Perioada sarcinii și cea a îngrijirii unui bebeluș e cea mai frumoasă din viața unei femei. Indiferent cât de greu este, privind în urmă, nu-ți mai aduci aminte decât etapele frumoase, care trec parcă prea repede. Îmi place să văd în jurul meu mămici cu burtici. Când eram studentă și-mi ieșea o burtică în cale consideram că voi avea o zi bună. Și aveam. Burtica era mai tare ca hornarul, căci nu mai trebuia să cauți ochi albaștri să-i privești.
Femeia se transformă mult în perioada sarcinii și cred că e apogeul frumuseții sale. Atunci o poți surprinde zâmbind indiferent ce-o apasă, o vezi mai protectoare ca oricând cu minunea din burtică ce crește zi de zi. Atunci o vezi visând la momentul întâlnirii cu cel mic, o vezi cum iși dorește să-l alinte și să-i cânte în leagăn.
Îmi aduc cu așa drag aminte de perioada sarcinilor și mi-e așa dor de burtica în care se ascunde o viață nouă, când simți că ești ales de Dumnezeu să duci la capăt o misiune foarte importantă, când te simți privilegiată că ai fost tu aleasă pentru o astfel de sarcină, când oricât ai înțelege mecanismul procreării tot îți pare un miracol să știi că poți da viață mai departe. E cel mai mare dar lăsat nouă femeilor. Acela de a da viață unei noi făpturi.
Mi-e poftă de-o burtică nouă. Și copiii mă tot bat la cap să le mai fac un bebe să aibă cu cine se juca. Spre deosebire de alți copii, geloși, ai mei când văd bebeluși, vin direct și mă roagă să le fac și lor. Dac-o întrebi pe fiică-mea cea mare câți vrea îmi zice că 10, 5 pentru ea și 5 pentru frate-său :))
Noi ne-am dorit de la început 3 copii și ar fi oarecum în plan, doar că planurile noastre nu prea coincid cu planurile lui Murphy. Cum care Murphy? Ăla de-a zis că ”Oportunitatea îți bate la ușă în cel mai puțin oportun moment.”
Adică la cele două sarcini m-am plâns că n-am reușit să stau acasă măcar câte un an cu fiecare copil, pentru că statul rău și meschin plafona indemnizația mamelor cu venituri mai mari la fix rata mea la casă. So, ca orice om rațional, am ales să merg la muncă și să alerg la copii la alăptat. E o situație, cum să vă descriu? Ideală? Halucinantă? Caraghioasă? Stresantă. Da’ stresantă… pentru că eram la muncă în timp ce sânii mi se umflau la propriu de lapte și începeau să mă doară și evident fix atunci se întâmpla să nu poți ieși din birou când are chef bebe să pape și nu mult începeam eu să ma stresez de situație, că și suna telefonul că bebe s-a trezit și vrea lapte. Telefonul ombilical sunase la mine de ceva timp, așa că pe tocuri, fiți gata, start. Start spre puiul de om care are nevoie de startul ăsta mai mult decât orice conservă de lapte praf existentă prin lanțurile farmaceutice care cred că pot fi înlocuită cu altceva. Au reușit ăștia pe calea marketingului să convingă mamele că ei pot să le ofere același lucru ca și laptele matern sau chiar mai bun. Mă lași? Nici copiii nu mai adorm pe poveștile astea. Dacă pot fi înlocuită în orice alt domeniu, în maternitate sunt de neînlocuit.
©David Seidner
În fine, după doi copii crescuți așa, mi-am spus că la al treilea voi sta liniștită în concediul de creștere copil doi ani, să-mi recuperez și ce-am pierdut la primii doi. Legislația s-a schimbat fix acum. De la 1 iulie 2016, mămicilor nu li se mai plafonează indemnizația de creștere copil. Minunat. Oricum câți copii își imagina statul că își vor face mamele care au venituri mai mari din activități independente sau salarii peste medie? 1, 1 jumate, maxim 2, cum zicea părintele Justin? Deci nu bugetul ar fi sărăcit din cauza acestor mame căci au plătit cu vârf și îndesat cotizații pentru zeci de femei. Mă bucur că s-a înțeles, cu greu, la nivel legislativ și problema mamelor care nu își permiteau să stea acasă cu copilul, dar și-l doreau ca orice altă femeie. Că doar în felul asta ar fi stimulată natalitatea.
