“Andrew Solomon, o celebritate mondială în domeniul psihologiei și bolilor psihice, ridică la altă dimensiune cazul jurnalistei Iulia Marin, care-a fost terfelită public de medii românești după tragica sa sinucidere. Mulțumim, Andrew, aveam nevoie de vocea ta!” (Mircea Cărtărescu)
„Ca jurnalist care am suferit eu însumi de depresie severă, aș vrea să îi aduc un omagiu Iuliei Marin, care și-a expus cu atâta curaj propria luptă cu suferința, documentând, în același timp, problemele acestei lumi, dezvăluind prin investigațiile sale corupția și greutățile care ne înconjoară.
Or, iată că un grup de jurnaliști de la România TV au pus la îndoială capacitatea ei de a relata obiectiv, spunând că dizabilitățile ei o descalificau pentru a-și face meseria.
Foto credit Annie Leibovitz
În primul rând, comentatori cu astfel de prejudecăți ar trebui să fie conștienți de principiul de bază al realității depresivului – și anume acela că oamenii au, ca mecanism de supraviețuire, tendința de a vedea lumea într-o lumină mai bună decât este în realitate, în vreme ce persoanele cu depresie o văd așa cum este de fapt. Într-un studiu faimos, li s-a cerut subiecților să joace timp de o oră un joc video, apoi au fost întrebați câți monștri au omorât. Persoanele care nu sufereau de depresie au estimat cu până de douăsprezece ori mai mare numărul acestora. Persoanele afectate de depresie au avut o acuratețe cu o marjă de eroare de 10%.
Dacă vrem să rezolvăm problemele acestei lumi, avem nevoie de o astfel de claritate.
Iulia Marin a scris și despre afecțiunea ei bipolară, și despre provocările asociate perioadelor dificile caracteristice acestei boli, ajutând astfel, spun eu, nu puțini dintre români să iasă din închisoarea rușinii și a stigmatizării, să își recunoască dificultățile, să caute ajutor și să găsească înțelegere din partea mai multor oameni care au aflat doar de puțin timp despre afecțiunile psihice. Demersul ei a fost curajos și inspirator. Și, chiar dacă Iulia a pierdut lupta, e un fapt cert că a oferit lumii întregi dovezi care vor salva viețile altora.
A-i discredita munca sau a-i invalida perspectiva asupra propriei afecțiuni și asupra realității lumii ar fi o dovadă că suntem orbi în fața unei adevărate surse de inspirație, că abandonăm o introspecție cu adevărat profundă în numele bigotismului.
A privi doar din perspectiva așa-numitei „sănătăți mintale” într-o lume tot mai haotică, în care oamenii „sănătoși” distrug ecosistemul sau cad pradă autocrației, pare aproape absurd, dar tot e mai puțin absurd decât să presupunem că o persoană care se confruntă cu propriile greutăți nu poate avea o părere validă, valoroasă despre lume.
Despre persoanele cu dizabilități Hitler susținea că nu pot aduce nici o contribuție și că ar trebui eliminate. Trebuie, totuși, să sperăm că înțelegerea noastră asupra umanității a evoluat de atunci. Iulia Marin ar trebui plânsă ca o adevărată eroină.“
Andrew Solomon – “Opusul depresiei nu e fericirea, ci vitalitatea”
Profesor de psihologie clinică, Universitatea Columbia
Lector în psihiatrie, Universitatea Yale
Traducere de Karina Han
Citiţi şi
Andropauza (menopauza masculină)
Reflexul urărilor de bine în epoca înstrăinării
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
