Dragă “prietene”,
Ți-am promis că nu voi deschide vreodată caietul nostru comun de amintiri, dar astăzi am simțit nevoia să îmbrățișez cuvintele și să le las să danseze pe hârtie, așa cum făceam în zilele noastre mai frumoase. Încerc să găsesc armonia în cuvinte și să le las pe ele să exprime ceea ce sufletul meu simte.
Am început această călătorie cu tine plină de speranțe și vise, iar când mi-am descoperit sentimentele pe hârtiile din podul casei tale, am crezut că am găsit în tine sprijinul meu cel mai puternic. Însă, cum adesea viețile noastre ne surâd cu ironie, am descoperit că acele hârtii au stârnit în tine umbre din trecutul meu, umbre pe care eu doar le-am respectat, dar pe care tu le-ai simțit ca pe o amenințare.
Când ne-am despărțit, ți-am scris despre cum vedeam povestea noastră atunci. Trei luni de terapie mai târziu, acele cuvinte nu mai definesc realitatea. Nu pentru că aș căuta să te acuz, ci pentru că am reușit să văd propria mea poveste, să-mi deschid ochii și să mă eliberez de iluzii.
Când ne-am început noi, o altă femeie îți scria. Poezii. O ironie a sorții, nu-i așa? Mă întreb, oare ce-ți va scrie viitoarea fostă, acum când proza și poezia fac parte din alte povești?
Bineînțeles că acele poezii nu m-au făcut să mă simt confortabil, deși îi puteam înțelege arta. De asta nu ți-am dedicat public niciun cuvânt până acum, desi multe cuvinte cereau hârtia, nu voiam să repet istoria. Ea nu are nicio vină, cum nici eu nu aveam atunci. Astăzi, însă, nu mai doresc să te pun pe tine pe primul loc. Aleg să scriu pentru mine, pentru liniștea, vindecarea și sufletul meu. Nu pentru a te judeca sau a-ți arăta neînțelegerea, ci pentru a-mi clădi propriul drum.
Nu îți scriu de dor, de suspine sau de prea multă iubire. Îți scriu de uitare, iertare și mulțumire. Nu mai sufăr de ceva timp, să știi. Asta pentru că am învățat să mă iubesc pe mine, să îmi ofer flori și plimbări, să mă bucur de prietenii mei, să mă alint și să mă admir. Am reușit să-mi domin propria viață și să îmi acord timp. Mintea mea nu mai este prizoniera gândului cum să te fac să mă vezi.
Te rog să primești aceste cuvinte fără acuze. Privește la ele exact așa cum o fac eu, înțelegând că noi doi am fost necesari pentru ca eu să învăț și să cresc, iar tu să descoperi adevăratele valori ale unei relații. Mă bucur pentru prezentul tău, sincer și din suflet. Mai de mult ți-am zis că, dacă aș vrea să te văd cu cineva, ar fi cu ea. Oare am fost pocită la gură sau pur și simplu mi-ai ascultat sfatul?
Dacă mai am întrebări să îți pun? Da, pe toate. O să ți le pun vreodată? Niciodată, chiar dacă aș avea ocazia să o fac. Nu cred că mai am nevoie de răspunsuri, acum doar vreau să împărtășesc ce mi-am descoperit. Mai simt prezența ta? Rareori și doar în vise.
Cred că ne-am lăsat niște amprente unul în inima altuia atunci când îmi făceam bagajele. Privirea ta și zâmbetul amar au vorbit mai mult decât orice cuvânt rostit în acele zile de tranziție.
Mă întreb cum ar fi fost să nu ne fi despărțit? Da. Gândul fuge, pentru că simt că ar fi fost la fel sau chiar mai rău. Cum te văd acum? Ca pe cineva căruia îi mulțumesc pentru eliberarea mea. Te privesc ca pe cel care mi-a oferit amintiri, lecții și o despărțire matură, plină de sinceritate și comunicare, așa cum mi-am dorit să fim întotdeauna.
Suntem prieteni? Nu, dar las o fereastră întredeschisă pentru momentele în care fiecare dintre noi va avea nevoie. Chiar dacă orgoliul tău nu te-ar lăsa să îmi ceri ajutorul, sufletul meu va simți și va ține ușa deschisă pentru tine, în cazul în care vei dori să intri. Cum voi ști? Sufletul meu este în legătură strânsă cu subconștientul, iar subconștientul meu se întâlnește adesea cu visele. Poate că într-o zi, voi alege să îți împărtășesc acele vise.
În această despărțire, nu doar hârtiile și cuvintele au fost părți ale noastre, ci și acea ultimă îmbrățișare plină de emoții și lacrimi. Astăzi, cu recunoștință și mulțumire, privesc în urmă și îți spun: ai fost un capitol important, dar nu întreaga poveste. Cu recunoștință pentru trecut și cu inimă deschisă pentru viitorul ce mă așteaptă, trăiesc fiecare clipă, știind că drumul meu va fi presărat cu lumină și culori.
Cu drag,
O amintire
Guest post by Geolina
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
