Doamna Elis Petreanu, fost jurnalist la România Liberă pe vremea primei ediții a Festivalului și Concursului Internațional George Enescu (4-22 septembrie 1958) și mama jurnalistului Vlad Petreanu, a scris la pentru blogdereporter o cronică încântătoare, încărcată de amintiri savuorase, un cadou pentru toți iubitorii muzicii care azi urmăresc cu bucurie cea de-a XXI-a ediție.
În tren cu Yehudi Menuhin
-un interviu în exclusivitate-
Oficial, se ştia că Yehudi Menuhin va veni la Bucuresti să cânte în cadrul programului Festivalului Internaţional George Enescu. Neoficial, s-a aflat că nu vine cu avionul ci cu trenul, prin gara Curtici. Şi nu singur, ci împreună cu soţia sa! Distanţa Curtici – Bucureşti oferea un bun prilej de a-l întâlni pe marele violonist, de a sta de vorbă (în tihnă) cu el și de a obține un interviu în exclusivitate! Da! Ați citit bine! În exclusivitate! Și in perioada aceea (a presei comuniste) jurnaliștii alergau (de nebuni) după știri sau interviuri “în exclusivitate”. Drumul de la Curtici până la Bucuresti era lung – o noapte și o jumătate de zi (sau invers), timp suficient pentru a-l “vrăji” pe marele artist să depene amintiri despre el, despre marele său maestru, despre ce avea să facă la București și ce alte proiecte mai avea. Un reporter trebuia să plece imediat.
Și a plecat val vârtej Eva Molho, unul dintre reporterii României Libere acreditați la festival!
Eva Molho era poate, cel mai nimerit reporter din echipa României Libere. Fără să fie frumoasă, avea un farmec deosebit. Nu prea înaltă, foarte suplă, îmbrăcată totdeauna sport, cu bluze ce aveau mai curând un “croi” bărbătesc, tunsă scurt “băiețește”, cu buze cărnoase peste o dantură cu dinți puternici, de lupoaică tânără și un mod de a te aborda foarte direct, cu o sinceritate uneori incomodă, ca reporter, Eva “cădea” bine pe orice subiect, nu scria cu 30 de cuvinte (cum se scrie azi), stil care duce în derizoriu pe oricine, scria rar și pe subiecte interesante, uneori surprinzătoare! Era un reporter de elită! Cu siguranță avea să obțină ceea ce trebuia: un dialog relaxat cu marele artist, un interviu în exclusivitate! Crescută într-o familie de intelectuali (evrei), Eva știa limbi străine, ceea ce-i facilita dialogul direct și nuanțat cu marele artist, fără “ajutorul” mâinilor și acel stânjenitor “yes, yes” sau “ok, ok” rostit la fiecare trei secunde!
Când a plecat? Cum a ajuns? Nu mai are importanță. Eva era pe peron când trenul în care se afla Yehudi Menuhin cu soția sa a intrat în Gara Curtici. La o fereastră – scrie ea – “apare chipul juvenil” al lui Yehudi Menuhin “cel mai strălucit elev al marelui compozitor român”. “Coboară împreună cu soția sa, fericit că este din nou în România de care-l leagă atâtea amintiri”. Ochiul ager al reporterului (dublat de cel al unei femei tinere, conștiente de farmecul ei) descoperă “simplitatea și modestia, caracteristică oricărui mare artist”. Și aceste trăsături, constata ea, “îl insoțesc la fiecare gest, în fiecare cuvânt” .
Dialogul care are loc în tren este cu adevărat relaxat. Un Menuhin calm, nostalgic, îl întreabă pe reporterul din România ce mai este cu vila “Luminiș” din Sinaia, locul unde la vârsta de șapte ani, l-a cunoscut pe George Enescu, a luat de la el primele lecții de vioară și a început drumul (fără sfarșit) al cunoașterii marilor secrete ale muzicii, locul unde a început drumul unei mari iubiri – iubirea dintre maestru și discipol – o iubire care avea să dureze în timp, ca o coloană infinită! În 1958, Yehudi Menuhin știa desigur, ce se întâmplase cu vila “Luminiș”, cum fusese ea confiscată de comuniști la fel ca și alte bunuri ale maestrului și ale soției sale, Maruca Rosetti Tescani. Doar el, discipolul, pregătise în mare secret și cu o minuțiozitate de artizan plecarea “în turneu”, de fapt din țară, a lui George Enescu. Doar el, discipolul, văzuse atunci, în 1946, un Enescu scârbit, dezamăgit și trist pentru ceea ce-i făcuse regimul comunist, speriat pentru umilințele care aveau să urmeze. Era “în sapă de lemn” și pândit de sărăcie! Dar pentru ca maestrul să nu cunoască astfel de umilințe, pentru ca să fie salvat de riscul iminent al închisorilor comuniste, el, discipolul, făcuse totul.”
Vă las să continuați lectura pe site-ul unde am găsit această minunată mărturie, mai ales că urmează răspunsul lui Menuhin la întrebarea reporterului “Dar ce fel de om era George Enescu?”. Mulțumim Anca Grădinaru.
Citiţi şi
