Decizia sistemului juridic de a echivala statutul medicului care lucrează la stat cu cel al funcționarului public și al ”plicului” pe care acesta îl primește uneori ca fiind o mită, la fel ca cea pe care ai da-o (eventual) vameșului sau polițistului ca să închidă ochii, profesorului ca să îți treacă loaza, funcționarului ca să dea aprobarea sau judecătorului ca să înțeleagă speța mai bine, a cauzat o anumită confuzie în mintea publicului.
Elementele de bază ale acestei confuzii sunt, în opinia mea, trei:
Pe de o parte, deși marea majoritate a medicilor nu condiționează în nici un fel actul medical, mulți dintre ei făcând tot ce se poate (și uneori și ceva în plus), indiferent de primirea sau nu a unui stimulent, publicul a asimilat mai nou ideea falsă că ”Dacă nu îi dai, nici nu se uită la tine”.
În fapt, adesea, în existența noastră profesională, am intervenit, dacă a fost nevoie, pe lângă colegi pentru vreun caz amărât, și marea majoritate a noastră am tratat profesional pacienții în funcție de severitate și riscuri, mai degrabă decât în funcție de grosimea plicului.
Nu mai vorbesc de colegi mai slabi de înger care au mai luat câte un sandwich vreunui pacient amărât sau i-au plătit taxiul la externare.
Personal am refuzat adesea plicuri și sacoșe de la persoane care, evident, nu aveau de unde da, deși acest fapt este cu două tăișuri, putând fi cu ușurință interpretat ca ingratitudine, atitudine de prinț sau de nesătul, nemulțumire exprimată brutal, sau dezarmare în fața prognosticului nefast.
În al doilea rând, de banii pe care eventual îi primește medicul, el nu face ceva necinstit sau neonorabil; nu neg că mai sunt pensionări sau adeverințe la mișto dar, pentru vasta majoritate a actelor medicale gratificate de plic, medicul acționează într-un mod pozitiv și benefic, și nu prejudiciază prin acțiunile sale pe nimeni, nici măcar statul.
Dacă stau să mă gândesc singurul prejudiciu pe care îl mai aduc statului este faptul că uneori accept să consult persoane neasigurate.
Eu personal mereu îi internez pe cei care sunt de internat, îi externez pe cei care sunt de externat, cer analizele care mi se par necesare și suficiente, și prescriu tratamentul adevărat, indiferent că pacientul este sultanul Bruneiului sau ultimul șomer din Teleorman, și fac asta pentru că am o datorie față de imaginea din oglindă și nu una față de plicul din buzunar.
Dacă recunoștința pacientului ia și forma biletelor cu iscălitura lui Isărescu, a pungii de cafea, a covrigilor de Buzău sau a sticlei de whiskey contrafăcut, foarte bine, este loc, har domnului, în portofel, dacă nu, ce pot face? Să îi sfâșii rețeta, să pun brancardierii să îl bată sau să îl acționez în judecată pentru daune emoționale?
În al treilea rând, s-a transmis ideea că aceste plicuri sunt de obicei groase și primirea lor, rodul unei adevărate industrii; niște deștepți pe internet au făcut o medie a consistenței plicului și o demascare a sistemului mafiot de estorcare. Niște sume pe care, dacă le-aș fi primit constant, aș fi scris aceste rânduri din Caraibe, stațiunea aceea mai ieftină decât Mamaia unde Ponta, bugetarul nostru șef, din inteligență și economie, și-a făcut vacanța.
În fapt, vasta majoritate a plicurilor conțin sume foarte mici, de la oameni foarte amărâți, mulțumiți în felul lor de a fi arătat medicului care le-a ascultat problemele și a întreprins măsuri benefice că, dincolo de diferența de statut, de sănătate, de școală și de postură au, în fapt, demnitatea și bunăvoința de a-și exprima, pe măsura posibilităților, recunoștința și gândul bun.
Sacoșele conțin de obicei câte o sticlă de țuică, un kil de brânză sau o generație de puișori încă neeclozați (deși pe aproape), pe care câte unul a decis în seara dinainte de a pleca la București, după o consfătuire cu familia, că reprezintă singura modalitate prin care ar putea și el să conteze în fața medicului. Cum aș putea să le spun că băutura ajunge la portari, ouăle la bucătăria institutului și că mie, personal, îmi place doar brânza din pizza, fără să stric feng shui-ul și concepțiile unei întregi colectivități de agricultori neaoși, români, care încearcă să mă omagieze?
Percepția publicului că ”fără bani nu se uită la tine” vine, de fapt, de la alte elemente și carențe, de data aceasta ale pacientului român:
– dorința de prioritizare, de a fi luat primul, tratat ca urgență și discriminat pozitiv în defavoarea oricărui altuia, cu probleme mai mari sau mai mici; refuzul medicului de a se conforma este suspect de șpăgism.
– dorința de a nu fi contrazis în credințele și autodiagnosticele deja puse; de a obține de la medic simultan și confirmarea acestora, dar și acea explicație logică ce pare a lipsi în evoluția sănătății lor. Cine a încercat să trimită câte un ”deficit de calciu” la psihiatru, vreo ”glandă bolnavă” la dietă și exercițiu fizic sau a încercat să nu scoată inutil uterul sau colecistul, știu despre ce este vorba.
– dorința de a fi răsfățat, scutit de răspundere și, pe cât posibil, tratat ca un copil mare, cu asumarea minimă a responsabilităților proprii și eforturilor de orice fel (dietă, schimbare stil viață, complianță la tratament) față de starea de sănătate, bazată pe omnipotența presupusă a unui medic bine plătit.
Să ne înțelegem – nu pretind că toți medicii sunt riguroși, că toți explică cum trebuie și că nu există variații de la om la om, dar și ale aceluiași om, în ce privește starea de empatie necesară interacției cu pacientul. Nici nu pretind că toți pacienții sunt iraționali, copii mari, răsfățați și dominați de prejudecăți și gândire mitologică.
Pretind doar că, cel puțin în experiența mea, cel mai des așa este.
Și mai susțin că, dincolo de o bună practică medicală, dacă nu oferă și elementele de mai sus un medic, indiferent de nivelul lui de acuratețe și de dedicare, nu va primi prea multe plicuri.
Toată această confuzie de care vorbesc aici este expresia populismului de proastă factură ce a fost inoculat publicului de 50 de ani de comunism și 25 de ani de democrație originală, ani în care, pe de o parte, conștiința acestuia a fost bombardată de mesaje egalitariste și vindicative, de ură față de oamenii mai răsăriți și de dispreț sau indiferență pentru profesioniști în general iar, pe de altă parte, a fost învățat că sănătatea, în general, este ceva ce se obține cu ușurință, ar trebui să fie gratis și este un drept al oricărui bețiv cu țigara în gură.
Multe persoane din țărișoara asta sunt capabile să urască mult mai mult decât să aprecieze și, prin statutul lor mai liberal, nivelul intelectual și apartenența la o castă închisă, cu reguli speciale și judecăți bazate pe fapte, nu pe păreri și impresii, medicii sunt o bună țintă pentru orice ghiolban fără educație și fără școală de a-și manifesta aceste umori.
Suntem se pare, în România mileniului 3, un neam de oameni pe care mulți și-i doresc dezbrăcați, umiliți și aneantizați, fie și numai pentru că acesta este exemplul pe care, de câțiva ani cu precădere, politicul, justiția și mass media îl repetă în mod cotidian și îl potențează cu fiecare an ce trece.
Citiţi şi
Consumul zilnic de cafea ar putea prelungi viața cu până la doi ani
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Singura frumusețe care nu dispare niciodată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
