Şi o să-mi fie dor până când speranţa de a te revedea va cădea ostenită de aşteptare şi îşi va topi scheletul peste scheletul trupului meu, mort de mult, uitându-se spre punctul cardinal, de unde cândva, de mult, tare de mult, ai răsărit ca un soare de început de primăvară, TU!
Îmi lipsești!
Poate că sunt vinovat de toate vinovăţiile lumii… Şi poate port păcatele tuturor… Dar dă-mi, te rog, o pauză şi vorbeşte cu mine!
Dacă nu merit o rază, te rog, aprinde-mi o lumânare, o candelă care să îmi arate că ceea ce am trăit a fost real şi nu este rodul imaginaţiei mele…
Îţi dau în schimb tot restul vieţii mele, să o adaugi vieţii tale!
Am nevoie de tine!
Îmi târăsc sufletul prin cioburi ca să nu mai simtă dorul tău, iar el îţi strigă numele ca un muribund strigându-şi ultima dorinţă!
…mă sufoc!
Şi mi-e dor de tine!
Mi-e tare dor de tine, să știi…
Guest post by Remus
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
