S-a întâmplat în decursul vieții să leg un fel de prieteșug cu acest individ micuț sufletește, atins de meschinărie, incapabil de sentimente înalte, un neisprăvit care se recomandă hiperlucid, deși este mai degrabă, așa cum bine spun tinerii zilelor noastre care spun, un hater nenorocit. Pe vremea mea se zicea un lache, dar să nu ne pierdem în detalii, căci nu despre el este vorba.
Pentru conformitate mai precizez că: ne-am întovărășit în adolescență, iar acum, după mai bine de un deceniu și jumătate, nu prea mai e cale de întors. Merg înainte cu acesta. Amicul, căci prieten nu-i pot spune cu inima împăcată, după cum bine veți vedea, e o lichea. N-are rost să fac apel către conștiința sa.
Tipul este, de facto, un hipster în curs de îmbătrânire, un degradat care bate spre treizeci de ani și își fâțâie trupul schilod într-una dintre acele perechi de blugi pe care creatorii gay de modă ai zilelor noastre le oferă publicului larg. Ciudat mai arată, vă spun! Deși slab mort, are și un fel de burtică, așa, ca de prostituată de pe centură, da. O fi de la bere, că mai bea bere el, nu știu. Chiar și cu aceste date în bagajul său genetic și cultural, schilodul cu burtică are o bună, scandaloasă, de neînțeles trecere la dame. Le-am văzut cu ochii mei cum îi pică în plasă păianjenului nostru. Zici că-s muște, zău! E îngrozitor.
Cert e că individul micuț mi-a expus câteva teorii revoltătoare cu privire la femeile independente din zilele noastre. Le redau aici numai și numai pentru a mă dezice de el, de a-l face de râs și de a vă arăta și dumneavoastră, domnișoarelor și doamnelor, cum poate să gândească un asemenea bărbat pe care, cu prea multă larghețe, l-ați primit în așternuturile voastre.
Fiind un impostor fără pereche, blestematul nu și le asumă niciodată în public. Le enunță pe la colțuri de masă, noaptea. Mă văd obligat moral să-l dau în vileag. Acelea vizate îl vor recunoaște ușor pe netrebnic. Nu e prost, că prost nu e, dar se mai dă și deștept, e genul intelectual-golan, dintr-ăia care iau viața în lejer, dar cred că știu cu câți de „e” se scrie Kierkegaard, ca și cum ar interesa pe cineva. A absolvit de altfel Filosofia. O are, cum se spune, la bază. Îl bănuiesc, totodată, că în ciuda vârstei, a succesului la sexul slab și uneori frumos și a primelor fire argintii din barbă, încă se dedă, cu fanatism, onanismului.
Iată, așadar, ce consideră năpârca, cocostârcul ăsta dubios privitor la femeia independentă a zilelor noastre (menționez că am păstrat stilul liber, poate prea liber, în care creatura alege să se exprime):
– Băi, fratele meu, deci nu mai pot cu femeia independentă, nu mai pot, mă-nțelegi? Care, independență, tati? Ce știe să facă, băi nene, independenta asta? Nimic! Căcat! Plm. Stă la birou cinșpe ore pe zi, ca ultima proastă și dă telefoane și e-mail-uri, n-are nicio utilitate munca ăstora, plm (va folosi des această brutală vulgaritate, pe care decența ne-a obligat să o redăm în această formă prescurtată, tolerabilă). Bă, și nu e una să nu aibă în cap că tocmai a găsit leacul pentru cancer. Plm. Trimiți niște mailuri sau pui niște statusuri pe facebook, cucoană, în căcat.
Încerc să-l combat, să-i atrag atenția că e excesiv, că femeile contemporane sunt admirabile în muncă și în viață, că nu e bună generalizarea, că e întotdeauna util recursul la nuanțe, că se străduiesc și femeile contemporane să se adapteze la ritmul nebun al timpului nostru, că unele au copii și îi îngrijesc, că fiii și fiicele lor le scriu felicitări virtuale de 1 și 8 martie, că nu se cade să spui așa ceva, că…
Îmi întoarce vorba, că nu, că sunt eu bou (oi fi!), că nu mai știe femeia să facă o ciorbă, o ciulama, o sarma, îi spun că nici nu e nevoie, că gem orașele de cârciumi unde se poate mânca mâncare gătită mai bine chiar decât ar reuși consoartele dumisale, că timpul rămas astfel liber se umple altfel, în mod mai agreabil, îmi dă parțial drepate, dar mi-o întoarce ca la Ploiești, că, vezi Doamne!, e vorba despre rolurile în societate, că femeia independentă nu-și mai asumă rolul tradițional, cum nici bărbatul nu și-l mai asumă, și că din harababura asta se naște o lume stupidă care nu duce nicăieri, în care se duc în pls familia și valorile și toate alea, că el nu e de acord cu ele, dar nici cu curvăsăria asta nu e de acord, și că, vezi Doamne din nou!, care e treaba cu curvăsăria generalizată mai degrabă imaginată?, că independentele, în pls, nici de curvăsărie pe bune nu-s în stare, îl înțeleg?, că sunt niște obosite penale, care expiră la treij de ani și eșuează într-un complex rezidențial de la marginea orașului, într-un apartament ridicol cu o cățea în călduri și singurul scop de a întreprinde voaiaje în Caraibe, ca să-și dea check-in să se oftice alte independente la fel de proaste, în plm, și poate să găsească p-acolo vreun dârlău negru să le mai rezolve cazul. Am citit eu, vreodată oare, o revistă pentru femei? Am citit eu ce poate să fie scris acolo? Apoi a dat din mâna stângă a lehamite.
A mai menționat și că le vede, băi fratele său, p-astea (care?!) prin cluburi (în Control!) cum se freacă de oameni p-acolo ca ultimele zdrențe și cum se pun în cap cu votcă și suc de mere sau ce căcat e ăla, toate atinse de moda eco, de moda green, toate salvând Roșia Montana și planeta și pe Hannah Montana și urșii panda, dracu’ să-i ia și pe urșii panda, că i se pare că ăștia nici nu sunt în pericol de extincție, morții lor, că uite s-a și pilit și nu mai știe ce zice. Că nu, că pe urșii panda i se pare că nu-i salvează nicio proastă d-asta.
Se încinsese, iată, perora împotriva serialelor, îndeosebi americane, precum și împotriva independentelor intelectuale, de nu le ajungi cu Tarkovsky-ul piratat de pe net pe la nas, precum și a independentelor romantice, niște alea de plâng muierește pe clanță, devenea pasiv-agresiv, vorbea de borfet și idealiza o femeie care nu mai există în zilele noastre și care, mi-am cam dat seama, semăna înspăimântător cu bunică-sa. Le-a mai expediat în pls și pe acele independente de fațadă care de fapt trăiesc în trena unor bărbați cu lovele, că nu și-ar mișca niciuna curul din Primăverii în Berceni, la bloc, cu pulimea.
Te-ai îmbolnăvit de marxism, la bătrânețe, amice!, îi reproșez blând, să-l temperez. Mă dă dracului. Și le ia la mână și pe acelea de le-a găsit acum studiul și au plecat dincolo de granițe să-și desăvârșească educația. Cu acestea nu am reușit să înțeleg ce are, de ce e în contra lor.
Treaba e că asemenea exemplare umane există, că sunt libere și deosebit de periculoase, că nu e singur amicul, nu e. O jigodie, cum v-am zis.
Ca să știți cazul.
***
Puteți achiziționa volumul Baricadele de aici.
Citiţi şi
Să mă prezint, sunt fosta soție a lui Petru (cutia cu surprize)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
