Îmi lipsești. Îmi lipsește tot ceea ce este legat de tine. Trecerea nefirească a timpului mă face uneori să îmi amintesc. Tu oare mai știi cât a trecut de când ai plecat? Tu oare îți mai amintești de mine?
Eu știu totul. Zilnic privesc pozele cu tine. Zilnic îți admir zâmbetul ștrengar din colțul gurii si alunița de sub nas, din imaginile cu tine, tipărite pe vechi hârtii cartonate.
Uneori, îmi pare că nu te mai știu. Alteori, îți aud pașii grei. Parcă mă trezesc dimineața așteptând să te văd cum amesteci o omletă. Ți-am păstrat și parfumul. Îl mai miros uneori. Pentru a-mi aminti de tine. Făceam multe împreună. Acum îmi dau seama că nu prea am făcut nimic. Nimic care să fie suficient. Iubirea nu e niciodată suficientă. Nici a noastră se pare că nu a fost. Regret că nu am știut atunci. Cred că aș fi făcut lucrurile altfel. Te-aș fi iubit altfel și te-aș fi înțeles altfel.
Cu toate astea, sunt mulțumită. De puținul avut, de puținul trăit alături de tine. M-a format suficient. M-a ajutat suficient. Dar nu mi-a fost și nu îmi va fi niciodată suficient.
Îmi amintesc foarte rar de tine vesel. Aproape ca și când nu ai fi fost nicicând așa. Dar îmi amintesc de tine în suferință. Îți știu toate suferințele. Îmi amintesc acea privire care mă întreba cu disperare dacă va mai dura calvarul. Nu voi uita niciodată acea culoare pământie a pielii dinspre final. Nu voi uita nimic. Pentru că îmi impun să nu uit, să nu te uit.
Știu că ești cu mine, știu că ai grija de mine așa cum poți, știu că mă aperi de tot ceea ce este rău și știu că oricât de mult aș greși, tu mă vei iubi mereu, necondiționat.
Nu mă pot desprinde de tine. Pentru că nu mi-am luat niciodată rămas bun. Pentru că nu ți-am spus adevărul pe care, oricum, îl știai. Pentru că nu ai apucat să îmi dai acel ultim sfat pe care ți l-am cerut. Nu mă voi desprinde niciodată.
Te voi căuta mereu. În vise și în realitate, în concret și în abstract, în real și în nefiresc, între stele și în susurul apei, în copilărie și în maturitate. Te voi căuta în fiecare suflu și în orice adiere. Și nu voi obosi nicicând. Pentru că știu că într-o bună zi, te voi găsi. Iar atunci, mă vei privi în ochi, îmi vei mângâia obrazul drept și îmi vei spune: „Mi-a fost dor de tine, fetița lui tata!”
Guest post by Ioana Milea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
