Nu știu dacă alții au sesizat acest fapt, dar relațiile dintre oameni devin mult mai dificile atunci când între ei apare noțiunea de bani, de datorie sau de plată.
Întâlnim acest fapt aproape cotidian, de la chelnerul care trântește ostentativ restul, la nevasta care îți arată cu reproș, în momentele intime, geanta mult prea demodată pe care, cu chitroșenie, i-ai cumpărat-o luna trecută și pe care mai ai și pretenția să o poarte, în loc de haine.
Un fenomen asemănător se petrece și atunci când în relația dintre medic și pacient apare noțiunea de plată.
Din perspectiva medicului nu există, desigur, sume prea mari care să îi răsplătească capacitatea de efort intelectual, de analiză și răspunderea angajată (sau, alternativ, numai efortul de a ține ochii deschiși).
Nu cred că negocierile dintre vreun profesor renumit și o clinică privată, pe care respectivul urmează a o onora cu prezența, decurg pe baza vreunui dialog Ionescian de tipul ”500 lei pe consultație e bine?” – ”Doamne ferește, e prea mult, cum o să cer atâta?”
Din perspectiva pacientului, desigur, orice bancnotă mototolită decolează din portofelul propriu cu escală în aerodromul aparent burdușit al medicului este nu numai excesivă, dar și o poliță de asigurare că momentul consultului sau al intervenției va fi unul magic, de natură a-și face intrarea în analele medicinii de vârf, și nu unul jenant, de tip îndemnuri la dietă, efort fizic sau moderarea tutunului.
În opinia mea ambele perspective sunt greșite, pervertite de atâția ani de practică deficitară și gem după o schimbare în bine.
O să pară, mai ales profanilor, o noutate incredibilă, dar medicii nu dețin în marea lor majoritate câmpuri petrolifere și nici nu prea câștigă la loterie. (Aceia care o fac, de altfel, de obicei folosesc parafa pe post de muscă, prin Bermude, la dat cu undița după baracudă și mai poartă halat doar în momentele artistice petrecute cu dansatoarele exotice).
Ca urmare, medicii încearcă, din păcate fără mare succes pe la noi, să utilizeze cunoștințele, experiența, dedicarea și efortul cu scopul de a-și face traiul lor și al apropiaților lor cât mai bun, mai ales că viața a arătat faptul că, în relație cu doctorul, atât aprozaristul cât și instalatorii, vânzătorii de mașini sau bodyguarzii de la supermarketuri folosesc o anumită atitudine mercantilă.
Nimic special de altfel, dacă comparăm tagma medicală cu alte categorii de profesioniști, de la notarii capabili a lua 100 lei pentru editarea pe computer și semnarea de către maestru a vreunei declarații legalizate privind renunțarea la sexul anal sau la profesorii acceptând să își frământe creierele și stomacele, săptămână de săptămână, cu loazele la meditații.
Pe de altă parte, atunci când pacientul îl plătește pe medic, el are doar sentimentul că plătește cea mai bună îngrijire pe care organul său o poate avea, fără a conștientiza că, în fapt, ceea ce îi cere medicului, implicit prin plată, cuprinde și validarea propriilor credințe și reprezentări față de boală, asigurări copilărești, explicații convenabile, prioritizare și răsfăț.
Modelul meu de doctor este sarcastic, are limba ascuțită și este uneori greu de suportat. Nu prea îi pasă de banii primiți pentru că este demult ca o curtezană de lux care își face meseria din pasiune, nu din interes. Nu o să boteze isteria ta ca fiind cădere de calciu, nici acumularea de paniculi adipoși cu aspect și cauzalitate legate de parizer ca fiind dereglare hormonală. Nu o să îți facă pe plac nici ție nici lecturilor din Formula As și nu o să îți prescrie covorul de analize, care în mentalitatea ta ți-ar fi necesar, numai și numai ca tu să pleci muls bine, dar satisfăcut.
Pur și simplu o să își facă meseria, așa cum a învățat-o, cu sau fără lacune, așa cum a înțeles-o, din raționamentele anterioare și din cărți, și o să aplice criterii, nu mângâieri pe frunte.
Încă îmi caut doctor, că veni vorba.
Ideal ar fi ca, din relația medic – pacient, criteriul financiar să fi dispărut demult.
Ca, indiferent de capacitatea de a plăti, de importanța absolută sau relativă a pacientului și de locul unde are loc actul medical, tratamentul oricui să fie identic.
Ceea ce ar presupune ca medicul să fie remunerat satisfăcător după muncă, nu după norocul de a avea un anume tip de clientelă, și ca pacientul să plătească asigurări, nu onorarii sau ciubucuri mari.
Ar presupune un sistem de sănătate suficient de robust și de bine configurat cât să existe certitudinea în sânul publicului, dar și în masa de doctori, că respectarea de standarde și atingerea unui nivel calitativ modern ale gestului medical sunt suficient de garantate cât să nu conteze foarte mult, minus extirparea vreunei albine pătrunse prin hipotalamus, cine și cum te consultă.
Ar presupune ca profanul să nu conteste aprecierea și judecata medicală pe baza lecturilor pe internet, a sfatului popei sau a experienței vărului Pandelică, răposatul, dar și ca medicul să își ia timp și energie ca să explice fiecăruia bolnav ce, cum și de ce.
Ceea ce ar merge mai bine într-o relație non-financiară în care știi că trebuie să îi dai mocofanului, ca să nu te reclame, o rețetă, preferabil scumpă, chiar dacă tot ce îi trebuie este să mai lase băutura sau să îi dai grăsanei câte analize cere, deși tot ce i-ar trebui ar fi o căruță de lemne de tăiat și sigiliu pe frigider.
Privatizarea actului medical nu ar schimba prea mult această stare de lucruri, fie și pentru că nu există la noi prea mulți doctori cu personalitate dublă, una plăcută, competentă și disponibilă în privat, și alta tolomacă și ermetică la stat.
Până la urmă, medicii cu adevărat buni își vor face meseria la fel, indiferent de context și de plată pentru că, până la urmă, temerea cea mai mare a unui doctor și responsabilizarea lui nu sunt legate de atingerea vreunei sume, cât de evitarea greșelilor și a neliniștilor intime legate de acestea, și imposibilitatea ocazională de a ajuta.
Citiţi şi
Reflexul urărilor de bine în epoca înstrăinării
Mein Trump. De unde vine fascismul portocaliu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
