Avea ochii atât de mari, încât mi se părea că vrea să mă cuprindă întreg în ei. Să mă soarbă. Și buzele, ah, buzele, atât de roșii, cred că alesese cea mai roșie nuanță de ruj pe care o putea găsi. Îmbrăcată decent, chiar nu m-a lăsat să o cuprind de mijloc, deși era prima dată când ne vedeam și abia așteptam să o ating. Îmi zâmbise. Îmi zâmbise încă dinainte să coboare din trenul care o aducea pentru prima dată în orașul meu. Prima dată dintr-o lungă serie de întâlniri.
Nu mai știu dacă m-a lăsat să o iau de mână, știu doar că drumul de la gară până la hotel a fost incredibil de lung, deși îl parcurgi pe jos în cel mult douăzeci de minute. Poate chiar mai puțin. Stătea cuminte în “colțul” ei, pe bancheta din spate a mașinii, mă mir că m-a lăsat să-i deschid portiera când a urcat. Mi se pare normal să fac asta. Am ajuns la hotel și, în cameră, s-a așezat cuminte pe pat (nu cred că erau acolo și fotolii că, dacă ar fi fost, sigur ar fi ales unul dintre ele) și-a început să-mi vorbească despre nuanțele pereților, despre camera care nu i se părea simetrică, despre covorul a cărui nuanță nu-i plăcea, despre orice mai puțin despre ea și mine, despre așteptări, dorințe și altele care se pot vorbi în mod normal la o primă întâlnire între doi oameni care, totuși, vorbiseră mai mult de un an, online, și se cunoșteau într-o oarecare măsură. Toate astea, cuminte, cu picioarele strânse și mâinile între picioare. Și fără să se uite la mine. Se uita oriunde, mai puțin în stânga ei unde mă aflam. Nu știu cum a ajuns în cealaltă parte a mea, probabil că eu m-am mișcat, următorul lucru pe care mi-l amintesc este un sărut inițiat de mine, din nimic, unul în care pur și simplu ne sorbeam. De acolo până la ea pe spate (am împins-o în piept și s-a lăsat) nu a fost cale lungă, iar din restul (a nu se crede că minimizez când spun restul) îmi amintesc picioarele ei pe umerii mei. Mai târziu, stând unul lângă celălalt, mi-a spus, atât de senină, “am fi avut copii frumoși”, asta în timp ce îmi mângâia fața. Acea noapte nu cred că am dormit-o prea mult, ne era prea bine, voiam să ne simțim unul pe altul.
Păcat că am sărit peste detaliile eventual picante, nu? Ehm, asta e… Mai știu că, și asta m-a uimit de-a dreptul, mi-a spus, mai târziu, că nu venise având așteptări, iar în sex s-a lăsat purtată de val, ba chiar fără gânduri de viitor sau de încheiere. Într-un fel mi-a plăcut, în altul m-a pus pe gânduri. Nu prea mult timp însă, căci curând după acea primă întâlnire am ajuns cu adevărat la noi. Da, ne-am mai certat, ne-am mai împuns, ne-am blocat și deblocat pe rețelele de socializare (de ce s-or numi așa, că doar asta nu sunt?) însă totul, absolut totul, ne-a adus aici, în acest acum pe care îl trăim cu pasiune și iubire (nu știm și nu vrem altfel) și la pașii pe care trebuie să-i facă fiecare (am început să-i facem) pentru a ajunge la un noi adevărat, o relație împlinită și, sunt sigur, absolut diferită față de majoritatea. Pentru asta, pentru tot dinainte și din timpul, ne iubim, ne ajutăm, ne sfătuim, creștem împreună în ceva ce va fi, sunt sigur de asta, de poveste. Una fără sfârșit.
– Mi te dai de tot?
– Da, iubitule, PROMIT!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
