El este Cosmin. Are 9 ani şi îl văd destul de des la magazinul din colţ. Vine să-şi ia dulciuri. Este un copil frumos, cuminte, poate mult prea cuminte decât ar trebui să fie la vârstă lui şi pare mult mai matur decât este. Am un sentiment de câte ori îl văd, că ştie lucruri pe care mulţi dintre noi nu le ştim. Nu cunosc mare lucru despre el, dar ochii sunt cei care spun totul. Iar ochii lui… ascund sigur o parte din misterele universului. Este unul dintre copiii care trăiesc o dramă.
Cred că eram în liceu când îmi puneam deja problema dacă voi fi o mama bună. Sincer, nu eram prea convinsă că o să am un copil, conştientă fiind încă de atunci că un copil este o mare responsabilitate şi că tu, ca părinte, nu ai dreptul să te joci cu viața lui. Mă gândesc că cel puţin în ultima vreme unele femei fac copii din egoism, ori pentru a “prinde” un bărbat ori pentru a salva o căsnicie. Sărmane fiinţe, demne de milă, cu creierul neted.
Mă întreb cât de evoluată ar trebui să fii ca să înţelegi că nici un bărbat din lumea asta nu poate fi ţinut într-o relaţie dacă nu vrea. Îi poţi face tu duzină de copii, dacă e să plece, pleacă. Pleacă pentru că se plictiseşte, draga mea, de cele mai mute ori, pentru că tu îţi creezi iluzia că aceşti copii îţi oferă o stabilitate în relaţie şi uiţi să mai fii femeie şi iubită.
Cât de cretină poţi să fii să crezi că îţi pot manevra propriul copil ca pe o marfă? Că îl poţi folosi ca să şantajezi emoţional? Cel mai urât se întâmplă, desigur, în cazul unui divorţ. Când copilul trăieşte o mare dramă. O dramă care îl poate marca pentru toată viaţa.
Este dovedit faptul că mamele au drepturi mai mari să primească custodia copilului. De ce? Răspunsul suprem este „eu l-am născut, eu m-am chinuit cu el”.
Femeile au întotdeauna impresia că li se cuvine totul. Au dat naştere unui copil şi din momentul ăla ele merită toată atenţia din lume. La despărţire, iau copilul şi îi interzic tatălui să-l vadă mai mult de două zile pe săptămână. Există tendinţa aceasta de răzbunare pe care femeile o nutresc după un divorţ. Practic, copilul ăla devine o armă pentru a-l manipula pe fraier sau a-l pedepsi pentru neplăcerile cauzate în timpul căsniciei şi care au contribuit la ruptură.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că mi-a dat minte şi că nu fac parte din categoria acestor femei frustrate. Doamne, şi câte am întâlnit! De la cele fără carte şi pretenţii până la minunate cu funcţii, de la care ai oarece aşteptări. Toate gândesc aşa. De parcă eroinele ar procrea singure sau cu Sfântul Duh. Departe însă, de a fi vreuna din ele, Fecioara Maria. Genul asta de personalitate îmi provoacă repulsie şi am încercat cel puţin în cercul meu să fiu un exemplu pozitiv pentru cuplurile divorţate. Mi-aş dori că toate mamele să înţeleagă că este vital pentru copilul lor să păstreze legătura cu tatăl.
Şi am întâlnit atâţia tați faini. Bărbaţii – tați adevăraţi. Taţii care cresc copii, nu ăia care doar îi fac. Cei care se implică în vieţile copiilor lor, cei care uneori au rol şi de mamă, şi de tată. Cei pe care te poţi baza dacă cel mic are febră, care ştiu să facă surprize, care pregătesc cadourile de Crăciun, care îşi duc băieţii pentru prima oară pe un stadion, la meci, cei care le citesc seara poveşti copiilor lor, cei care merg la serbări sau care se uită împreună cu copilul la un film sau la desene animate, cei care cântă şi dansează cu copiii la petreceri, cei care stau un week-end întreg cu copiii acasă, cei care petrec “ca băieţii” cu cei mici, cei care, chiar dacă sunt divorţaţi, nu introduc în vieţile copiilor lor tot felul de relaţii.
Îmi plac taţii pentru că sunt afectivi şi implicaţi şi dedicaţi copiilor lor. În schimb, divorţata frustrată alege de cele mai multe ori să ducă lupte deja pierdute cu ea însăşi, cu fricile şi angoasele ei. Este inutil să încerci să te răzbuni pe ceva ce s-a petrecut, răul s-a produs şi nu uita, este un rău la care ai contribuit şi tu, fie că-ţi convine sau nu. Nu există niciodată un singur vinovat, ci doi. Ca femeie, ar fi trebuit să accepţi mai uşor că s-a terminat. Orgoliul costă mult. Şi te costă viaţa copilului tău.
El, copilul, nu concepe ca familia lui să aibă altă formulă decât mama, tata şi el. Nu înţelege de ce părinţii trebuie să se despartă şi de ce nu se mai iubesc. Are tendinţa de a se simţi vinovat pentru divorţul părinţilor, mai ales dacă copilul este pedepsit sau certat în această perioada, el asociază cele două aspecte şi se simte vinovat pentru despărţirea părinţilor. Părinţii ar trebui să fie sinceri, să-i spună motivul real al divortului şi să-i explice pe înţelesul său că, orice s-ar întâmpla, mami şi tati vor continua să-l iubească. Într-un moment atât de dificil cum este despărţirea părinţilor, copilul are nevoie de dragoste şi de protecţie, dar în aceleaşi doze cu care era obişnuit şi înainte, pentru a nu crea un dezechilibru.
Părinţii sunt obişnuiţi să-și transmită unul altuia mesaje prin intermediul copilului. O mare greşeală. Oricât de mare ar fi conflictul dintre părinţi şi oricât de mult rău ţi-ar făcut el sau ea, este complet greşit ca discuţiile, certurile, conflictele să se manifeste în prezenţa copilului sau să-l implice indirect. Orice copil îşi doreşte să-şi vadă părinţii din nou împreună, de aceea el va încerca inconştient să-i reunească. În asemenea situaţii, părinţii nu trebuie să transforme copilul într-un pretext pentru a rămâne împreună. Este binecunoscut faptul că un copil este mult mai fericit într-o familie monoparentală decât într-o familie cu doi părinţi care se ceartă în permanență.
Un divorţ, în mod clar, separă soţii, dar nu şi părinţii. Să încerci să te înţelegi în privinţa aspectelor educative şi nu asupra detaliilor, este cel mai important. Însă, din păcate, foarte puţini părinţi înţeleg lucrul acesta şi ori de câte ori au ocazia lovesc unul în celălalt, cu tot felul de mizerii.
Cel mai important este să faci să supravieţuiască cuplul mama-tata în mintea şi inima copilului. Adică să petreacă acelaşi timp şi cu mama şi cu tata, chiar dacă ei nu mai locuiesc în aceeaşi casă. Doar în felul acesta copilul va simţi că există un echilibru, o stabilitate. Dar să rămâi lucid şi mai ales părinte în ciuda a tot ce s-a întâmplat impune păstrarea unui grad minim de conversaţie şi de respect. Jennifer Weiner spunea ” tragedia este să rămâi într-o căsnicie nefericită, învăţându-ţi copilul lucruri greşite despre iubire.”
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
