Era o zăpadă cu troiene pînă la genunchi si cu viscol în Viena anilor 2006. Tatăl familiei ocupat zor nevoie mare cum era datina anilor în plină dezvoltare economică a așa-zisului Tărîm de Mijloc din Europa cea bogată, uită și de Ajunul Crăciunului și de nevasta cea însărcinată și de sărbătoarea și datinile ei sfinte și de soacra corpolentă și gălăgioasă, dealtfel bună bucătăreasă și menajeră desăvirșită, și de fetița cea micuță de numai trei anișori cu ochișori ca zorelele și păr de aur. Singura sa grijă era ca familia să aibă din belșug mîncare şi toate resursele materiale necesare unei lumi moderne, după toate regulile timpului.
Aşa se făcu că şi mămica cea destoinică, ocupată ca orice doamnă modernă, cu o slujbă ce-i cerea acolo, la o aruncatură de băţ de cămin, multă responsabilitate, îşi tot consuma nopţi nedormite pentru a pregăti o festivitate cît mai plină de frumos şi suspans pentru micuţa casei. Se duse la piaţa cea mare şi plină de minuni reprezentată de un negustor faimos . Îl striga pe la televizoare ‘Ikea’. Era împînzit cu dughenele sale precum ciupercile după ploaie în toată Ţara de Mijloc şi părea să ofere mai multe şi nepreţuite minunăţii decît acei mici şi neînsemnaţi meşteşugari ce nu mai puteau să desfacă în micile lor magazinaşe aproape de casele oamenilor decît o paletă de produse mult mai modestă în comparaţie cu negustorul cel puternic şi bogat de la marginea oraşului, venit din ţinuturile Nordului cel plin de poveşti cu Moşi Crăciuni traşi de reni în săniuţe ce picau tocmai din stele.
Aşa se făcu că mămicii căreia urma să-i bată ceasul pentru a doua oară, în toamna ce urma, îi căzură ochii pe un ren tare drăguţ, din lemn, ce parcă încerca să-l înlocuiască pe binecunoscutul căluț din lemn, jucărioară strămoşească a acelor meleaguri.
Şi se bucura că lemnul era cică din cel mai bun, pentru o jucărie de copil, şi neimpregnat cu lacuri chimice. Fără doar şi poate femeiuşca cea practică comandă renul pe care copiii puteau călări şi se balansa ca pe un val de apă. Pe lîngă asta, se gîndi să mai pregătească şi o măsuţă cu două scăunele micuţe ca din povestea Albă ca zăpada şi cei şapte pitici, făcută să servească piticilor de-o şchioapă la pictură şi colorat şi alte activităţi copilăreşti în timpul ce anunţa o iarnă grea şi lungă.
Se apropie şi noaptea cea minunată a venirii celui mai aşteptat personaj al anului: Moş Crăciun.
Niciunul din părinţi nu avusese timp să se preocupe cu asamblarea bucăţilor din care micile minunui erau compuse. Căci se înţelege: Negustorul dispunea de o paletă bogată şi mai livra şi acasă contra cost, însă toată treaba avea un singur inconvenient – bucăţile trebuiau puse cap la cap de către părinţi.
Îngenuncheată pe covorul din hol, cu o cheie inbut în mînă şi cu o foaie de hîrtie cu ceva şuruburi desenate şi cîteva figuri geometrice, femeia dădea zor cu munca de tîmplar amator, în timp ce soacra bucătăreasă supraveghea gîsca din cuptor şi bunătăţile ce urmau a fi pregătite pentru noaptea cea Sfîntă. Bărbatul plecase cu micuţa prin vecini şi mai servea ceva cumpărători scăpătaţi ce îşi făceau aşijderea datoria de ”soli ai lui Santa Claus” şi agoniseau pe ultima sută de metri alte mici minuni cumpărate de data acesta din mica cooperativă a acestuia din urmă, pentru propriile familii. Tatăl, nervos de atîta străduinţă, încercă să-i distragă atenţia şi să o preocupe pe micuţă, pînă cînd familia cea harnică reuşea să cuprindă decoraţia, miezul şi întregile componente mirifice ale festivităţii cu pricina.
Acasă, mama pregătea cadourile, neștiind exact cum să-i explice micuţei care dintre cele trei personaje venea cu adevărat de ziua cea mare şi lăsa cadourile cele multe şi minunat împachetate în hîrtii pline de poveşti. Căci filmele arătau un bărbat grăsuţ, cu plete albe, îmbrăcat în roşu, pe o sanie trasă de reni. La grădiniţă şi în biserică se povestea de un bebeluş minunat, în formă de îngeraş cu aripioare, ce părea să fie desenat, iar o a treia grupă colporta povestea unui bărbat pe care-l chema Iisus Cristos, dar care era de fapt invizibil şi de aceea nu putea nimeni să-l vadă. Iată că mama cea emoţionată spera undeva în sinea ei să găsească spontan o ieşire din dilemă. Fetiţa surescitată la maximum intră de-odată pe uşă, cu tăticul ce făcu ochii mari cît cepele cînd mama îngenuncheată pe covor fu surprinsă “în flagrant”.
Părinţii amîndoi, nervoşi de greşeala ireparabilă, încercară disperaţi să dea tot felul de comenzi unul celuilalt. Mama se pune în faţa jucăriilor, bunica apare cu o faţă roşie de căldură şi stupoare în uşa bucătăriei. Micuţa cu păr de aur rămîne încremenită cu o lumină strălucitoare în ochişorii cei vrăjiţi de revelaţie. Tăticul o ia în braţe şi cu viteza luminii o duce în sufragerie de unde tocmai îi povesteşte că Moş Crăciun a reuşit să coboare pe fereastră. Fetiţa înmărmurită de minunea la care fusese părtaşă, acceptă după cîteva căutări pe geam şi în toate colţurile că Moş Crăciun trebuie să fi avut chiar şi aripi, căci scara de coborîre nu se vedea pe nicăieri şi reveni în bucătărie după ce ‘”corpul delict” fusese înfundat într-un cotlon al dulapului.
Anii trecură, se mai perindară vreo şapte Crăciunuri peste familia cea năstruşnică şi ca de obicei, înaintea desfacerii pachetelor, la fel, copiii se pregătesc sufleteşte, acceptă că mama intră pe uşă cu o sacoşă mare albastră ‘ikea’ plină din nou cu ‘corpus delicti’, acceptă că există un înger ce urmează să le aducă daruri, ascultă clopoţelul cel anunţător de oaspeţi cereşti, se retrag cu tatăl într-una din odăi şi iată că după despachetare fetiţa ce de-acum avea zece anişori povesteşte luminată de o rază aurie şi una argintie, mezinului ce de-acum făcuse şi el şase anişori şi care o credea pe cuvînt pe surioara cea mare, cum a reuşit ea performanţa de a-l întîlni personal pe Santa. Amîndoi părinţii ascultau fermecaţi , de credinţa blonduţei şi puterea ei de convingere!
Căci în noaptea cu pricina, ce fusese devastatoare pentru cei doi adulţi şi se mai lăsase şi cu o considerabilă dispută, ea îl surprinsese pe Moş Crăciun în persoană, aproape de mămica sa, cum se străduia să asambleze şi să împacheteze jucăriile cele minunate.
Întîmplarea înfaptuise minunea însăşi. Căci nimeni nu poate răpi unui suflet inocent şi pur CREDINŢA ŞI CONVINGEREA despre MINUNEA CRĂCIUNULUI.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
