Genova, oraşul lui Cristofor Columb, port al lumii în continuă mişcare, găzduieşte Muzeul Emigraţiei. Mulţi vizitatori îşi caută rădăcinile, alţii caută să-şi înţeleagă un posibil viitor. Doar din Italia au emigrat în ultimul secol aproape 30 milioane de persoane, în America, în Germania, Argentina… Era goana după aur, foamea de pământ şi credinţa că se poate trăi mai bine în ţara altuia.
Printre exponate este şi scrisoarea unui băieţel nigerian, adoptat de o familie italiană. Născut într-o lume săracă, măcinată de boli, foame, disperare şi război, nu ştia că se poate trăi şi altfel.
Nu ştia că nu-s toate ţările la fel.
A rămas uimit că aici se aruncă mâncare la gunoi şi că de la robinet curge mereu apă curată.
I s-a făcut milă de propria sa ţară şi s-a şi ruşinat cu ea.
A fi sărac e o ruşine uneori, înseamnă că nu ai reuşit să răzbaţi, să-nvârţi banul, să ai mai mult…
Plecăm, ne înstrăinăm unii de alţii pentru maşini, computere performante şi doi bani în cont.
Între timp, băieţelul din Nigeria a înţeles că ceva nu-i în regulă cu lumea asta.
Pe deasupra, a citit “Micul prinţ” şi parcă îi e dor să scoată apă din fântâna…
Citiţi şi
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
