O inimă plină de amintiri dragi, o familie primitoare care mă așteaptă mereu cu drag „acasă”, o casă devenită prea mare și pustie, dar care păstrează în ea toate amintirile unor zile și nopți pline de oameni dragi, de momente speciale, de mâini înghețate în jurul sobei, de glasurile gălăgioase de copii, de bucurii și emoții sau de suspine în tăcere, dar mai ales de dragoste. Multă dragoste.
Mi-ai lăsat tot când ai plecat: lecțiile învățate, promisiunile îndeplinite până la ultima și dragostea. Mai ales dragostea. „Te voi iubi chiar și când nu-ți voi mai putea spune.” Era o promisiune pentru zilele care știam că vor urma, pentru anii care ne vor continua povestea, altfel. Promisiune pe care o simt că se împlinește cu fiecare cuvânt rostit și care-mi dă putere, cu fiecare moment în care-ți simt grija, cu fiecare om pe care-l confrunți luându-mi apărarea, cu fiecare clipă de deznădejde care ne aduce sufletele aproape pentru că nu știu să o înfrunte altfel, cu fiecare clipă în care simt că-ți pasă, cu fiecare sfat dat ca să-mi fie bine, cu fiecare zâmbet care alungă tristețea, cu fiecare tăcere care liniștește zbuciumul.
©Kate Sadovskaya by Igor Klepnev
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat… (Ana Blandiana)
Mi-ai lăsat tot când ai plecat, până și scrisorile împachetate frumos pe masă. Și ultima, ultima pe care scrie „sfârșit”. Mi-ai lăsat sinceritatea ta pe care-o mai păstrăm și azi. Mi-ai lăsat încrederea: în mine, în tine, în oameni, în viața care poate fi frumoasă și, mai ales, în fericire. Mi-ai lăsat bucuria pentru lucrurile mici sau simple. Mi-ai lăsat respectul cu care mă pot privi în oglindă, cu care te pot privi în ochi pe tine și pe oricine. Mi-ai lăsat credința că în fiecare om putem găsi ceva bun. Mi-ai lăsat demnitatea, învățându-mă să mă prețuiesc. Mi-ai lăsat curajul de-a învăța să fiu puternică, dar și vulnerabilă, odată cu acela de a lupta pentru fericirea mea, odată cu promisiunea că vei lupta alături de mine. Că mai făceai parte din ea sau nu, era doar un detaliu pentru tine, de care mi-ai spus să nu țin cont. Mi-ai lăsat aripile să zbor, după ce m-ai învățat cum se face, chiar dacă știai că zborul m-ar putea duce departe de tine.
Mi-ai lăsat cele mai frumoase visuri și certitudinea că se vor împlini. Mi-ai lăsat steaua de pe cer pe care o priveam împreună doar ca să ne simțim aproape. Mi-ai lăsat dorul să ne strige atunci când avem nevoie să îl potolim. Mi-ai lăsat credința că se întâmplă minuni. Mi-ai lăsat sufletul vindecat de rănile provocate de alții. Mi-ai lăsat îngerul păzitor, pentru că prietenie ai zis că nu se putea după asemenea dragoste. Și, mai ales, mi-ai lăsat iubirea, că să o recunosc de-a lungul vieții și să nu mai existe pericolul să o confund vreodată, să nu accept mai puțin de atât.
Mi-ai lăsat tot când ai plecat și nu mi-ai luat nimic din tot ce mi-ai dăruit de-a lungul anilor. Și mi-ai dăruit atât de mult, cât să-mi fac plinul pentru o viață-ntreagă. Și nici unul n-am plecat cu mână goală, ci cu o bună bucată din sufletul celuilalt.
Guest post by Invisible woman
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
