Aflat în competiție la cea de-a 68-a ediție a Festivalului de film de la Berlin, producția cinematografică Eva, semnată de Benoît Jacquot, i-a adus mai multe reproșuri decât elogii realizatorului său, care declara după prima proiecție: «ben j’ai fait ce film, c’est tout.». Thrillerul psihologic pe care l-a livrat spectatorilor se situează la o apreciabilă distanță de ceea ce ar fi trbuit să însemne mister și punere în abis, în această succesiune de confruntări, un câștig rămâne, totuși: sinceritatea lui Benoît Jacquot.
O parte din joaca de-a șorecele și pisica de pe ecran devine o bună ocazie pentru Benoît Jacquot de-a explora cu delicatețe un personaj feminin, amntindu-ne de Journal d’une femme de chambre. Benoît Jacquot realizează un film cu mai multe paliere de lectură/interpretare, în care manipularea, minciuna și seducția se regăsesc în miezul unei povești cu intrigă simplistă, dar cu ramificații complexe. Uneori, a deruta pare mai nimerit decât a clarifica. Eva, în versiunea lui Jacquot, devine totodată povestea unui impostor care credea că își găsește inspirația într-o femeie pe care o percepea doar la suprafață; ceea ce el proiecta în ea era, de fapt, măsura mediocrității sale („talentului său”).
Așadar, un scriitor (Gaspard Ulliel) care și-a consolidat notorietatea prin minciună, lipsit de inspirație, se amorezează de o femeie de moravuri ușoare (Isabelle Huppert, magnifică în postura de burgheză provincială obligată să se prostitueze, soțul ei fiind închis) intrigantă. Vechea poveste a unui fost gigolo, Bertrand Valade, care fură manuscrisul (textul unei piese de teatru) unui tip pe care l-a lăsat să moară chiar în fața lui și-apoi devine scriitor (dramaturg) readuce în atenția publicului problematica imposturii și-a pasiunii obsesive. Falsul dramaturg se bucură de succes în societate, mai ales că e tânăr și arată bine, încât și e pe cale să se însoare cu o femeie din high life. Regizorul său îl solicită să scrie, de aceea are nevoie de inspirație și o caută undeva la munte, unde o întâlnește pe Eva. Bunăoară, în viața „promițătorului scriitor” se ivește această tulburătoare apariție (din zona curtezanelor de lux/„high-class call girl”), care devine obsesia ce-i va ruina viața. Fascinat de această femeie, dorește să pună în scenă relația lor.
Eva de Benoît Jacquot nu este aceeași cu cea realizată de Joseph Losey, cu Jeanne Moreau și Stanley Baker, deși intriga urmărește aceeași pistă, dar din alte poziții. În ambele ecranizări, frumoasa Evă este o născocire a imaginației romancierului britanic James Hadley Chase, care-a publicat, în 1946, acest roman. Fascinat de scrierile vechi, Benoît Jacquot alege să transforme în spectacol dramele naturaliste, introspecțiile femeilor temperamentale, livrând adaptări ale clasicului „în costume” pentru un gen hitchcockian chiar și cu riscul de a deconcerta o parte a publicului. Pelicula constituie și un moment de suspans, dar și un prilej de etalare a talentului interpretativ pentru actrița Isabelle Huppert. Prezența pe generic a muzei sale, Isabelle Huppert, conferă forță acestei noi ecranizări. La al 25-lea lungmetraj, uimitoarea interpretă scoate la iveală ambiguitatea unei „femme fatale”, veritabil diamant brut, care îi pune în pericol pe bărbații care se apropie prea mult de ea. În egală măsură, ar putea fi și portretul unei burghezii decăzute, dar și imaginea pasiunii, a jugului amoros. Cineastul se distanțează de universul provincial chabrolian și încearcă să surprindă spectatorul. Thrillerul pune accentele acolo unde obscurul obiect al dorinței invocă suspansul, plimbându-ne de la Paris la Annecy, dintr-o lume hiperactivă într-una provincială, aparent plictisitoare. Spre deosebire de carte, în adaptarea pentru ecran, apar câteva modificări: atât Eva, cât și Bertrand au viață dublă, fiecare deține câte un secret degradant; ambele personaje sunt (în felul lor) solitare, cu reacții tranșante la prima abordare, bătăioase, refuzând rolul de victime, încercând să pară echilibrați în fața celorlalți.
Personajul masculin central, interpretat de Gaspard Ulliel, impecabil prin prezență, glisând periculos între diferite lumi, nu e dintre cei mai charismatici eroi principali. Cu toate că încearcă toate identificările, empatia pare imposibilă. Raporturile sale cu ceilalți, femei sau bărbați, destabilizează. Trebuie urmărită cu atenție privirea acestuia (fantasmele și gustul pentru autodistrugere). În mediile în care banii fac legea, trecutul său se constituie din mici lovituri oportuniste, iar prezentul îl transformă într-un uzurpator de carieră, fiind doar o „glorie fără talent” ; conferă putere celui care nu știe să se oprească la timp. Contrapartida feminină a lui Ulliel e jucată de Huppert, tenebroasă, lipsită de orice morală, întrupând o vârstă fascinantă în ochii unui tânăr care dorea să se reflecte în imaginea sa, mama bună de ucis, femeia de iubit, dar mai mult dorită decât urâtă. Întotdeauna aflată în universul ei în cinemaul psihologic la limită, Isabelle Huppert dă o tentă erotică, dar și cu nuanțe de autoderiziune, personajului său. Isabelle Huppert excelează în partiturile în care o femeie nu poate să-și exprime sinele decât atunci când e surprinsă într-o relație toxică. E aproape imposibil să nu ne amintim de rolul său, din Elle, care i-a adus anul trecut un Glob de Aur. Actrița își impune o detașare aproape comică, dar păstrează voalul necesar de mister pentru a menține suspansul.
În acest complex joc al manipulării, spectatorul se lasă legănat de pendulările personajelor de pe ecran; ironia din scenariu reprezintă un al doilea nivel al lecturii. Jacquot își observă personajele de la distanță, lipsit de cruzime sau de empatie, acolo unde Chabrol ar fi încercat să le ofere înțelegere pusă pe seama falsității lor funciare. Deși finalul abrupt derutează, Benoît Jacquot păstrează o notă de umor și ține să mai atenueze limitele rigide ale unui gen.
Regia: Benoît Jacquot
Scenariul: Gilles Taurand, Benoît Jacquot (după romanul Eve de James Hadley Chase)
Imaginea: Julien Hirsch
Decorurile: Katia Wyszkop
Costumele: Marielle Robaut
Sunetul: Christian Monheim, Paul Heymans, Olivier Goinard
Montajul: Julia Gregory
Muzica: Bruno Coulais
Distribuția:
Isabelle Huppert – Eva
Gaspard Ulliel – Bertrand Valade
Julia Roy – Caroline
Marc Barbé – Georges Marlin
Richard Berry – Régis Grant
Durata: 1h40 min
Premii, nominalizări:
Festivalul internațional de film, Berlin, 2018 :
| Categoria | Rezultatul |
| Ursul de Aur – Benoît Jacquot | Nominalizat |
Citiţi şi
Anatomie d’une chute / Anatomy of a Fall
Simone de Beauvoir – o analiză a fenomenului Bardot
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
