Joi, 11 noiembrie, Sala Palatului. Cumpărasem bilet pentru concertul de muzică portugheză, fado, cu Mariza.
O ascult de aproape 3 ani şi mă gândeam cu tristeţe că nu ştiu atât de multă lume care să asculte acest tip de muzică. Oare cât de goală va fi Sala Palatului?
Concertul a fost organizat de Teatrul Naţional de Operetă în cadrul festivalului internaţional “Viaţa e Frumoasă”. A treia ediţie a festivalului, care a adus anul acesta şi trupe ca Tiger Lilies, Raz Ohara, Hitman’s Heel, Old Fish Jazz Band, Best of Erkel.
Însă pe Mariza am dorit-o neapărat. Iar preţul mi s-a părut chiar pomană spirituală: 40 de lei? Pentru aşa o cântăreaţă?
Dar să vă povestesc despre Mariza. Născută acum 36 de ani în Mozambic, pe vremea aceea provincie portugheză, numele său complet este Marisa dos Reis Nunes. În timpul concertului a mărturisit că a început să cânte la 5 ani, în micuţa tavernă deţinută de părinţii ei într-un cartier al Lisabonei.
A cântat la concertul tribut pentru Amalia Rodriguez (pe care a numit-o “Regina fado-ului”), şi, datorită succesului interpretărilor sale, a înregistrat primul său album dedicat muzicii fado, în 2001- Fado en mim.
În nouă ani, după lansarea a patru albume înregistrate în studio şi a două albume live, Mariza a vândut peste un milion de discuri în întreaga lume.
Şi poate acest fapt explică de ce Sala Palatului era plină până la refuz! Am fost mândră de fiecare om venit la concert. Mândră de felul în care am bătut cu toţii ritmul sub îndrumarea Marizei, 
până ce nu mai simţeam nimic în palme decât o căldură plăcută. Mândră de toţi cei care s-au ridicat în aceeaşi secundă la sfârşitul concertului şi au convins-o să mai cânte încă trei melodii.
Puţini artişti reuşesc în două ore să te treacă prin tristeţe, nostalgie, melancolie cu zâmbet în colţul gurii, poftă de dans, poftă de viaţă, poftă.
Cu o voce care ţi se strecoară până în amintirile cele mai triste şi le arde-n cenuşă hrănitoare, Mariza ne-a cântat o melodie fără microfon. Doar ea şi cu doi dintre chitarişti, şi o sală de oameni care încercau să nu respire, ca să prindă fiecare tresărire a vocii ei.
Fado. Înseamnă destin. Destinul ei.
Ne-a mai vorbit despre Saudade. “It is a word that is very hard to translate. It exists only in Portuguese, but the closest translation in English is longing“. Şi prin sală un murmur s-a răspândit: “avem şi noi, şi noi, şi noi, al nostru e dor, dor, DOR.”
Poate de asta a fost Sala plină. Fiindcă, după cum observase şi ea, ne seamănă limbile. Şi doina noastră are ceva din tristeţea şi flacăra fadoului lor, dorul nostru este frate cu saudade.
Vă las să vă încălziţi şi voi la flacăra ei, deşi nu se compară cu căldura pe care o simţi pe viu:
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
