Când Marea Istorie bulversează mica istorie, pare dificil de a realiza un spectacol de tip familial în care emoția să capete pregnanță. Valentin Urziceanu nu ezită să se lanseze într-un proiect ambițios, într-o aventură umană, prin care să mențină vie amintirea lui Django Reinhardt. Bunăoară, ne face cunoștința cu Giani, aka Domnul Pont, un băiețel de etnie romă, care parcurge o călătorie menită să ne reamintească dificultățile pe care le-au avut de-a lungul Istoriei marginalii: țiganii și evreii. Pelicula Merge și așa (2022) glisează între povestea lui Giani și drama echipei de creație în fața constrângerilor. Semnând atât regia, cât și scenariul, Valentin Urziceanu se inspiră din povești adevărate și redă adolescența, pe fundalul grozăviilor războiului, în pelicula cu titlul care sună atât de românește. Bunăoară, realizatorul a reconstituit, timp de 78 de minute, atmosfera din București & Franța aflată sub ocupație nazistă, și-a împletit armonios replici celebre cu muzica, à la Tarantino. Aflăm povestea lui Giani – un băiat de etnie romă, care visează să ajungă un mare chitarist, inspirat de modelul său, Django Reinhardt, celebrul artist care a dezvoltat Jazz Manouche. În Europa sfâșiată de cel de-al Doilea Război Mondial, el călătorește din București către Paris pe jos. Pe drum, are șansa să asculte melodii tradiționale ale diverselor nații europene, pe care le distilează într-un stil propriu.
Această călătorie, bine calată pe modelul divertismentului familial, eludează unele asperități și se înscrie în buna tradiție a cinemaului (francez) popular, cultivând optimismul și lumina. Voiajul băiețelului (animația dublată de Florin Mititelu) reprezintă acea călătorie inițiatică ce transformă niște copii/adolescenți în adulți. Pornind de la citatul „Fie ca muzica să fie cu noi”, pelicula reconstituie momente din istoria țiganilor nomazi, ce parcurgeau distanțe imense în caravane, și aduce un pios omagiu celor care-au pierit sau au suferit în urma celui de-al Doilea Război Mondial.
În culori vii, contrapunctate de adesea de negru sau cromatică rece, regăsim animații despre comunitățile mici (țiganii se ocupau mai ales cu muzica, circul sau meșteșuguri artizanale). Călătoria este marcată de diverse scene și replici inspirate din filme (de la Casablanca la epopeea modernă Star Wars) dar și la jocuri pe calculator (cum este celebra serie Assasin’s Creed).
Filmul pendulează între povestea lui Giani și drama echipei de creație în fața constrângerilor din viața reală (lipsa surselor de finanțare, exigențele publicului obișnuit doar cu producții hollywoodiene). Asemeni unui Deus ex machina, managerul proiectului va transforma finalul într-unul fericit, ca în povești. Cineastul reușește să ofere, în acest rit de trecere, lecția necesară tinerilor ocolind conflictele dure (lipsesc scenele de arestare, deportare sau tortură, specifice acestui gen de peliculă, munca silnică din Siberia înghețată). Regăsim, pe ici-colo, urme ale Rezistenței franceze (Maquis), iar violența morală (aici, chiar și abandonarea) va fi contrabalansată de spontaneitatea replicilor băiețelului sau a membrilor echipei de producție, care contrapunctează și actualizează pelicula scăldată de muzică.
Printre circarii (evrei) moscoviți, ne abandonăm ritmurilor celebre (Ochi chyornye/Dark Eyes), apoi ne lăsăm seduși de replicile teribilei contese Elisabeta Báthory: „Nu-mi pasă de război, așa că…trăiește!”. Prestațiile muzicale dau nota de umanism, definitorie acestei pelicule, pentru a o salva de la anecdotic (limbaj argotic și prea multe bancuri).
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Valentin Urziceanu invită publicul tânăr la o tandră privire asupra adolescenței din neguroșii ani de război, care transformă joaca într-o epuizantă cursă pentru supraviețuire. În orice caz, cineastul îmbină armonios emoția și umorul, evitând violența; amintește adesea vechi metehne balcanice („șpaga”, mica corupție, așteptarea aliaților americani) prezente încă și azi și le adaugă unui veritabil șirag de poante (bancuri) menite să abată atenția de la agresivitate (ofițerii naziști, mașinile negre prezente în locuri periferice, prevestind pieirea). Deși confruntat cu probleme spinoase – „vinovăţia”(apartenența la o anumită rasă) transmisă de la o generaţie la alta şi ieşirea bruscă din pubertate/adolescență – micul Giani se salvează prin muzică și cele două iubiri (Eva și Maria): „Până la urmă, și mâine e o zi!”. Spectacolul din final adaugă încă un îndemn la înțelegere și speranță („Carpe diem!”/ „Prețuiește și trăiește clipa!”)
Povestea de pe ecran – o certă lecție de solidaritate și prietenie – devine o deplină reușită pedagogică. Pledoaria regizoarului-scenarist pentru toleranţă, libertate și iubire s-a îmbinat cu portretizarea unei vârste dificile. Visurile se pot realiza și în urma durerii. „Hasta la vista, baby”! în stilul Terminator indică dorința de reconciliere cu Istoria (deportare, muncă silnică, geruri) și omagiază talentul nativ și mai ales optimismul. Spiritele libere și optimiste rămân mereu în memoria noastră. Merge și așa rămâne o lecție viu animată despre iubire, rezistență și muzică de calitate.
Merge și așa (2022) Film de animație
Regia: Valentin Urziceanu
Scenariul:Valentin Urziceanu
Actori principali: Florin Mititelu, Ioana Calotă
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
