Am început să scriu acest articol acum câteva luni, când toată lumea era metoo, iar românii făceau glume pe această temă. Între timp, am pierdut o bună prietenă, ucisă de omul care i-a jurat să-i fie alături la bine şi la greu. Doar că la greu, pentru el nu însemna ca ea să rupă relaţia. Când ea a hotărât să plece, el a cedat. Bărbatul român este neputincios, incapabil să se descurce singur, pentru că mereu a avut alături o femeie care să-i pună ciorba şi să-i împerecheze şosetele. Ştiu că o să mi spuneţi că vorbesc prostii, că voi, cititorii, nu sunteţi aşa şi că am întâlnit eu doar bărbaţi aiurea. Pentru că asta e povestea noastră. Nu ne recunoaştem defectele şi spunem că sunt aberaţii. Noi nu ne batem nevestele, sunt doar câţiva, acolo, răzleţi, noi nu suntem sadici cu ele, nu le rupem visurile odată ce se mărită cu noi, sunt aşa, doar câţiva tărani, dar noi suntem altfel, noi nu considerăm că femeile noastre ne sunt sclave, aşa sunt alţii, dar nu noi.
Să revenim la acei câţiva. Aceia neputincioşi crescuţi de nişte mame care s-au răzbunat pe bărbaţi, făcându-i incapabili. Pentru că, de fapt, vorbim despre un masochism social. Ce răzbunare mai crudă din partea unei femei decât să faci un bărbat dependent de tine. Tu îl speli, tu îl calci, tu îl hrăneşti. Fără tine, e pierdut şi aşa rămâne. Numai că această pierdere se întoarce împotriva ta atunci când încerci tu să-ţi iei zborul şi constaţi că omul pe care vrei să-l laşi în urmă nu supravieţuieşte fără tine, de multe ori la propriu, nu la figurat. Şi oamenii în pragul morţii se agaţă cu disperare de viaţă şi ajung să ucidă ceea ce îi ţine vii. E un joc sado-masochist al supraviețuirii.
Vax populi, emisiune populară, întrebarea reporterului:
– Ce e femeia şi la ce e bună ea.
– Femeia e bună în gospodărie şi să aibă grijă de copil, răspunde un domn.
Exact, femeia e un animal pe lângă casa omului, care ajută la perpetuarea speciei şi dă de mâncare la oameni, orice ar însemna asta.
Cred că şi noi, românii, avem un metoo, dar e departe de cel american. La noi, metoo nu înseamnă mereu abuzul sexual pentru că abuzul s*xual presupune ca obiectul abuzat să aibă un s*x, pe când la noi, femeia e îngrijitoare, exclusiv maternă şi asexuată. Cât timp e acolo, e minunat, pentru că putem profita de tot ce oferă ea: s*x reproductiv sau spre plăcerea bărbatului, îngrijire, gătit, spălat şi multe altele. Problema apare când ea se decide să fie om viu, să ceară, să se îndrăgostească, să vrea carieră, să vrea chestii mai personale şi care contravin comodităţii bărbatului care le e alături. Atunci apare un atac furibund al acestuia care, sub pretextul tradiţiei, încearcă să păstreze intact statutul comod tradiţional al bărbatului cap de familie.
Bulversarea majoră socială a apărut şi continua de când femeile au spus: noi existăm, suntem la fel de vii şi reale ca şi voi şi gândim şi vrem. A fost un moment de cumpănă şi de blocaj.
Metoo la români parcă a prins şi parcă nu a prins, parcă a stârnit glume, parcă a fost şi n-a fost luat în serios. Româncele au alte repere ale agresiunii. Când întrebi vreo româncă dacă a fost vreodată fluierată sau agățată pe stradă, o să-ţi zică: normal, n-oi fi eu Zâna zânelor, dar nici chiar aşa boccie nu sunt să nu mă fluiere şi pe mine cineva, normal că se uitau şi la mine bărbaţii odată. Remarcile şi glumele la adresa sexulităţii nu sunt o problemă prea mare pentru noi, dimpotrivă ne validează pentru că rolul femeii e să arate bine şi rolul bărbatului e să fluiere după ea până şi-o face nevastă şi îi face copii, moment în care ea iese din categoria celor fluierabile şi intră în categoria sfintelor mame, asexuate şi fără altă grijă decât aceea de a fi alături de copii şi de bărbatul ales.
