Marius Manole mai joacă într-un spectacol! Altul? Da. De data aceasta în Regele Lear. Nu. Nu este el Regele. Rolul acela este jucat (magistral) de Mihai Constantin. Marius este bufonul regelui. Jucat… cum joacă Manole: uluitor. Spectacolul are premiera în acest week-end la Teatrul Naţional din Bucureşti. Un rege dificil, o piesă grea, un destin complicat, o distribuţie bună şi un regizor georgian, David Doiashvili. (…)
Marius, ai mai jucat în Lear?
Nu. E prima oară când joc în Lear şi e a doua sau a treia oară când joc Shakespeare.
Serios?
Da. Pentru că un spectacol ca Regele Lear nu se montează foarte des. Unul dintre motive e faptul că în teatrele particulare nu prea poţi să montezi Shakespeare, fiindcă e greu. Nu ai decoruri, nu ai nimic…
Da, dar generaţiei mele îi este dor de Shakespeare, de Ibsen, de Cehov… Adică nişte clasici nu au omorât pe nimeni…
Da, numai că nu mai ştiu să le facă… Ca să pui acum clasici, trebuie să ştii cum să o faci ca lumea să nu se plictisească. De exemplu Lear are 5 acte. Asta înseamnă că dacă pui tot textul, stai în sală 6 ore! În epoca în care trăim noi, nu cred că mai are nimeni răbdare să stea 6 ore. Nici 3! Cumva trebuie redus la 2 ore şi jumătate. Deci trebuie să ai o idee. Ca să faci din 5 acte un spectacol de 2 ore jumătate, trebuie să ai o concept…
Dar se mai joacă undeva în lume Shakespeare 6 ore?
Acum la Londra a avut premiera chiar Regele Lear şi durează cam 4 ore…
Deci de aia nu se mai montează textele clasice, pentru că artiştii nu mai au idee cum să le monteze. Temele din autorii clasici sunt actuale, le poţi folosi oricând, doar că trebuie să ai o idee – să faci ceva cu textul care da, poate să pară un pic prăfuit, un pic greoi, deşi mie Cehov nu mi se pare aşa. Numai şi când îl citesc, Cehov îmi place mult.
(…)
Tu joci bufonul.
Da.
E un rol lung?
Nu, moare în actul trei, slavă Domnului! Recunosc acum, deşi nu am spus nimănui şi nici nu cred că e bine să spun, dar asta e, nu mă interesează, este rolul pe care mi l-aş fi dorit cel mai puţin.
De ce?
Nu-mi place bufonul, toată lumea mizează mult pe bufonii ăştia, că-s cei mai înţelepţi, că spun lucrurilor pe nume, că aia, că aialaltă…
Dar tu eşti un înţelept… Ce ţi-ar fi plăcut să joci?
Pe unul din băieţii ăia, Edgar şi Edmund. Sau altceva… Deşi acum, când repet – ce să spun? – bufoni suntem cu toţii, dar David, regizorul, vrea un anumit tip de bufon, care pe la 38 de ani, e greu de făcut, că nu mai am atâta energie şi atâta combustie…
(…)
Tu ai un creier special, nu-i aşa?
Nu, dar eu cu asta mă ocup… Îmi mai ocup creierul cu radioul dimineaţa, dar după aia numai cu asta, cu teatrul…
Ai vicii?
Am avut. (zâmbeşte şi numără pe degete) Am avut alcoolul, dar s-a renunţat, am avut ţigara, dar s-a renunţat şi la ea de un an jumătate…
Şi totuşi, revin la texte… Cum reţii atâtea hectare de text?
Ţi se pare nefiresc? Că de la mine nu se vede aşa…
Eşti un artist vocal împotriva sistemului de teatru românesc.
Sistemul de teatru românesc? Care? Nu există un sistem de teatru românesc. E nici cal, nici măgar, nici pe barcă, nici sub barcă, e ceva aşa… Ne zbatem între teatru particular, de stat, independent… Eu nu ştiu dacă actorii sunt plătiţi prost, dar pot spune că actorul este o persoană publică, are şi el nevoie de o rochie, de un parfum, că se duce la o gală sau se duce să ia un premiu…
Când mai ai timp să iubeşti, dacă mereu repeţi sau joci?
Eu sunt mereu îndrăgostit. Iubesc tot timpul. Nu aş putea trăi altfel. Mă îndrăgostesc şi de oameni, dar nu numai: mă îndrăgostesc de o emisiune, de un animal, de un spectacol, de o maşină… Nu pot pleca dimineaţa de acasă fără să vreau să fac ceva: că mă duc la repetiţie sau mă întâlnesc cu omu’ cutare, sau cu o fată, sau cu un băiat, sau că vreau să cumpăr ceva, sau să dau interviul de azi, sau să orice. Eu nu plec de acasă fără un plan. Şi nu mă culc seara fără să-mi fac unul.
(…)
Eşti foarte, dacă nu chiar cel mai vocal dintre actori. Eşti omul care atacă sistemul.
Ei… sistemul se atacă singur, eu nu mai trebuie să fac mare lucru…
Citește tot articolul aici.
Citiţi şi
