Surprinzător rezultat, nu-i așa? În general însă așa se întâmplă, fie că vreți, fie că nu să recunoașteți. Evident că formula mea nu poate fi perfectă, mai ales că la matematică mi-ar putea spune un profesor că din mine ar putea face sarmale la cât de varză sunt. Încerc să vă explic rezultatul prin trăirile mele și alea celor care mi-au povestit cum de n-a fost când era atât de bine. La început, firește. Și au fost atât de mulți (mai ales multe) care mi-au detaliat rezultatul afișat de mine încât aș putea să-l bat pe Balzac la număr de volume publicate, dacă aș scrie toate istoriile sentimentale ratate.
Problema de dragoste începe cu acel fior care-ți arată ca-n vis un rezultatul uluitor și se termină cu acel da spus în fața judecătorului la divorț, dacă nefericiții ajung până acolo. Ce se întâmplă însă de la 1+1=2, 3 sau cât ne dorim? Ei bine, e vorba de atenție, un cuvânt îndrăgit de femei. Cea pe care partenerul o oferă atunci când obiectivul numărul unu este obținerea unei inimi, cu sentimente, vise și sexul aferent. Acea muncă fără odihnă până când celălalt zice da, hai să trăim fericiți împreună până la adânci bâtrânețe. Și atunci intervine declicul. Acel pix uzat de la starea civilă ce pune punct obiectivului spre care ne îndreptam atenția în proporție maximă, deseori de 100%. În timp, ne dăm seama c-am obținut o mașină minunată cu care ne-am obișnuit și căreia nu-i mai acordăm interes pentru că este a noastră.
Unde se duce însă atenția deosebită pentru celălalt? Păi, aveam așa: deodată ne preocupă viitorul, deci gospodăria. Și niște procente importante aleargă acolo, cu genunchii la piept. Vreo 20%, ceea ce reprezintă cumpărături, program administrativ de curățenie, programări de concedii, de vizite în familie, noi planuri de parveni, în ghilimele etc șamd. Conștientizăm însă că nu-i suficient să vrem, ci trebuie să ne chinuim pentrun un rezultat satisfăcător. Așă că mai aruncăm 20-30% spre carieră, cea care ne permite să evoluăm financiar. Procentele pot fi mai mari sau mai mici. Cei care au fost mămoși și n-au conștientizat că-s oameni mari, nu copii, devin nostalgici. Și 10% își iau vând ca-n reclama zboară, puiule, zboară! Undeva pe asfaltul familiei de odinioară.
Așa că, hai să povestim despre mama, tata, bunica, tataia, mătușică, nepoțelul și mă doare capul de cum deodată cei doi nu mai vorbesc despre ei, ci despre alții. Aveam așadar doar până aici o reducere de 50-60% a atenției acordate doar ei/lui. Cuplul se trezește brusc că viața lor a devenit viața altora și că discuțiile se învârt năuce pe lângă rubedenii, colegi de muncă, șefi idioți, neputințe sau reușite financiare etc. Cei doi se așează la masa tratativelor, dar nu se mai alintă, nu mai fac dragoste, că-i oricum inclusă în contract și este rezolvată prin program – eventual lunar sau trimestrial, ci încep să se certe. Și rezultatul e pe măsură.
Procentele se retrag cu nervi în jur de 10%. Hopa! Atenția e la nivel de alarmă. Ce zic cei doi? Să facem un copil că așa ne vom reveni. Va fi fericirea supremă, ceea ce e normal. Doar că această fericire va fi trăită sperat. Soțul va alerga bucuros spre cumpărături, achitat de facturi și alte treburi dictate de mama copilului lui, fericit că are totuși o atenție specială din partea ei, undeva la 1%. Gen: marș-trap că de aia ți-am făcut un copil! De parcă ar fi un cadou pe invers. Cel pe care-l plătești în rate tot mai mari până crapi, lucru care ni se întâmplă tuturor mai devreme sau mai târziu, chiar dacă visăm că ne vom odihni forever în rai.
Ah, să nu uităm femeia transformată din divă în cașalot, balenă sau alt mamifer marin, dacă nu o dă spre elefanți, rinoceri și broaște țestoase uriașe de pe insula aia cu nume fain. Sigur, e normal. Și a devenit aproape firesc să se plângă că sarcina a adus-o la acea formă de neinvidiat, de care nu poate scăpa pentru că trebuie să aibă grijă de copil, pentru că e singura (acuză frecventă) care-și pune viața în slujba micuțului miracol care zbiară din orice, pentru că… motive sunt suficiente. Inclusiv o glandă puturoasă care nu vrea să se așeze pe covor unde prin ceva exerciții poate scăpa de surplus.
Sigur, există și altfel de femei, își revin pentru că sunt educate să arate cumva sau genetica le ajută. Libidoul însă e o problemă. Bărbatul detestă acel procent minim de atenție și nu-i mai arde, ci își arde energia și dorința cu cele care nu-l fac să urce pe pereți din două vorbe alea consoartei, iar femeia se simte ignorată, folosită și nedorită, așa că mai cedează la un ești frumoasă spre perfectă. Și ajungem la rezultatul din titlu care se concretizează la tribunal. Apoi, el și ea visează din nou la 1+1=2, 3 sau cât cred ei că le-ar fi suficient să fie fericiți. Și eu sper ca data viitoare niciunul să nu uite că reducerea atenției pentru persoana iubită va avea mereu același rezultat. Zero.
Citiţi şi
Despre idealism și bunele, dar nepracticele lui intenții
8 moduri prin care să-ți faci viața mai frumoasă. Cu exemple
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
