Mamaia: Sărut ochii, păpușa lu’ mamaia! Ce dor mi-a fost de tine!
Nonna: Ciao, Alina, ciao! Come stai, cara?
Nonna este, să zicem, bunica mea prin alianță. Se poartă cu mine cum se poartă și cu nepotul ei. În mod involuntar, atunci când mergem la ea în vizită, văd contrastul izbitor dintre ea și mamaia, bunica mea din partea mamei. Așa îi spun eu – mamaia, și nu bunică, buni sau mamaie.
Nonna are aproape 84 de ani, dar arată cu cel puțin 20 de ani mai tânără. Pielea îi e ușor zbârcită, dar luminoasă și chiar netedă pe alocuri. Își poartă părul neacoperit, ușor ondulat.
Mamaia are 76 de ani și arată la fel ca majoritatea femeilor de 76 de ani din România, care au locuit și au muncit o viață întreagă la țară. Pielea îi e brăzdată de urmele timpului, de soarele arzător de pe câmp. Părul îi e mereu acoperit de batic, deși are aceeași culoare ca în tinerețe – femeia asta nu încărunțește! E un miracol pentru mine.
Nonna: V-am făcut pizza voastră preferată. Mozzarella, gorgonzola, stracchino? Bere, vin, fructe, tartă?
Mamaia: Cu ce să vă servească mamaia? Că n-am, mămică, cine știe ce… uite, niște ciocolată! Vreți cafea? Sau, uite, am făcut și o plăcintă cu mere.
Cred că mamaia nu a mâncat pizza de mai mult de 10 ori în viața ei. Acum mănâncă mai puțin, zice că vârsta e de vină, că nu mai are poftă. La fel zice și nonna, dar ea își face câte o porție mică de pasta al pesto sau câte o salată cu ulei de măsline extravirgin sau mănâncă brânzeturi și mezeluri alese. Mamaia mănâncă roșii cu caș, omletă, cartofi prăjiți, sarmale, pepene cu pâine. Nonna nu poate mânca același fel de mâncare în două zile consecutive, că, deh, în Italia nu există acest obicei. Dacă își cumpără cumva carne pentru mai mult de o porție, gătește o porție și aruncă restul. Mamaia taie câte o găină bătrână și face o ciorbă din care mănâncă vreo 4-5 zile.
Nonna are laptop, pe care-l folosește ca să vadă filme sau să citească știri. Are și Kindle, pe care citește romane polițiste.
Mamaia umărește telenovele turcești sau indiene, știri sau ascultă slujba pe Trinitas, că nu o mai țin picioarele să meargă la biserică. Citește din Biblie sau cărți de rugăciuni cu pagini devenite maronii de vechi ce sunt. Mamaia abia a învățat să folosească un telefon cu butoane, ce să mai vorbim de laptop sau Kindle.
Nonna și-a pus ușă blindată de 2000 de euro. Mamaia are o ușă veche din lemn care abia se închide bine, șuieră vântul prin crăpături. În plus, nu ar înțelege niciodată cum ar putea cineva să cheltuiască 2000 de euro pentru o ușă.
Nonna are două băi complet echipate cu bideu, WC, cadă, chiuvetă. Mamaia nu are baie, ci o cișmea în curte, o latrină dărăpănată în fundul curții, o copaie și… cam atât. Și nu se plânge.
Nonna are înșirate prin baie mărgele, brățări, broșe, cercei, inele, accesorii de păr, parfumuri, creme, oje, rujuri roșii sau cyclamen.
Nu știu când a fost ultima dată când mamaia a folosit un ruj, dar știu că ultima dată a avut unghiile făcute când eram eu la grădiniță și i-am făcut cu roșu doar o mână. Iar ea, când s-a dus la biserică, a făcut tot posibilul să țină mâna aia ascunsă, ca să nu râdă femeile de ea, că deh, cum era posibil ca o babă de vârsta ei să aibă unghiile roșii?! Se mai aranja și mamaia, mai cu o bluză colorată, mai cu ciorapi de mătase, mai cu sandale cu platformă, dar de când au început durerile de picior și nu se mai poate deplasa ca înainte, nu-i mai pasă, că doar stă acasă. Și nonna are dificultăți în a se deplasa, dar și când iese, se cochetărește, nu glumă.
