Da, sunt bine! Mi-e bine! Și cred că am știut mereu în sinea mea că voi fi bine atunci când nu o să mai fii lângă mine. Că mi-ai fost dat să mă aduci aici. Doamne, în ce vremuri mi-ai venit!
Se făcea că era întunecat rău de tot. Nu prea era nicio lumină în jur. Mie nu-mi era frică, dar parcă începeam să mă pierd. Nici nu mai știam unde trebuie să ajung. Și ai apărut așa, deodată, și m-ai luat de mână. Ai emoții?, m-ai întrebat. Un pic ți-am răspuns, că nu știam de unde ai apărut și ce vrei. Ne-am plimbat așa un timp, mi-ai ținut de urât, am povestit, am râs. Pe acolo trebuie să o iei. Ai grijă de tine!, mi-ai spus și până să mă dezmeticesc ai plecat.
Doar că mai rău mă pierdeam. Era tot mai întuneric, drumul drept devenise tot mai întortocheat. Hățișuri și spini și bolovani. Știu că m-am împiedicat rău. Genunchii îmi sângerau. Și palmele îmi sângerau și o luasem la vale. Coborâșul ăla nu se mai oprea și-mi simțeam sângele șiroind. Și eu mă tot rostogoleam. Nu știam de ce să mă prind. Și ai apărut iar. De ce te-ai întors? Nu știu. Am simțit că ți s-a întâmplat ceva. M-ai ridicat. Nu ai nimic mi-ai zis, în câteva zile o să fii ca nouă, și ai râs. Am mers în dreapta ta o vreme. Dar nu puteai rămâne. Ai dispărut iar.
Știu doar că m-am pierdut de multe ori. Dar ai fost de câte ori m-am rătăcit, de câte ori mi-a fost frig, de câte ori m-am lovit, de câte ori mi-a fost teamă. Ba uneori nici nu apucam să le simt. Ori convinsă că merg bine, mă trezeam cu tine. Nu știu cum, nu știu de unde, dar veneai și mă luai de mână. Mă întorceai din drum, că iar o luasem rău. Sau trebuia să trec peste ceva. Ce să mă fac cu tine?, spuneai zâmbind. Și mă făceai să râd. Mereu. Era atât de ușor cu tine!
Eu nu prea știam ce mi se întâmplă. Încercam să-mi dau seama unde trebuie să ajung. Mă treceai de primejdii și plecai. Nu spuneai dacă mai vii și nici eu nu întrebam. Nu știu nici de unde am înțeles că mi-ai fost dat să mă aperi de ele. De vreo două ori m-am lovit rău de tot. Când mai spuneam dar nu se mai termină odată, tu-mi ziceai, nu vezi ce curajoasă ești?Și-mi găseai mâna când nici eu nu mi-a mai simțeam.
După un timp, drumul a început să se limpezească. Nu era chiar drept el, dar se lumina, așa că simțeam că mă îndrept spre ceva. Mai veneai să mă verifici. Mai dădeai cu piciorul într-un bolovan, mai alungai o gânganie. Te descurci? Eh, mai am un pic, cum să nu?
Era tot mai soare. Vedeam totul și știam că-mi trecuseră toate pericolele. Mă îndreptam spre viața mea. Sau mi-o îndreptam? E un drum chiar mai frumos decât cel dinaintea întunericului. Și am albastru de la senin. Și verde sub tălpi. Și roșu de la maci. Și atâta lumină că strălucesc. Mi-e bine, poți să întrebi pe oricine. Mai bine ca oricând! Da’ tu să nu mă crezi. Ai înțeles? Pentru nimic în lume!
Guest post by Dasia
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Oglinzile și energia din casă: cum influențează lumina și spațiul
Nu poți vindeca trupul separat de minte. Legătura traumă-boală
Visează, gândeÈ™te È™i acÈ›ionează – deschide-È›i o afacere!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
