Ecaterina Andronescu a încercat să-şi construiască în timp figura unei profesoare respectabile, cu aere de bunicuţă înţeleaptă sau de soacră onorabilă, care vine întotdeauna la televizor să-i împace cu bunătatea ei nemărginită pe mai tinerii confraţi năbădăioşi. Tonul molatic şi afectat al spuselor tale, până la umectarea ochilor şi tremurul vocii, trebuie să lase publicului sensibil impresia că vorbeşte cu moderaţie şi bun simţ.
Însă declaraţiile de după protestul din 20 ianuarie ne conving încă o dată, dacă mai era nevoie, că această spoială este doar masca unui rol perfect identificat şi exersat într-un joc politic în care realitatea trebuie să se supună interpretărilor de partid şi scenariilor alese pentru fiecare moment. Un joc în care trebuie să mimăm spiritul democratic mai presus de orice: desigur, oamenii au dreptul să protesteze, e un drept democratic, dar nu oricând, nu în orice condiţii şi nu oricum.
Mama-soacră spune mai întâi, aproape speriată şi foarte indignată, că, vai, nu e bine nicidecum ca lumea să protesteze, că se vede şi se aude în lume. Se poartă ca soacra care îşi tratează în faţa băiatului ei drag nora de uşuratică, proastă şi leneşă, iar mai apoi îi spune să nu urle când o bate fi-su, ca nu cumva să audă vecinii şi să ne facă pe toţi de ruşine. Mai bine taci, fă proasto, şi pune-ţi pansament pe răni şi ochelari negri de soare să nu se vadă vânătăile, că doar n-o să ieşi aşa în lume şi să ne iasă vorba de scandalagii. Avem cu toţi de pierdut din cauza ta şi va trebui să-ţi asumi consecinţele instabilităţii familiale.
A doua mască de bunicuţă grijulie este aceea de liniştire a publicului: legile justiţiei sunt departe de fi intrat în vigoare, nu există nici un motiv de panică. Ceea ce este o recunoaştere implicită, cu jumătate de gură, a catastrofei produse de aceste legi. Da, a avut loc un dezastru, dar el nu ne pune încă în pericol, pentru că nu-i aşa, în momentul în care eu vă vorbesc, aceste legi nu au fost adoptate, se mai pot întâmpla multe şi e mai bine să tăcem ca nu cumva să perturbăm sau să precipităm lucrurile într-o direcţie nedorită. Acestă abordare este, şi o spun fără ezitare, un exemplu de ticăloşie cum rar se poate vedea. Am mai auzit-o de la unii din liderii marcanţi ai PSD: nu aveţi pentru ce să vă faceţi griji, mai este până vor intra legile în vigoare; şi oricum mai trebuie să se exprime şi CCR şi preşedintele în privinţa lor, deci de unde atâta stres? E ca şi cum ar recunoaşte că da, s-au comis nişte mizerii foarte mari în privinţa legilor, dar nu-i motiv de spaimă, pentru că ori le confirmă CCR şi atunci nu mai sunt mizerii, ci legi onorabile, ori le anulează CCR şi atunci vedeţi cum dispar mizeriile? Sofismul e perfect, perdeaua de fum, totală.
În sfârşit, bunicuţa cea grijulie se gândeşte la protestatari ca la nişte neajutoraţi, care nu ar putea să se revolte împotriva abuzurilor PSD decât dacă ar fi plătiţi. Are ea informaţii (nu ştim de la cine şi nici nu e nevoie să ştim, pentru că acest argument funcţionează mereu exact aşa: pe surse, pentru cei privilegiaţi şi bine plasaţi, nu pentru prostime), are ea informaţii de la „cineva din Roman”, întărind astfel senzaţia de plauzibilitate, că s-a plătit transportul celor care manifestează, că oamenii au protestat pe bani. Ceea ce se încadrează perfect, ca manipulare, în paradigma comunicaţională şi în practica obişnuită a partidului. Dacă noi îi plătim pe ai noşti, dacă noi aducem 8.000 de de oameni la Craiova pentru o coroană de flori sau 50.000 de oameni pe stadion întru gloria eternă (dar prea scurtă) a lui Ponta, atunci cu siguranţă că aşa fac toţi. Iar publicul nostru, care a fost la manifestaţii pe banii noştri, ştie despre ce vorbesc. O familiaritate vicioasă, dar perfect inteligibilă şi coerentă cu linia de comunicare.
Trăgând linie după aceste trei idei, ne dăm seama că, dacă e să urmăm sfaturile bunicuţei de partid, nu mai e loc de proteste. Ele produc instabilitate şi afectează imaginea ţării, ele nu au niciodată vreun temei şi ele sunt neautentice, întrucât oamenii sunt plătiţi să protesteze.
Are vreo şansă omul de rând să se revolte împotriva nedreptăţii, ticăloşiei şi minciunii? Poate nora cea bătută să se ridice împotriva soacrei manipulatoare şi a bărbatului violent? Nu poate, pentru că: 1) fie transmite o imagine negativă despre fericirea familială atunci când ţipă dacă e bătută; 2) fie bătaia nu a existat, ci a fost doar în mintea ei bolnavă; 3) fie, în sfârşit, amantul din Roman o plăteşte ca să ţipe când ia pumni, ca să-i facă pe ei de ruşine.
Iar mama-soacră ne muştruluieşte la final pe toţi pentru obraznicia de a fi crâcnit în faţa ei: „nu e bine, nu e bine…”
Pe Ciprian îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Al patrulea val de români care părăsesc țara
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
