Mamă singură, ajută-ți copilul să-și iubească tatăl

Your tuppence

1. 
   Adrian R / 28 April 2017 23:43

   Cel mai bine ar fi sa-i lasati pe copii sa raspunda cum simt si ce li se transmite! Sa nu le mai impuneti si impuiati capul cu cliseele si sentimentele voastre, un copil stie mai bine ce simte, si e valabil in ambele cazuri… fie femei, fie barbati, fie tata, fie mama.
   Ce te faci cand un barbat isi iubeste si-si doreste foarte mult sa petreaca mai mult timp cu copiii lui si fosta sotie ii impune doar programul stabilit de autoritati, si nici macar pe ala complet, nu-l respecta, gaseste tot felul de motive sa nu lase copiii cu tatal lor, inventeaza, minte, si mai rau, le mai si insufla copiilor ura si spune minciuni despre celalalat parinte, doar ca razbunare? C ar trebui sa le spuna tatal copiilor despre mama lor cand face asa ceva?
   Sau ce te faci cand o femeie face un copil fara sa-si doreasca acel barbat, sa nu-i fie sot, si sa si refuze protectia in timpul sexului inventand tot felul de pretexte, de alergii?
   Dau doar doua exemple. Dar sunt o gramada de situatii, important si cel mai bine e sa-i lasat pe copii sa se poarte asa cum simt, asa cum ii determina parintele respectiv sa se poarte, OR n-ati invatat macar atata lucru…
   DRAGOSTEA SI RESPECTUL, NU SE CER, NU SE IMPUN… SE CASTIGA, IL PRIMESTE CINE MERITA!!!!

   3

   

   Reply ↓
2. 
   Geta / 25 November 2016 20:22

   Da, interesantă atitudine. Asta presupunând ca acel tata e interesat cât de cât de copilul lui. Când un tata pleacă dinainte de nașterea copilului si nu mai da nici un semn de viața de ce sa dau speranțe deșarte copilului meu? Sa stea sa aștepte si ea pe cineva care promite si nu vine, sa o rănească si pe ea cum m-a rănit si pe mine? Nu, din păcate, foarte putini bărbați știu cu adevărat sau sunt interesați de copii lor. Si nu manrefer numai la mine, trebuie sa ma uit doar in jurul meu si e plin de exemple. Trist!

   4

   

   Reply ↓
• 
  Geta / 9 November 2017 13:04

  Cred ca ati inteles gresit, doamna. Eu nu am zis ca il vorbesc de rau pe tata, eu am zis ca nu are rost sa vorbesc de el, in conditiile in care el nu da nici un semn de viata, e clar ca nu il intereseaza copilul, si eu ce sa-i spun: vai ce tata minunat ai! Nu, nu vorbim de el si atat. Daca ma intreaba de el ii povestesc dar sa incurajez eu sa intrebe, nu fac asta. Pentru ca acest lucru creeaza asteptari din partea copilului, iar asteptarile neimplinite creeaza frustrari. Si nu -i doresc copilului meu asa ceva.

  

  

  Reply ↓
3. 
   flo / 11 October 2016 8:52

   Sunt tata cu gemeni, despartit de aproape un an.Mama lor a plecat in localitatea de bastina vine odata pe an sa-i vada.N-o vorbesc de rau, n-am vorbit-o niciodata.Sunt convins ca in caz de tragedie vor avea unde merge.

   1

   

   Reply ↓
4. 
   Bianca / 15 August 2015 19:32

   Viziunea aceasta este extraordinara. Un copil are dreptul sa-si iubeasca ambii parinti si sa fie iubit de ei amandoi.
   Cat despre o persoana puternica in ideea unui sot ce nu ia custodia copilului, asta este de discutat si rediscutat. Doar pentru ca unii nu stiu cum sa abordeze o problema, iar altii sunt mai pregatiti decat ei, nu inseamna ca primii fug de abordarea problemei.
   Pe langa asta, in prezent mama are prioritatea cand vine vorba de custodia copilului.

