8 septembrie – Nașterea Maicii Domnului
Nașterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie. Sfânta Scriptură nu ne relatează acest eveniment, însă scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea și copilăria Fecioarei Maria.
Cea mai importantă sursă în acest sens o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creștină din secolul al II-lea. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris în jurul anului 140. Deși nu este considerată o scriere canonică, informațiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.
Tatăl Fecioarei Maria se numea Ioachim și era din seminția lui Iuda. Soția lui Ioachim se numea Ana și era fiica preotului Matthan. Astfel, tatăl Fecioarei Maria era un urmaș al regelui David, iar mama, o descendentă din familia preoțească a lui Aaron, împlinindu-se prin această proorocia că Mesia va avea o dublă descendență: împărătească și preoțească.
Pentru că nu aveau copii, Ioachim și Ana au început să fie ironizați și batjocoriți de oameni. Lipsa copiilor era considerată un blestem din partea lui Dumnezeu. Și totuși Ioachim și Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunțat la viața lor virtuoasă, rugându-se în continuare cu lacrimi și nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu.
Tradiția spune că, în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat în public jertfa lor, numindu-i blestemați. Întristați, cei doi părinți s-au îndreptat spre casa lor din Seforis și au hotărât să se retragă fiecare pentru post și rugăciune. Ioachim a zis către soția sa Ana: “Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiți de Dumnezeu. Iată, eu mă duc la munte și acolo voi posti și mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi și ne va da nouă un copil“. Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu cu durere și cu multe lacrimi, zicând: “Doamne, Atotțiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul și pământul și toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască și să se înmulțească; Cela ce ai binecuvântat pe Sarra, femeia lui Avraam și a născut pe Isaac la bătrânețe și ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi și mie roadă pântecelui meu și nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naște fiu sau fiică, îl voi închină Ție cu toată inima și-l voi da să slujească în biserica slavei Tale“.
Îngerul Gavriil se va arăta fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale și că va fi un vas ales lui Dumnezeu.
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului există și la coptii egipteni și la iacobiții sirieni separați de Biserica Ortodoxă după Sinodul al patrulea ecumenic. Având în vedere că aceștia n-au împrumutat mai nimic de la ortodocși după despărțirea lor de Biserica Ecumenică, înseamnă că sărbătoarea respectivă era deja în uz și la ei înainte de această despărțire. Deci începutul ei trebuie pus între Sinodul III ecumenic (431) și Sinodul IV ecumenic (451).
În Apus, sărbătoarea este adoptată în timpul papei Serghie I (687-701). În secolul al VI-lea, Sf. Roman Melodul a compus Condacul și Icosul acestui praznic, iar în secolul al VIII-lea Sf. Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cânta la slujba Utreniei. Data de 8 septembrie aleasă pentru prăznuire reprezintă ziua sfințirii unei biserici dedicate Fecioarei Maria, construită la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia la începutul secolului al V-lea.
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară și toamnă. Bătrânii spun că în această zi rândunelele pleacă spre zonele calde, insectele încep să se ascundă în pământ, iar frigul își face simțită prezența. De aici și spusa: “O trecut Sântămarie, leapădă și pălărie!” Este vremea în care se desfășoară diferite târguri și iarmaroace. Din această zi se încep unele activități practice specifice: culegerea unor fructe și plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, culesul viilor, semănatul cerealelor de toamna.
Fecioara Maria este cea mai îndrăgită divinitate feminină a Panteonului românesc, invocată și astăzi de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru ușurarea nașterii, de păgubiți pentru prinderea hoților, de descântătoare pentru vindecarea bolilor etc. Ea are trăsăturile Născătoarei, a Marii Zeițe neolitice, invocată în momentele de grea cumpănă ale omului. În basme, ajută eroinele să iasă din impas, dar le pedepsește cu asprime când îi încalcă ordinele, vindecă boli grele, redă vederea fiicei orbite de mama vitregă, înzestrează fecioara vrednică și ascultătoare și o căsătorește cu fiul de împărat etc.
În unele tradiții, Maica Domnului, adesea identificată cu astrul nopții, Luna, sau cu Pământul, se roagă de Dumnezeu să nu prăpădească lumea, să nu izgonească vânturile cu avantajele pe care le aduc acestea oamenilor.
Citiţi şi
Ana, Caiafa și dereticarea păcatului
Mănăstirea Argeșului – pauza de masă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