Nonna are un mic tatuaj pe încheietura mâinii – o floare. Mamaia nu și-ar face niciodată un tatuaj. Pentru ea, cuvintele „femeie bătrână” și „tatuaj” sunt absolut incompatibile.
Nonna are un apartament imens, un living cu mobilă clasică, un dormitor mobilat de la IKEA, are birou de lucru, picturi abstracte pe pereți, rafturi pline de cărți și tot felul de suveniruri.
Mamaia are o casă cu un etaj, care se crapă tot mai mult cu fiecare an ce trece. De fapt, ea își duce existența în doar două cămăruțe, restul fiind doar camere de depozitare, pline cu amintiri, iar în cele de sus nici nu mai poate ajunge, e prea periculos să urce scările abrupte din lemn. Pereții dormitorului sunt atât de crăpați și deformați, că parcă au ceva în comun cu onduleurile faimoasei Casa Mila din Barcelona. Mamaia are pe pereți carpete sau prosoape tradiționale lucrate chiar de ea, la care se adaugă două portrete ale copiilor ei, de când erau în școala primară. Are o întreagă colecție de ceasuri de noptieră și iconițe.
Citiţi şi Bunicii noştri ştiau să repare tot
Nonna are economii. Pentru călătorii, tratamente medicale sau mobilă nouă. Economiile lu’ mamaia înseamnă probabil cât cheltuiește nonna într-o lună doar pe mâncare.
Nonna se bucură când primește flori în dar și, dacă sunt la ghiveci, încearcă să le facă să țină cât mai mult, pentru a-i colora balconul.
Lu’ mamaia nu i-am dăruit niciodată flori, pentru că are propria ei grădiniță cu flori. Bujori, iriși, zambile, garofițe parfumate, narcise, coprine, gladiole, un liliac și cine știe câte altele. Desigur, acum grădinița nu mai e la fel de îngrijită ca în urmă cu câțiva ani, dar tot găsești ceva flori acolo.
Nonna a vizitat câteva țări, are poze cu care se mândrește. Mamaia nu a ieșit din România și poate că abia a văzut 1% din propria-i țară.
Nonna merge în fiecare an la mare și, cu toate că fiica ei are o casă acolo, nonna și prietena ei au preferat să stea la hotel all inclusive, pentru că e mult mai confortabil, nu? Să fie cineva care să-ți schimbe lenjeria și prosoapele și să-ți pregătească masa. Aaa, era să uit, au avut camere single, pentru că de prietene sunt prietene, dar de ce să împartă o twin sau double?
Mamaia nu a văzut marea niciodată. Și totuși, în fiecare vară dobândea un bronz intens – de la fân sau de la sapă.
Ai spune că nonna ar putea fi critic de artă, pentru că îi place să facă recenzii de filme, cărți, fotografie. Mamaia, în schimb, face recenzii de oameni.
Ambele sunt văduve și locuiesc singure de ani buni. Ambele au doi copii – o fată și un băiat. Ambele suferă când copiii lor sunt certați sau nu-și vorbesc pentru mult timp. Ambele sunt firi vesele, zâmbărețe, extrem de vorbărețe și nu se plâng de dificultățile avute. Totuși una a avut dificultăți mai multe decât cealaltă. Una trăiește într-un lux pe care cealaltă nici nu și l-ar putea imagina. Una e modernă, cochetă, deschisă spre nou și spre tehnologie. Cealaltă e modestă, credincioasă, modelul țăranului român resemnat în fața sorții, incapabil de a mai aștepta o schimbare sau ceva bun de la viață.
Giulia Maenza, Dolce & Gabbana
Uneori, încerc să-mi imaginez ce și-ar spune dacă s-ar întâlni. Dar apoi renunț, deoarece chiar nu știu ce și-ar spune. Doamna străină, de la oraș, versus bunica simplă, de la sat. E ciudat să am două bunici din lumi atât de diferite, să realizez tot mereu că în România mai sunt mulți, mulți alți bunici ca mamaia mea. Și totuși, la întrebarea „tartă napoletană sau plăcintă cu mere?” voi da întotdeauna același răspuns. Vă las pe voi să ghiciți!
Citiți neapărat și Unde ne sunt bătrânii?
Guest post by Alina Dumitrescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