So, oportunitatea există, dorința există, momentul e cel mai puțin oportun pentru că, vezi tu, cred că Murphy ăsta e un pui de drac. Acum s-a găsit un medic să-mi dea lumea peste cap și să mă suspecteze de cancer. Pe bune. După ce m-a răscolit câteva zile și după ce mi-am luat inima în dinți să merg la alt medic, ăsta deja mi-a crescut speranța de viață cu 90% șanse. Mi-a spus că nodulul meu atipic nu are nici caracteristici de beningnitate, dar nici de malignitate. So, ca să dregem busuiocul ar trebui să facem o biopsie să știm ce natură de țesut dezvolt eu prin părțile mamare. Că, având în vedere situația, el spune că doar 10 % sunt șanse să fie vorba de țesut malign și că mai multe vom ști doar la biopsie. Care nu doare, fâs-fâs, anestezie locală, extras țesut pentru probă și în 10 zile pot ști în ce luntre mă aflu. Am mai avut o experiență cu un medic care mi-a spus că fâs fâs nu e o operație grea ce urmează să-mi facă cea de îndepărtare cornete nazale și am regretat mereu că am facut-o. La momentul consultului, aproape că eram hotărâtă să-mi fac pe loc și biopsia, dar ceva m-a oprit.
Întâmplător sau nu, exact în momentul în care mi se ridicase suspiciunea de malignitate, am aflat de alte două persoane care trec, din păcate, prin problema cancerului confirmată. Una din ele îmi și recomandase cea de-a doua clinică pentru consult. Așa că am sunat pentru programare la medicul ei, dar mi s-a spus că nu poate să mă ia, întrucât nu ia decât cazurile grave, iar pe prima mea foaie de consult nu era trecut nu știu ce indice le trebuiau lor să mă încadreze. Drept pentru care, m-au programat la alt medic din clinică, care avea să o cheme și pe dna dr cu pricina dacă ar fi fost vorba de ceva grav. Cum n-a chemat-o, am început să prind aripi. Nu eram foarte grav.
Abordarea unui nodul e diferită. Unii medici recomandă extirparea în întregime a lui și apoi tratament, dacă se impune, iar al meu fiind foarte mic și poziționat chiar sub piele ar fi floare la ureche de scos. Alții recomandă biopsia, dar care poate avea riscul ca odată deranjat nodulul cu pricina, care deocamdată coabitează cu corpul meu așa cum coabitează politicienii pentru ciolan, dacă e malign, celule canceroase se răspândesc rapid pe calea sângelui în corp. Which is not very good. Ei spun că doar studiind materialul țesutului extras la biopsie se poate determina cea mai bună cale de tratament. So… ce risc să accepți mai ușor? Ce medic să asculți, că și aștia sunt ca juriștii – doi juriști, trei păreri. Aproape că-mi vine să aleg a treia variantă, să-l las acolo, să-l mai monitorizez la 1-2 luni și apoi să mă decid dacă îl bâzâi mai mult sau nu.
Și-n fond să o luăm pe aia dreaptă. Dacă ai 10 % șanse să ai cancer e ca și cum ai avea 10 % șanse să ai un accident de mașină, sau 10 % șanse să faci un infarct, sau 10 % șanse să te îmbolnăvești de orice altă boală care îți poate amâna la nesfârșit planul de a mai face un bebeluș. Iar medicul ăsta optimist ce m-a văzut ultima dată mi-a spus foarte simpatic că nu e cazul să mă sperii, că ei se bucură când întâlnesc noduli de așa mici dimensiuni, pentru că șansele de reușită ale tratamentului sunt mult mai mari. Mi-am adus aminte instant de Anatomia lui Grey, când rezidenții abia așteptau să descopere ceva de tăiat. Fiecare cu pasiunile lui, ce să-i zici.
So, bebe, când va fi rândul tău?
Pe Gloria o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Un mesaj de la Catherine, Prințesa de Wales
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
