Atelierul lui Michael Lassel e neobiÅŸnuit de mic. Lumina pătrunde nu prin imenÅŸi pereÅ£i vitraÅ£i, ci printr-o fereastră comună. O masă, aflată lângă ÅŸevalet, e postamentul complicatelor sale construcÅ£ii, care l-au consacrat internaÅ£ional ca unul dintre cei mai importanÅ£i artiÅŸti contemporani ai hiper-realismului figurativ, realizat în tehnica trompe l’oeil.  Într-un cartier liniÅŸtit al oraÅŸului german Fuerth, Michael Lassel, plecat din Logig ÅŸi ajuns, prin lucrările sale, în marile capitale ale artei, continuă să fie absorbit de opera ÅŸi lumea sa interioară. ExpoziÅ£ia sa retrospectivă, ‘Lumi analoage’ (‘Analoge Welten’),  vernisată iniÅ£ial la Nurnberg, în Tiny Griffon Gallery, este deschisă până pe 24 iulie în galeria Consulatului General al României la Muenchen ÅŸi va fi prezentată ÅŸi publicului berlinez în noul sediu al ICR Berlin, începând cu 6 octombrie 2015.
Vă definiţi ca un artist german cu originea în România?
Ca persoană, sunt născut în România (în 1948, în comuna Logig, n.n.), dintr-o familie de saÅŸi, ÅŸi trăiesc în Germania – sunt cetăţean german. Ca artist, eÅŸti format de o societate, iar această perioadă de formare s-a întâmplat în România. Societatea în care m-am format nu mai există. O revăd, cu ochii minÅ£ii, ca pe o societate coaptă ÅŸi curată, desigur nu în sens politic, ci în sensul unei educaÅ£ii ÅŸi al unei morale sănătoase. Rămân recunoscător acelui mediu, în care m-am putut dezvolta.
Ce figură v-a dominat copilăria?
Fără îndoială, bunicul patern, furnizor de cai al Casei Regale a României. Înainte de asta, trăise peste un deceniu în Statele Unite ale Americii. Un om curajos şi care a ajuns înstărit. A fost unul dintre fondatorii hergheliilor de la Rădăuţi şi de la Mangalia; de la el mi-a rămas dragostea pentru cai.
Talentul v-a fost recunoscut din copilarie? Cum aţi ajuns la Liceul de Artă din Târgu Mures?
Eu am desenat de mic. Tata a fost foarte talentat, cioplea în lemn, dar nu a studiat niciodată ÅŸi a rămas la nivelul unui artist popular. Dar talentul meu a fost observat ÅŸi cultivat, deÅŸi nu fără dificultăţi. Colectivizarea a lăsat familia mea fără nimic. Tata nu s-a descurcat ‘în lumea nouă’, iar bunicul era deja bătrân. Mama mea murise când eu eram foarte mic. Am fost ajutat de un cuplu  din Târgu MureÅŸ, fără copii. El era prieten cu bunicul , dintr-o familie de industriaÅŸi din Cluj, soÅ£ia lui era medic. Am stat la ei în timpul liceului, m-au ajutat apoi ÅŸi în timpul facultăţii. Intrând în casa lor, mi s-a părut că am intrat în rai. Aveam o singură pereche de pantofi, iar unul dintre pantofi era rupt. ÃŽmi amintesc perfect cum m-am aÅŸezat picior peste picior, încercând să maschez ruptura. Eram un copil nevoiaÅŸ, de la Å£ară.
Între cei care v-au format şi influenţat, îl amintiţi întotdeauna pe Corneliu Baba. Influenţa sa a fost eminamente artistică?
Corneliu Baba m-a plăcut, nu doar talentul meu l-a făcut să mă accepte în preajma sa. A contat, cu siguranţă, deÅŸi nu voi afla niciodată cât de mult, faptul că ÅŸtiam să cânt la vioară, căci Baba era un violonist foarte bun. Ascultându-l, am înÅ£eles încă ÅŸi mai bine prietenia ÅŸi preÅ£uirea profundă pentru George Enescu. Poate a fost impresionat ÅŸi că eram orfan de mamă ÅŸi a dorit să mă ocrotească. Important e că am putut învăţa de la el, căci îl consider ÅŸi azi un maestru care îşi merită locul în patrimoniul universal. O lucrare ca ‘Odihna la câmp’ (în colecÅ£ia Muzeului NaÅ£ional de Artă) poate sta alături de creaÅ£ia oricărui mare maestru.
