Bărbați care te privesc în ochi, cu vedere la suflet, nu la glezne.
Care îți deschid ușa portierei, nu-ți întră în față la programare la sprâncene.
Care nu leșină dacă au de mutat o mobilă în casă sau de cărat un bax de apă. Sau pe tine, dacă într-o zi va fi nevoie.
Bărbați care vorbesc și scriu fără să pocească cea mai frumoasă limbă din lume.
Care înjură corect gramatical.
Cu care poți vorbi ore în șir orice de la literatură până la reglat tacheți.
Cu care poți găti desculță, dansând, la 4 dimineață, după ce-ați trecut prin boxe toată muzica de la Mozart, la Metallica, cu escală prin Fărâmiță Lambru.
Bărbați care pot bea un pahar de vin fără să-și piardă vreodată firea, controlul, eleganța, șarmul, ba dimpotrivă.
Cu care te simți în siguranță pe stradă, nu pentru că tu nu te-ai descurca, ci pentru că rostul e să poți străluci senină, zâmbind, cu spatele asigurat de puterea și calmul lui.
Sigur că le putem face pe toate, singure, prea des mai bine chiar, dar… e păcat să ne irosim și unii și alții, în roluri care nu ne aparțin, ne strâmbă și ne umbresc.
M-a luat dorul privindu-i pe ei, dar de fapt amintindu-mi de bunul meu, realizând că timpul acela s-a stins odată cu ei.
Toți.
Azi suntem mai singuri și mai departe de noi și unii de alții ca oricând.
Copleșitor de multe femei puternice peste orice limită sănătoasă.
Și o mulțime de bărbați care se tem și de umbra lor, dar nu și să poarte blugii cei mai mulați din istorie.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.