Fantezia se desfășura în bucle. Se desprindea în sărmăluțe rupte din părul ei castaniu, furat într-o zi oarecare, când soarele ardea doar la noi în ogradă. Lângă cireșele bătute de timp soarele devenea și el castaniu, încercând să ne învețe că nu toate roadele ce prind viață în ograda omului sunt acolo să-l fericească pe el. Noi eram fericiți privind acea zi de poză, ce avea să devină tablou în momentele delicate când sinele devine prea jucăuș cu sine însuși și omul suferă închipuit la margine de ființă.
Lumina scălda lumea, biciuind culorile ce nu voiau să plece de pe chipul rudelor ce veniseră cu gânduri să devoreze gastronomic „roadele” pământului. Nimeni nu voia să plece prea curând, mai ales că soarele abia începuse să scalde chipurile lor ce plesneau, dintr-o așteptare prea mare, a râs. Era început de toamnă caldă cu râsete ce nu se opreau. Dacă aș fi știut atunci, aș fi prins soarele de coadă să nu se mai joace în sincron cu sinele meu din viitor. Asupra mea se zbăteau imagini ce aveau să nu mai plece niciodată. Derularea lor asimetrică închină sufletul cu liniște. Ce frumos ar fi să te blochezi într-o amintire ce nu vrea și ea la rândul ei să se desprindă.
Din asemenea lipici era făcută și casa rudelor gălăgioase, cu haine ponosite ce nu puteau să se abțină din trăncăneala specifică la curte a sufletelor pasionale de moldoveni. Vinul aferent la care, cu siguranță, vă gândiți era și el prezent ca un invitat de seamă, incognito, ce se strecura pe la fiecare.
Era o zi așa de frumoasă, că s-ar fi plagiat ziua singură ca să o rețină mai bine posteritatea. Parcă aș fi știut și eu, programatic, că această zi va ajunge pe hârtie cumva. Pe masă se așterneau bucate și râsete bogate. Nu știai care dintre ele erau mai pline de viață. Fantezia avea fast și dansa cu mine, căutând buclele prin care să prindă timpul în ele. Un păr castaniu tot bântuia soarele și-l eclipsa intenționat. Pe nepusă masă, ultima cireașă din pom a fost azvârlită în această gură acoperită de castaniu ce încerca să ne introducă în penitența adulților ce înțeleg să trăiască viața pe jumătate, că nu se poate altfel. Își amintesc de cealaltă jumătate doar la aceste petreceri.
Cireașa ne fusese furată pentru eternitate, mie și celor mai tineri. O eternitate ce avea să o resimțim adesea în chinuitoarele noastre zbateri spre drumul lung și crud numit de toată lumea – viață.
Tot ce am reținut din acea zi a fost că soarele e castaniu de obicei dacă vrei și ne poate fura chiar și ultima cireașă din pom. Ne rămâne doar nouă fantezia să creionăm un chip pe care îl putem iubi (castaniu, desigur!) care să ne promită o cireașă comună, fie ea și amară.
În final, nu ne mai rămâne decât să plantăm un cireș și să învățăm să iubim chiar și cireșele amare.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
