Mi-e dor de mama… mă uit în oglindă și îi văd trăsăturile …mi-e așa dor de ea, că o văd pe chipul meu… ochii mi s-au albăstrit de-atâta înstrăinare, aceleași linii… e al mamei zâmbetul acesta… acum și fiul meu îl are!
Mi-e dor de mama, în fiecare zi mai profund, ca și cum ar putea să mă doară mai puțin toți anii aceștia, vocea ei: „Când vii, mamă, acasă?”.
Decembrie sosește cu sentimentul acesta al nerăbdării, aștept tot anul să o văd, iar în decembrie simt ca nu mai este timp pentru noi. Se face târziu…
Închid ochii și mă văd acasă, e săptămâna de dinaintea Crăciunului și mama merge la bunica să facă împreună colăcei… O văd aproape alergând spre cea care îi era mamă, iar eu, în urma ei, strângeam la piept puloverul ei verde, rămas ca un teddy bear să înlocuiască lipsa ei…
Încercam să îmi umplu timpul cu cartea cea noua de la Moș Nicolae, dar cu ea plecată nu puteam decât să îi conturez fiecare trăsătură pe hârtie… îi desenam mâinile cu care făcea cozonacul în acele clipe, îmi aminteam cu exactitate fiecare linie, degetele ei pe care le analizam des, în care stăteau toți anii ei grei… și cele mai calde îmbrățișări… Îi schițam zâmbetul în prag de sărbătoare și grimasele în care ascundea atâtea.
Mi-e dor de mama… un dor pe care nu i-l pot explica în cuvinte la telefon, un sentiment atât de greu, că aș înlocui orice cu acele clipe ghemuită cu ea, lângă sobă… ascultând doar trosnitul lemnelor și rămânând așa, să sfidăm iarna și vremurile…
Știu, mama, ce îmi lipsea acasă, când tu-mi erai/ești totul?
Cum aș putea să îți explic, cum aș putea să mă iert?
Vine Crăciunul, mama… Mai știi că îmi lua câteva ore să împodobesc bradul, când nu puneam decât decorațiuni din ciocolată …nu ți-am spus niciodată, dar profitam de acele ore în camera aceea rece, veranda noastră, ca să fii lângă mine… ca să pot astăzi să îmi iau sărbătorile din clipele de atunci!
Deschid ochii, în fața mea un brad atât de luminos și de mare, dar care mi-a luat doar câteva minute să îl împodobesc!
Închid repede ochii, de data asta să te îmbrățișez strâns cu fiecare Crăciun fără tine, cu fiecare secundă din care lipsești, mama!
Să-i spui tatei că îl iubesc!
Guest post by M.M
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mama – în rolul principal al Eroului
N-am avut niciodată în curte brad
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