Unde e ‘acasă’?
Aici e acasă, în atelierul meu. Deşi cred că aş putea lucra oriunde. Pentru un creator, lumea interioară e importantă. M-am întors în România, în 2011, la Târgu Mureş, am revăzut casa pe care am părăsit-o cu mult timp în urmă. Camerele mari, înalte, erau în ruină. Nu m-am mai simţit legat de spaţiul acela.
Aici e acasă, am o familie armonioasă şi mă simt iubit şi protejat. Armonia din viaţa personală mă ajută să lucrez. Am nevoie de linişte sufletească, am nevoie  să îmi pot concentra energia asupra actului creaţiei.
2011 este anul în care aţi revenit în România pentru singura expoziţie personală pe care aţi avut-o în Bucureşti. Cine şi cum v-a convins să acceptaţi această întoarcere?
Radu Boroianu (în prezent preÅŸedintele Institutului Cultural Român, care a deschis expoziÅ£ia lui Michael Lassel la München, pe 25 iunie, n.n.) mi-a făcut o vizită aici, în atelier, ÅŸi – în câteva ore de discuÅ£ie cu Domnia Sa – am hotărât să accept acest proiect. Nu am regretat nicio clipă, dimpotrivă, expoziÅ£ia de la European Art Gallery mi-a adus multe satisfacÅ£ii ÅŸi extrem de multă prezenţă în mass-media din România.
Sunteţi căutat la atelier de cumpărători? Cum simţiţi sau cum resimtiţi admiraţia şi preţuirea celor care vă cunosc şi vă urmăresc cariera artistică?
Am colecÅ£ionari care au căutat să mă cunoască ÅŸi care m-au vizitat în atelier – unii mi-au devenit prieteni. Dar sunt mulÅ£i cei care îmi cumpără lucrările fără o referinţă personală ÅŸi fără dorinÅ£a de a mă cunoaÅŸte sau de a cunoaÅŸte mesajul meu personal inclus în fiecare lucrare. Sunt colecÅ£ionari din Asia care apreciază lucrările mele cu o pasiune vecină cu veneraÅ£ia, dar care nu au îndrăznit niciodată să intre în spaÅ£iul meu personal. Am întâlnit întâmplător, la Opera Gallery (galerie internationala celebră, cu filiale în toată lumea, care l-a reprezentat mulÅ£i ani pe Michael Lassel, n.n.), un galerist din Hong Kong. AdmiraÅ£ia din privirea ÅŸi gesturile sale m-a fâstâcit, într-atat era de evidentă.
Ce muzee sau spatii expoziţionale publice au lucrări semnate de Michael Lassel în colecţiile lor permanente?
Am lucrări în colecţiile permanente ale muzeelor din Geneva, Würzburg, Detroit (Jewish Museum), în colecţiile Sony din Tokio sau Renault din Mants-le-Jolie (Franţa), dar şi la Tate Gallery. În România, nici un muzeu nu mi-a cumpărat lucrări. Sau nu încă.
Aveti o recunoaÅŸtere artistică impresionantă. De multe ori aÅ£i expus la ‘Grand Palais’, în Paris, aÅ£i fost prezent în British Museum, dar ÅŸi în alte muzee ale lumii (în expoziÅ£ii personale ÅŸi colective), elogiat de prestigioase reviste de artă, cu lucrări în colecÅ£ii publice ÅŸi private în Tokio, Hong Kong, Londra, New York, Paris… Ce regrete aveÅ£i?
Regrete? Nici unul. Arta m-a ales pe mine, aşadar nici măcar nu mi-am pus problema unor alegeri alternative. Orice altceva aş fi făcut, mi-aş fi facut rău, ar fi fost în afara fluxului personalităţii mele şi aş fi fost foarte, foarte nefericit.
Citiţi şi
O durere profundă și ascunderea lacrimilor
De unde au apărut extremiștii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
