru ei. Iar dacă teoria universurilor paralele se verifică, înseamnă că toate finalurile se petrec în clipa aceasta. Într-unul, sunt încă închişi în cameră, savurând la nesfârşit miracolul regăsirii. În altul, soarta le-a rezervat fiecăruia un drum diferit, menit să îi facă cu adevărat fericiţi. În altul… Vorba cântecului, sfârşitul nu-i aici. Iar eu mă plec adânc în faţa curajului lor de a fi încercat.
Dar dincolo de ce s-a întâmplat în realitate, mă întreb: tu, ca femeie, ce ai fi făcut în locul ei? Tu, ca bărbat, ce ai fi făcut în locul lui?
Și, înainte de a vă lăsa cu gândurile voastre, eu nu vă pot dori decât un lucru: să nu lăsaţi viaţa să treacă pe lângă voi!
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