   2

   

   Reply ↓
5. 
   Avril / 11 February 2015 23:58

   Ai tot respectul meu, Mirela! Esti nu numai o scriitoare talentata, dar si o mama inteleapta! Tatal baietelului meu a plecat dupa alta cand Sebi nu avea decat doua luni de viata… Si eu le-am interzis alor mei sa il vorbeasca de rau in fata copilului, ba chiar m-am certat cu “prietene” care imi spuneau ca pe om il doare in dos de copil. Am refuzat, pur si simplu am refuzat sa cred ca barbatul pe care il adorasem si cu care zamislisem un suflet poate fi atat de indiferent. Au trecut cativa ani si el s-a intors cu toata dragostea catre copil. Acum fiecare dintre noi doi este fericit cu altcineva, iar copilul nostru se bucura de dragostea a patru parinti. Iar eu dorm linistita, cu sufletul impacat, ca am putut ierta o tradare, ca mi-am ascultat sufletul, si nu gura lumii. Pana la urma, nimeni nu e perfect. Si daca Dumnezeu, in maretia Lui, ne poate ierta si pentru cele mai atroce crime, cum ar fi avortul, noi de ce nu ne-am putea ierta intre noi?

   2

   

   Reply ↓
6. 
   Andrada / 9 February 2015 10:32

   Sunt perfect de acord ca trebuie sa facem tot posibilul ca tatal sa aiba o relatie buna cu copilul dar de aici si pana la a numi persoana respectiva puternica este cale extrem de lunga. Daca poate fi numita persoana puternica cea care fuge de responsabilitati, care prefera compania prietenilor decat cea a copilului, familiei atunci inseamna ca valorile cu adevarat importante chiar nu mai exista si eu sincer nu cred ca am decazut chiar asa de mult ca specie. Din punctul meu de vedere persoana puternica este exact aceea care sta alaturi de copil atata in momentele frumoase cat si in momentele grele, lucru pe care “persoana puternica” indiferent de motive nu o face.

   

   

   Reply ↓
• 
  Avril / 12 February 2015 0:11

  Nu autoarea este cea care l-a numit pe tata puternic, ci fetita. O fetita pe care mama a ales s-o tina departe de ura care a existat intre ei. Si bine a facut! Copiii se nasc perfecti din punct de vedere emotional. Se nasc fara frustari, ranchiuna, ura sau sentimente de vinovatie. Unii parinti aleg din pacate sa le strice aceasta perfectiune pe parcurs, scotandu-le pe ochi si pe nas toate sacrificiile pe care ei – ca parinti singuri, le fac pentru ei. Asa ajung unii copii la adolescenta sa se considere o povara pentru parinti. Asa devin ei adulti cu probleme de incredere in sine. Oare cand vom intelege ca unui copil trebui sa ii lasi paradisul intact???

  2

  

  Reply ↓
7. 
   Iza / 8 February 2015 10:47

   Nu poti invata copilul sa iubeasca. Iubesti daca esti iubit, sentiment care vine de la sine.Iar pe copii nu-i poti minti. Degeaba ii spui copilului sa-si iubeasca tatal, daca el a fost “putin ocupat” vreo 15 anisori , nu a fost niciodata langa el cand a avut nevoie , ar fi vrut sa fie si el in rand cu ceilalti copii dar nu s-a putut…Textul de mai sus este doar beletristica, fara o legatura anume cu realitatea.

   2

   

   Reply ↓
• 
  Iulian / 10 February 2015 14:38

  În ce constă iubirea celui care a părăsit?
  Oare e suficient să-i spui copilului, la telefon, că “tata te iubeşte şi TREBUIE să vii să dormi cu tata”? Este iubire părintească să vii să-ţi vizitezi copilul neapărat cu martori după tine, fără a -i aduce măcar o Eugenie, după 6 luni de absenţă? Este iubire paternă oare să-i spui mamei, în faţa copilului, că ea, mama , e doar tolerată lângă copil?
  Este iubire paternă ca periodic, să depui câte o reclamaţie la Autorităţi, care, de fiecare dată se dovedesc nefondate? sau să târăşti prin judecătorii aceeaşi mamă, cu cereri trimise prin fax, de pe alte meleaguri, de la mii de km. distanţă, la care nici măcar nu te prezinţi?
  Iubirea părintească este un sentiment complex, bazat pe afecţiune, ataşament, spirit de sacrificiu.
  Eu, ca tată nebiologic, simt că ofer această iubire părintească fiului soţiei mele, spre deosebire de tatăl care îmi hărţuieşte familia.

