– continuare de aici –
Nu vreau să mă laud, dar, din câte știu eu, nu sufăr de vreun complex. Nici complexul de p*lă mică, nici cel de burtă mare sau chelie precoce. De impotență nu mai vorbesc, mi se scoală numai când mă gândesc că există femei pe planetă. Cu țâțe și c*r, cu forme și buze, cu pofte și miorlăieli, cu ifose, cu buci. Deci, nu. Nu am complexe. Nu am nici mușchi de studiat anatomia, dar, na, asta nu e o problemă, sau cel puțin nu a fost… până ieri.
Ieri. Zi calmă, caniculară, în care am urlat cam de optsute de ori că mă fierb la c*aie, până ce Jorj exasperat mi-a urlat înapoi: du-te acasă, inutilule, până ce nu îți fierbe și creierul ăla mic și invizibil! Atât mi-a fost. Țuști. Nu că nu mă puteam duce până nu îmi zice Jorj, că doar nu e șeful meu, suntem asociați juma, juma, dar mă gândeam că dacă lui nu-i fierb c*aiele de căldură, să rezist și eu că, na, n-oi fi eu mai sensibil la ouă, așa. Dar nu! Complexat, har Domnului, nu sunt, chiar deloc.
Gândul îmi era la un duș rece, la un episod din Game of Thrones, poate niște muzică, o carte ceva și somn. Sofia era cu mă-sa la kinetoterapie, deci liniște. Doar că, intrând eu în scară, dau nas în nas cu Ioji, vecinul.
– Hat, bozmeg, mare fiertură-i pe planetă.
– Ce, mă? Ce vorbești?
– Păi cum ce, ember, că fierbe tot. Topește slana pe mine, te p*lă, transpir ca Pișta când bagă ciardaș, azt a mindenit.
Ioji, vizibil nervos, își șterge sudoarea cu palma, apoi scuipă a necaz, își ridică maioul în gât și își face vânt cu un ziar unguresc cu o bunoacă pe copertă.
– Hai, mă, bem niște beri, f*tă-l nemaiscrisul de caniculă. Optzeci de grade la umbră, de nu știi dacă fierbi sau te covăsăști.
Cum să-l refuzi pe Ioji, are doi metri pe doi. Eu nu sunt un complexat, am mai zis, dar nici dornic să fac cunoștință cu brandul secuiului nu prea sunt. Așa că, na, m-am dus. Bem noi așa, bere după bere, mai un cârnaț, mai o slană, o bucată de urdă, o roșie, povestim de toți de pe scară, cum vine aia cu ăla, și f*t-o p*la, mă, tu ai văzut cu ce fuste umblă, păi batista mea e mai mare, și ce baloane are, de te întrebi cum respiră, că te aștepți că de trage aer în piept mai tare să-i intre țâțele-n nas și moare, naibii, asfixiată. Ioi!
Râd io cu poftă de poveștile lui Ioji când, deodată, din camera mică iese o arătare. Minionă, cu buci ascuțite, sâni săltăreți, păr lung și drept, ochelari de inteligentă obraznică , buze… mamă, dar ce buze!!! O fâșneață!
– Bună seara, szia Ioji! Zâmbește, ia o gură de bere de la Ioji din halbă, se uită la mine, schițează un fel de rânjet, gen, ce-i? N-ai mai văzut buze? Se joacă cu o șuviță cam ca și cum ar căuta adevărul absolut, dar, f*tu-i adevăr, că mereu se ascunde. Face stânga împrejur și iese.
Beau toată halba dintr-o suflare, îmi aranjez gulerul de la cămașă, îmi șterg două-trei bale, sughit, râgâi și apoi mă liniștesc. Ioji se uită la mine, îmi mai toarnă o bere, se uită spre ușa prin care a ieșit arătarea, iar se uită la mine, iar la ușă, ia o gură de bere, apoi zice trist, parcă prea trist:
– Nepoată-mea, Meli! Studiază criminalistica la Oxford.
Nepoată-sa Meli n-a mai apărut. Plutind noi așa în tristețea lui Ioji, prin spuma de bere rece, prin poveștile cu Rojika și când am fost tânăr am fost, ale lui Ioji, m-am trezit beat turtă, nu știu cum am ajuns la mine în pat, am dormit cowboy, îmbrăcat și uite așa mi-am salvat c*aiele fără să le opăresc stând la birou într-un scaun de piele, imitație de piele, că Jorj s-a zgârcit, a zis că le luăm la jumătate de preț că sunt bune. Normal, atunci vrăjea la aia de la contabilitate cu craci lungi, de îi toca aia fiecare leuț, cu mofturi, ifose și pretenții de divă. Până la urmă, l-a înșelat cu băiatul care ne repara soft-ul de calculator, un tăiețel, lung și subțire și îndoit de spate, de mă întrebam cum f*te? Că sigur nu poate sta întins și de stă deasupra dă cu botul în țâțele ei, ceea ce până la urmă nu era tocmai o catastrofă. Dacă nu se sufoca, normal.
