Începusem să îmi pierd speranţa că îmi va veni cine ştie ce inspiraţie din discuţia asta, dar orice prilej de a sta cu Louise era binevenit. Amestec de prinţesă celtă scăpată ca prin minune cu naivitatea neatinsă până-n zilele noastre şi de colonistă gata să construiască garduri pe frontiera sălbatică, Louise îmi amintea mereu de o Ileana Cosânzeana care poate foarte uşor confunda zmeii cu un Făt Frumos. Probabil că nu e chiar aşa, dar de dragul poveştii… Acum îmi vorbea pe un ton de învăţătoare care i se adresează unui puşti cu ceva potenţial, dar mereu neatent:
-Eu m-am săturat să tot aflu ce gândesc bărbaţii. De zeci de ori am trecut prin secvenţe de genul „Trebuie neapărat să discutăm ceva… Uite ce cred eu despre…” şi te toacă de n-are aer. Şi până la urmă sfârşeşte prin a-ţi da dreptate!
-Bine, dar un text care să fie master key către toate femeile trebuie să fie sincer.
-Sincer pe dracu’! Tu crezi că dacă o femeie te întreabă ce părere ai de rochia ei cea noua chiar vrea să o audă? Toate începem întrebarea cu „Te rog să-mi spui opinia ta sinceră despre...” dar în realitate vrem să spunem „Fă un efort şi loveşte-mă cu cel mai tare compliment pe care-l concepe mintea ta îngustă de bărbat!”.
-Bine dar astea sunt teme mici, ghiveciul în care cresc şi înfloresc toate minciunile de complezenţă, genul „Ai slăbit de când nu te-am văzut ultima dată?” Din păcate astea-s genul de prostii care încep să prindă şi la bărbaţi…
Louise s-a uitat la mine ca şi cum m-aş fi tăvălit îmbrăcat de gală în nisipul pisicii.
-Tu crezi că rochia nouă, slăbitul sau coafura sunt teme mici? Crezi asta şi vrei să le scrii doamnelor? ( S-a ridicat în picioare şi a început să gesticuleze) Tu fă complimentele, nu te opri din ele nici dacă te rog, iar eu hotărăsc la sfârşit dacă a fost sau nu important. Asta dacă vrei să mă cucereşti, dacă vrei să discutăm ca doi prieteni atunci lucrurile se schimbă.
Mă gândeam că voiam să rămânem prieteni. Părea greu de cucerit.
-Şi de unde ştiu eu ce vrea să audă o femeie?
-E simplu, te gândeşti întâi ce ai vrea tu să spui şi apoi spui exact invers. Ce dracu’, e cheia succesului de milenii! Să nu crezi că într-un text din ăsta caută cineva adevăruri supreme. Tu spui ce vreau eu să aud şi te voi iubi. Ca scriitor. Mă interesează să am argumente care-mi dau dreptate, în disputele cu mine, cu alte femei sau doar aşa ca să mă amăgesc că undeva pe lume există şi un bărbat cu sufletul şi mintea mulate pe ale mele.
-Eu cred că sinceritatea e mai bună. Poate că doamnele alea sunt curioase să afle ce gândeşte un bărbat despre teme diverse.
-Uite, facem un experiment? Vine Alice pe la mine. Promite-mi că la un moment dat, de când îţi fac eu semn, vei fi sincer timp de cinci minute. Vedem cine a avut dreptate.
Nu o lungesc, a venit Alice şi m-am luminat că semnul convenit nu a căzut ca un trăsnet cât s-au schimbat amabilităţile de început. Nu ştiu cum aş fi reacţionat dacă trebuia să fiu sincer când s-a vorbit de pălăria ei, arăta ca pălăria Mariei după ce a trecut prin toate căpiţele din bancurile cu ea şi Ion. Am scăpat de la a fi franc la „Pe haine se vede că ai slăbit mult!” Hainele ei pârâiau la fiecare mişcare ca o motoretă! Alice s-a aşezat, şi-a pus un ceai şi, îndemnată de Louise care i-a spus că poate avea încredere în mine, a început să povestească drama pe care o trăia.
-M-a părăsit, Louise, a plecat ieri!
-Doamne, Alice, poate că e mai bine. Deja te chinuia! Alecu te poate ajuta cu un sfat. Ştii, el cu asta se ocupă, cu sfaturile directe, simple, clare. Nu-i aşa?
Semnul! Am vrut să câştig timp pentru că primele fraze care-mi veneau erau „Şi cum a reuşit să se tragă de sub tine? Dacă era deasupra probabil a căzut şi şi-a fracturat un picior! În loc de asta am spus:
-Îmi pare rău să aud asta, Alice. Spune-mi mai multe.
-Păi, ce să-ţi spun, ar fi prea multe, când un om se desprinde de altul…
„Aha, deci nefericitul era dedesubt sau poate strivit între burtă şi tavan...”
-Nu eşti niciodată pregătit pentru ruptură.
Louise m-a prins. Nu respectasem învoiala. M-am făcut că nu observ şi nu am mai întrerupt-o pe Alice.
-Iartă-mă, Alecu, dar m-a rănit cumplit când a plecat şi nu pot spune decât că m-am aruncat în braţele lui…
Atunci experimentul a eşuat. Din punctul meu de vedere. Şi acum vă rog să mă înţelegeţi, pe Louise o iubesc ca pe o prietenă dragă a familiei mele, îi promisesem ceva, iar pe Alice o vedeam pentru prima oară. În fine, sper că şi pentru ultima. Am spus, onest, din suflet:
-Te-ai aruncat în braţele lui? Poate că omul n-a plecat, o fi pe undeva prin casă, strivit de mobilă!
A durat până ce pulsul mi-a revenit la normal.
Seara, laptopul era tot gol. Lecţia de la Louise nu mă scosese din impas, înţelesesem că minciuna trebuie să facă parte dintr-un text menit a fi un master key către inimile femeilor. Dar câtă minciună şi cât adevăr trebuie într-un astfel de text? Femeia simte mai bine ca oricine când minţi, dar apreciază dacă minciuna e un efort pentru a i te face plăcut. Probabil, însă, că e o limită, după care vrea să te cunoască aşa cum eşti. În definitiv, la o primă întâlnire te duci cu cele mai frumoase haine, cele în care crezi că impresionezi. Dar, optimist asupra impresiei pe care o vei face, îţi pui şi chiloţi noi.
Cu scuze, Mihaela, inspiraţia tot nu a venit, dar mai încerc.
Pe Alecu îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