  

  

  Reply ↓
• 
  Diana / 24 November 2016 16:24

  Am crezut pentru o secunda ca sunt singura care nu este de acord. Am si eu o intrebare ..ce ii spui copilului cand isi vede tatal o data pe an iar in putinele dati in care o suna, ii promite un cadou de Craciun iar apoi uita de copil si de cadou? Nu sunt de acord. Poti face chestia asta pana cand copilul respectiv ajunge sa gandeasca si singur , Iar atunci el va realiza ca tu l-ai mintit, tu singura persoana din viata lui.

  

  

  Reply ↓
8. 
   Vasile / 8 February 2015 9:13

   F. frumos articol, felicitari doamna Mirela.

   

   

   Reply ↓
9. 
   mirela retegan / 7 February 2015 19:17

   foarte frumos spus. eu exact asta am facut.
   “Mie mi se pare ca ajuti copilul daca sa te dai la o parte dintre el si celalalt si-i lasi sa aiba relatia care poate fi.”- despre asta am scris.

   

   

   Reply ↓
10. 
    Andi V. / 7 February 2015 15:43

    Multi parinti aleg sa-i foloseasca pe copii ca arme in luptele dintre ei si mi se pare foarte trist pentru ca ei sunt singurii complet nevinovati in dizolvarea unei relatii. Mie mi se pare ca ajuti copilul daca sa te dai la o parte dintre el si celalalt si-i lasi sa aiba relatia care poate fi. Stiu situatii cand s-a incercat fortarea unei imagini optimiste: trebuie sa-l iubesti, trebuie sa-i scrii… si celalalt nu catadicsea sa raspunda la felicitarea de Craciun sau sa dea un email de ziua fetitei. N-a functionat si, la 12 ani, fata a spus ca nu mai vrea sa faca nimic din toate acestea. Imi pot numai imagina ce dezamagire crea pentru copil fiecare speranta intr-un raspuns. Aidoma, asa cum din nefericire se intampla mai adesea, sa-l privezi pe copil de o relatie implinita cu celalalt – in numele mizeriilor ce ti s-au facut – e un act de profund egoism.
    O relatie totusi, se creeaza in moara de zi-cu-zi, in lucrurile mici, nu in ziua de nastere sarbatorita cu torturi magnifice si ponei. Multi parinti – adeseori partea barbateasca – nu inteleg aceasta la timp. De multe ori se trezesc la realitate si regreta lipsa unei relatii adanci cu copilul – dar timpul nu poate fi dat inapoi.

    3

    

    Reply ↓
• 
  O mama / 9 February 2015 16:37

  Sunt si multi parinti care nu-si vad copiii ( in special parte masculina) pentru ca parintele cu care locuieste i-a alienat parental si ii indeparteaza in mod voit.
  E cumplit sa suni sa nu ti se raspunda, sa astept cu orele in ploaie poate copilul tau va cobori, sa cauti la toate scolile din cartier sa vezi unde iti invata copilul pentru ca celalalt il ascunde de tine.
  Textul este frumos insa nici autoarea nu a zis ca este universal valabil. Sunt cazuri in care un parinte dispare in neant sau se poarta urat sau pur si simplu nu e interesat. Ea s-a referit strict la cazul in care dupa divort, o mama singura in ciuda proprilor sentimente negative isi lasa copilul sa aiba o relaie frumoasa cu tatal si nu proiecteaza nefericirea ei asupra celui mic.
  Iar asta este dovada de dragoste imensa. Si este frumos si reconfortant sa vezi ca mai exista asa ceva.
  felicitari !

  

  

  Reply ↓