În fine, a doua zi, mi se făcuse poftă de parizer. Da, mizeria aia de miroase că ți se revarsă toate sucurile gastrice mai ceva ca Oltul la o viitură. Am fost dat jos din taxi din cauza unei plase cu patrusute de grame de parizer tradițional. Tradițional însemnând cu mult usturoi, deci, un damf de zile mari. Taximetristul a cedat nervos, a început să înjure că trebuie să îndure toate mânjiturile cu aromă de pepene ale pițipoancelor, apoi mosc-ul dulce și persistent al pițiponcilor, acuma și parizerul meu cu usturoi? L-am înțeles, pe cuvânt, i-am dat și ciubuc. Am coborât, am căutat prima alimentară, mi-am luat o franzelă și o bere, m-am pus pe o bancă lângă o biserică penticostală și am mâncat tot parizerul. Patrusute de grame de damf. Plus o bere de jumate de litru. Am luat un alt taxi și m-am dus acasă. Pe drum am râgâit de vreo trei ori, ceea ce mi-a ridicat tariful de vreo patru ori.
Așa că stau eu la coadă la alimentara de sub bloc să iau parizer, când, deodată, cineva îmi dă un brânci.
– Hellou, vecinu’! Ești prietenul lui Ioji, nu?
Arătarea mică.
– Da! zic eu, nu prea convins, în timp ce ea se chinuie să își scoată o șuviță de sub șapca neagră cu limba lui Rolling Stones.
– Ioi, ce bine, I need help, man!
Mă uit eu în stânga și-n dreapta, încercând să văd de cine-i bântuită arătarea, când ea mă trage afară din rând și începe să turuie. Cum că este un bar, trebuie să-l știu, cu muzică rock, uneori live, și cât l-a căutat, că a pățit-o și în Amsterdam cu un tip, au umblat toată noaptea să caute un coffee shop care de fapt era lângă hotelul lor, dar nu-l văzuseră, că nu vrea să pățească la fel și că mă roagă să o ajut să găsească localul. Eu, bun samaritean eram gata de ajutat nepoțele. Ce parizer, dă-l încolo, lasă că bem niște vodcă.
Am găsit localul, Tinkerbella mea era super happy, cânta Andy, un prieten de-al ei. La un moment dat, îmi spune să rămân locului că merge să aducă ceva marfă. Zici că era la ea în bucătărie și și-a amintit că are niște biscuiți cu unt pentru ceaiul de la ora cinci. Zâna mea dispare și se întoarce cu două chestii mici ca niște bomboane.
– Suge! Sunt un pic iuți, dar very good!
Ea deja sugea una, plescăind și lingându-și buzele, uneori trăgând aer ca la ceva hot, mai ia un shot de tequila, o gură de bere, înjură, de f*tu-i iuțeala, râde, apoi iar un shot. Eu o priveam cu teamă, eram convins că acest episod nu se va sfârși frumos. Când colo, s-a sfârșit memorabil. Nepoțica Tinkerbell a devenit dintr-odată flămândă. Mă pipăia, mă ațâța, vorbea obscen, mă săruta cu foc. Eu mă gândeam la parizerul ăla proaspăt cu franzelă. Îmi era o foame de lup. Cineva a adus un platou de brioșe. Am mâncat vreo patru. După aceea, am început să plâng, gândindu-mă cât de verde era Peter Pan și ce frumoasă e Tinkerbella. Au mai venit și câțiva unicorni, purtau pălării negre ce se bălăngăneau pe coarnele lor, mai mai să cadă. M-a pufnit râsul: oare să-ți pui pălării pe corn? Nu prea mai știu în ce direcție a mers acest basm, cert e că a doua zi când ne-am întâlnit pe scară, am simțit o jenă de nedescris. M-a salutat cu sărutmâna, a lăsat ochii în pământ, jenată, și dusă a fost. M-am simțit vechi ca un dinozaur, plin de cute și de bube dulci, cu o p* lă minusculă și inutilă, cu șapte copci pe creierul și mai mic și inutil, cu burta umflată de bere și de crampe, dintr-odată mai bătrân ca Moș Ioan Roată și mai inutil ca un cod pin pe un card gol. Ioji mi-a zis că a plecat în Anglia, la studii. Criminalistică. Apoi mi-a mai zis râzând că i-a povestit cum a fost cu nenea vecinul la barul de roackări.
– Mă, tembel, hat, asta îi copilă încă, mă! nici nu știe ce să facă cu ea. Încă nu e copt.
Nu e copt o laie, că băga fata la trombon ca o profesionistă, dar asta nu i-am zis lui Ioji, că era tare amărât.
De atunci am un complex major: eu, Peter Pan… așa mic și verde?
Pe Erika o găsiți întreagă aici
Și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Povestea pantofilor portocalii
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.