Ritualul însuşi de căsătorie implică adesea călcatului brutal sau discret al cuiva pe picior, adică ori îţi supui nevasta ori te ţine ea pe tine sub papuc. Nu e ca la alţii, unde bărbatul şi nevasta împreună sparg paharul, cumva spus: noi doi împotriva lumii întregi, ci la noi e un care pe care, care e stăpânul şi care e supusul, deşi, în general, e validat social adesea ca bărbatul să dicteze tonul în casă.
Din copilărie, am aflat că bărbatul scapă pălăria jos, o şterge de praf şi-o pune în cap, dar tot bărbat este, pe când femeia… n-am aflat niciodată continuarea, drept pentru care nici acum nu port nimic pe cap. Dacă îmi ia vântul fesul, bănuiesc că se întâmplă ceva groaznic şi nu vreau să aflu ce. Bărbatul are deci libertăţi şi privilegii la care femeia nu poate visa.
Mamele însele, femei adevărate, îşi sfătuiesc băieţii să se ferească de vreuna care are copii din altă căsătorie. Femeile se atacă între ele, păzind bărbaţii de grozăvia care ar putea să se întâmple dacă ar creşte copiii altuia. Penisul creator este o amprentă unică asupra copiilor care nu au voie să fie crescuţi de alt tată. Dacă eşti femeie divorţată cu copii în grijă, e clar că ar trebui să fugi şi să te ascunzi, iar dacă eşti bărbat, ar trebui să pui înainte de s*x întrebarea fundamentală: draga mea, tu ai copii ai altuia?, că dacă e aşa, eu nu mă mai bag. Femeile sunt mai rele şi mai misogine între ele decât ar putea fi un bărbat vreodată cu ele.
Să nu uit, mai ţineţi minte acel celebru Bal al bobocilor? Probă comică, foaaarte amuzantă… ei, băieţii, țineau o banană între picioare, iar ele, fetele, o mâncau până la cotor, ţinându-şi pletele lungi cu mâna, uneori ajutate chiar şi de ei, aşa cum au văzut în filmele p*rno privite pe furiş, noaptea. Mamele erau mândre de fetele lor, învăţate să facă tot ce trebuie pentru a cuceri un bărbat, taţii erau mândri de băieţii lor care erau bărbati adevăraţi, profesorii erau mândri de elevii lor cei creativi. Fetele n-au îndrăznit să refuze, că doar n-or să pară proaste şi neştiutoare. Oare dacă data viitoare fetele vor ţine un măr în acelaşi loc ruşinos şi băieţii vor fi rugaţi să-şi arate măestria în a-l mânca pe tot, va mai fi la fel de amuzant sau atunci datele se vor schimba şi vom ajunge să vorbim despre demnitate, despre respect despre ruşine, despre acord, despre refuz, despre lucruri despre care femeile nu prea pot vorbi fără să fie catalogate proaste, frigide, bisericoase sau oricum în alt fel.
Metoo la români este dimensiune a agresiunii brutale, care ţine femeia într-un rol inferior. Oricât de moderni părem, acolo, la bază, ajungem greu să credem că o femeie este egala bărbatului. Undeva acolo, în noi, acceptăm acest lucru ca pe un dat la care ne raportăm atunci când vorbim despre valori şi normalitate. O femeie care trăieşte pentru ea nu se supune acestui dat şi devine un pericol social, drept pentru care trebuie cumva eliminată sau adusă la locul ei. Şi această aducere la loc înseamnă, de fapt, metoo la români.
Pe Cătălina o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Dacă tu crezi că femeile sunt prea scumpe, enervante sau complicate, EȘTI UN BIET BĂRBAT!
Băieții răi din manuale – It Ends with Us
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
