Așa mi-au spus. Că n-o să-mi placă. Da, chiar așa mi-au spus. Că e prea violentă, că prea mușcă din asfalt, că prea îmbrățișează strada. Dar nu mi-au spus, nici prin cap nu le-a dat să-mi spună că dă dependență.
30 de ani a împlinit Mazda MX-5 anul acesta. 30 de ani în care gheișa a dansat pe serpentine, cu silueta ei zveltă și atitudinea ei de “Lasă-mă să trec!”. Nu e degeaba cel mai bine vândut roadster din lume. Sora mai accesibilă a lui BMW Z4, Miata cu tracțiune spate este de departe cea mai distractivă mașină pe care o poți cumpăra cu un preț sub 25.000 de euro. Mazda MX-5 pornește în România de la 21.060 de euro.
Mazda MX-5 NA a venit pe lume în 1989. Trebuia să fie un roadster distractiv, ușor și accesibil. Prima generație a rămas 10 ani pe piață. Amatorii de senzații tari nu se mai săturau. A venit, în 1998, NB. A urmat NC în 2005 și, încă zece ani mai târziu, a patra generație.
ND-ul meu, desenat cu creioanele curbe, proiectat și construit la Hiroshima, este o bombă. O explozie de senzații tari transferate pe asfalt. Le simți în palmele care țin volanul subțire și în tot corpul, din scaunul cu tetieră integrată, care te ține atât de aproape de sol. Pentru că în MX-5 nu urci la volan, ci cobori. De acolo, o Mazda3 ți se va părea un SUV și nu vei rata crăpăturile din asfalt. Rigidă și brută, Miata nu te va menaja deloc la denivelări, chiar dacă niponii au recalibrat suspensia.
Mazda cu două locuri cântărește puțin peste o tonă. Suficient cât să-ți dea liber la distracție, dar să se și așeze pe drum într-o manieră în care doar supercar-urile o pot face.
Și da, roadster-ul de la Mazda are ceva dintr-un supercar. Poate imaginea fioroasă garantată de grila mare și de farurile tot mai înguste, de la generație la generație, amplificată de candoarea personajelor manga cu liniile ei fluide. Japonezii s-au ambiționat să nu deformeze posteriorul sexy de roadster și au ales să ascundă butonul de deschidere a portbagajului. Dau mașina cadou cui îl găsește!
Acum trei ani când am condus-o prima oară, m-a speriat și m-a fermecat totodată. M-am așezat la volanul ei cu gândul că eu, fan SUV-uri, nu pot să conduc așa ceva. Și am avut inima frântă când am dat-o înapoi. M-am urcat înapoi în mașina mea de atunci și aveam impresia că o să cad din ea. Mi-era deja dor de tunetul motorului aspirat Skyactiv de 2.0 litri, care avea atunci 180 de cai putere (184 acum, după facelift). Duceam dorul dansului pe serpentine, în care o forțam, o trăgeam, o aruncam în următorul viraj, și ea, în loc să mă certe, se bucura de bucuria mea, lăsându-mă să mă distrez, dându-mi libertate. Era Kodo, sufletul mișcării transpus în mai puțin de 4 metri de mașină, exact așa cum au gândit-o japonezii de la bun început.
Citiţi şi Noua Mazda MX-5 – 30th Anniversary Edition – Când vezi viaţa în portocaliu
Mi-au spus să merg cu acoperișul coborât. Prima dată a fost octombrie. Apoi a fost ianuarie. Eram o ciudățenie, eram un pom de Crăciun împodobit în iulie. Și nu, nu-mi era frig, eram într-o fortăreață construită de parbriz, geamuri ridicate și sistem de climatizare pornit pe 25 de grade. Dar acum, în sfârșit, o conduc vara. În sfârșit, o conduc la mare. În sfârșit, soarele îi alintă silueta îmbrăcată în Red Soul Crystal, poate cea mai frumoasă culoare din industria auto.
Am plecat, vă las. Mă așteaptă în parcare ND-ul meu roșu-vișiniu. Nu vreau să întârzii. Mă duc să-i urez “La mulți ani!”, în anul în care împlinește 30 de ani și să stabilim următoarea întâlnire. Dacă peste încă 30 de ani, veți vedea o femeie cu păr alb, distrându-se pe serpentine într-un roadster roșu, probabil atunci un… NG, să știți că sunt eu, pensionară.
Pe Elena o găsiți la MissAuto
Și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
BMW Z3 sau Mercedes W140 în 2024? Ghid pentru cumpărători
Noua Mazda MX-5 30th Anniversary Edition – Când vezi viața în portocaliu
Noul BMW Z4 – Roadster-ul care aduce vara înapoi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.