Mi-a plăcut dorinţa arzătoare de a răzbi în viaţă, i-am admirat energia şi voinţa, i-am admirat ceea ce mi s-a părut o urmă de onestitate, teribil de rară la oamenii de televiziune. I-am admirat divorţurile politicoase şi faptul că nu şi-a spălat rufele în public. Şi mai ales am admirat faptul că în ochii ei e ceva, simţire şi forţă nu e doar greţos de dulce.
Şi ca să mă spovedesc până la capăt, i-am admirat voinţa neînvinsă de a arăta excelent. Ca să faci cât sport face ea, îţi trebuie multă abnegaţie. Şi foarte mult respect de sine.
N-am condamnat-o nici că a trecut la iudaism, n-am condamnat-o nici că s-a măritat cu un controversat om de afaceri, n-am condamnat-o nici când s-a iubit cu un tinerel (care mie mi-e antipatic), nu m-am oripilat când am auzit că l-a ”suflat” pe Felix Baumgartner. Nici măcar când s-a tăvălit prin făină şi a sărutat pe cineva la un şou pe care nu-l urmăresc. Mai mult, i-am tamponat pe cei care s-au oripilat, explicându-le că au la dispoziţie câteva zeci de canale pe TV şi nenumărate posibilităţi de entertainment oferite de internet. Inclusiv vasta bibliotecă oferită gratis de Project Guttenberg.
N-am simţit nevoia să pun mâna pe par nici măcar atunci când a dat nişte sfaturi cu un profund iz malevolent unei concurente de 14 ani. Contextul în care au fost date acele sfaturi e totuşi pertinent. Şi parcă nici părinţii acelei copile n-ar fi trebuit să o lase acolo.
Însă acum mi s-a isprăvit empatia pentru această doamnă.
Nu sunt mamă, deci nu pot să discut acest subiect de la egal la egal. Ştiu că nu e echivalent faptul că am câţiva prieteni gay. Care ce să vezi, în afară de amănuntul care mie mi se pare nesemnificativ în relaţia mea cu ei că preferă bărbaţii, nu au nimic ieşit din comun. N-aş zice nici măcar inteligenţa, câtă vreme majoritatea oamenilor din cercul meu sunt inteligenţi. Nu au trei ochi, nu au două rânduri de dinţi, partea inferioară a corpului nu constă în jumătate de iepure şchiop, nu au picioare cu unghii de aramă, nu consumă copii la micul dejun şi măcar în public nu îşi expun planurile mârşave de a fura Soarele, Luna şi stelele şi a le ascunde în vreo culă. Au acelaşi număr de cromozomi ca şi mine, au aceleaşi nevoi maslowiene de bază.
Ba, aş zice că unii au învăţat pe pielea lor să ia oamenii fix aşa cum i-au întâlnit la răspântie şi să nu încerce să-i schimbe într-un mod care să le faciliteze obţinerea de avantaje necuvenite.
Neavând copii, nu pot spune cu mâna pe inimă că aş avea o lipsă totală de reacţie, dacă plodul meu ar veni de mânuţă cu un om de acelaşi sex şi mi-ar declara cât de îndrăgostiţi sunt.
Însă, pe această cale, aş dori să o informez pe doamna Rădulescu despre câteva mici amănunte. Orientarea sexuală diferită nu te face în mod automat un dezaxat. Da, nu ar trebui să-ţi dea drepturi suplimentare, dar nici să ţi le îngrădească. Vizual nici eu nu mă dau în vânt după imaginea a două persoane de acelaşi sex care se sărută pe stradă. Dar dacă aş purta-o în timp, să zicem în plină epocă victoriană (nici măcar nu mă apropii de era elenistică!) şi dânsa ar săruta cu pasiune un necunoscut, oripilarea publică şi ostracizarea publică derivate din acest act ar fi cel puţin egale.
Cât despre părerea vajnicilor daci din care teoretic ne tragem, ăăă, aş prefera să nu îmi irosesc timpul făcând ipoteze cu privire la ce ar fi crezut nişte oameni care acum sunt esenţialmente morţi. Fiindcă nu am nicio modalitate de a afla ce ar fi crezut.
Însă accidental ştiu exact ce ar fi crezut mai pe la 1300 – 1800 strămoşii români despre gesturile domniei sale. Românul nu a excelat niciodată la acceptare a străinului iar imaginea jidovului în mentalul colectiv nu e chiar una de strălucitoare apreciere. Iar biserica strămoşească are un termen extrem de dur pentru cei care decid să se convertească şi anume apostazie. Împăratul Iulian Apostatul a rămas în istorie cu un uriaş vot de blam şi încă se mai rostesc rugăciuni prin care i se doreşte o infinitate de rău în lumea de apoi. Iar dânsa fix asta a făcut, a renunţat la credinţa transmisă de la fix strămoşii în a căror purtătoare de cuvânt se erijează.
După cum spunea un Rabbi acum vreo două mii de ani, ”cel care este fără de păcat să ia piatra”.
Şi, dacă mi se permite o sugestie, doamnă Rădulescu, de ce nu îi spuneţi fiului că sunt oameni care se nasc diferiţi. Care, indiferent de câtă educaţie corectă, bună şi sănătoasă (dar despre asta în alt post) au primit, nu se simt în largul lor. Care oameni ar trebui lăsaţi să trăiască aşa cum îşi doresc şi să iubească aşa cum îşi doresc şi pe cine doresc nu fiindcă aşa e politically correct şi fiindcă în prostia ei Uniunea dă bani pentru campanii de promovare a toleranţei, ci fiindcă fiecare ar trebui să-şi vadă de bârna proprie nu de paiul altuia. Că intoleranţa ucide şi fizic, şi spiritual. Că lipsa de acceptare şi răutatea sunt crime împotriva umanităţii. Nu uitaţi că aţi ales de bună voie să aparţineţi unei minorităţi religioase extrem de denigrate, mergând chiar până la modificări corporale chirurgicale în acest sens. Cum v-aţi simţi dacă aţi fi blamată pe baza acestui gest şi cineva ar cere pedeapsa capitală pentru dumneavoastră?
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
